Grecia va cumpăra fregate franceze, în ciuda ofertei făcute de Washington

Grecia va cumpăra trei fregate de la Franţa, a confirmat sâmbătă Guvernul de la Atena, punând punct înainte de a începe unei potenţiale noi dispute diplomatico-politice între Franţa şi SUA, după criza din toamnă pe tema unui megacontract privind vânzarea de submarine Australiei, câştigat de Washington în detrimentul Parisului, transmite AFP, citată de Agerpres.
AGERPRES - S, 11 dec. 2021, 15:57
Grecia va cumpăra fregate franceze, în ciuda ofertei făcute de Washington

„Acordul eleno-francez este în vigoare şi va continua. Acesta a fost încheiat la cel mai înalt nivel posibil. Însuşi premierul elen l-a anunţat”, a dat asigurări o sursă din cadrul Ministerului Apărării elen pentru AFP, după declaraţii similare ale Ministerului Forţelor Armate franceze.

Preşedintele francez Emmanuel Macron şi premierul elen Kyriakos Mitsotakis au încheiat cu mare pompă, la 28 septembrie, la Palatul Elysee, acest contract de circa trei miliarde de euro menit să ilustreze consolidarea apărării şi a suveranităţii europene, dragă Franţei, notează AFP.

Însă SUA au aruncat o umbră de îndoială vineri, anunţând că au dat undă verde unei posibile vânzări a patru fregate Greciei, concurând cu Parisul.

Pentru scurt timp, acest anunţ a făcut să reapară spectrul unei noi crize între Paris şi Washington, după cea a submarinelor. În luna septembrie, Statele Unite au anunţat un parteneriat de securitate în zona indo-pacifică cu Australia şi Regatul Unit şi livrarea de submarine cu propulsie nucleară autorităţilor de la Canberra, în cadrul unei noi alianţe între cele trei ţări ce poartă numele de AUKUS. Australia a încălcat atunci un contract gigantic semnat cu Franţa pentru livrarea de submarine convenţionale, provocând furia Parisului.

Franţa a intervenit rapid sâmbătă şi a explicat că vânzarea fregatelor către Grecia este un fapt împlinit, oferta americană este caducă, iar Washingtonul nu a făcut manevre pe la spatele autorităţilor de la Paris.

„De când suntem în discuţii cu Grecia, oferta americană nu mai este pe masa (de discuţii). În plus, am semnat contractul cu grecii. A fost parafat în urmă cu câteva zile”, a declarat Ministerul Forţelor Armate al Franţei pentru AFP.

Totodată, guvernul francez a insistat că, de această dată, a fost informat înaintea apariţiei anunţului american.

Citește și: Statele Unite se pregătesc din nou să ia fața Franței într-un contract de vânzare de armament. Au propus Greciei să cumpere patru fregate

„Ne-au scris, ne-au spus „‘în virtutea bunelor noastre relaţii, ca urmare a problemei AUKUS, vă informăm'”, a mai declarat pentru AFP Ministerul Forţelor Armate francez.

Potrivit acordului franco-elen, care a părut la acel moment o consolare după fiasco-ul vânzării de submarine Australiei, trei fregate de apărare şi de intervenţie (numite Belharra pentru export) vor fi construite în Franţa de Naval Group, la Lorient (în Morbihan), pentru a fi livrate marinei greceşti în 2025 şi 2026. Acordul acoperă şi o a patra fregată, opţională.

Pe lângă nave, acordul include furnizarea de către producătorul de rachete MBDA a unor rachete antiaeriene Aster, antinavă Exocet şi torpile, precum şi servicii de asistenţă pe o perioadă de trei ani.

Sursa foto: flickr

Te-ar mai putea interesa și
Ministrul interimar al Transporturilor a refuzat să aprobe și bugetul CNAIR pe 2026. Cum argumentează decizia echipa USR
Ministrul interimar al Transporturilor a refuzat să aprobe și bugetul CNAIR pe 2026. Cum argumentează decizia echipa USR
Ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruță, a refuzat aprobarea bugetului propus de CNAIR pentru 2026, după ce compania de drumuri a venit din nou cu solicitări de extindere a aparatului......
Anunţ de la Guvern – Legea salarizării unice. Acord pentru salariile bugetarilor
Anunţ de la Guvern – Legea salarizării unice. Acord pentru salariile bugetarilor
Partidele politice au agreat elementele de principiu ale proiectului de lege a salarizării personalului plătit din fonduri ...
VIDEO Insula Lacul Morii: Lucrările de amenajare, realizate 70%. Când va fi gata noua oază de verdeață din Capitală
VIDEO Insula Lacul Morii: Lucrările de amenajare, realizate 70%. Când va fi gata noua oază de verdeață din Capitală
Progresul în șantierul de la Insula Lacul Morii din Capitală a ajuns la 70%, potrivit primarului Sectorului 6, Paul Moldovan. ...
Scandalul reactoarelor nucleare americane SMR. O nouă declaraţie a premierului Bolojan
Scandalul reactoarelor nucleare americane SMR. O nouă declaraţie a premierului Bolojan
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat vineri că proiectul reactoarelor modulare de la Doiceşti are probleme reale ...