Peste un mld. de lei pentru modernizarea Canalelor Dunăre-Marea Neagră şi Poarta Albă-Midia Năvodari

O investiţie totală de peste un miliard de lei este prevăzută pentru modernizarea Canalului Dunăre - Marea Neagră şi Canalului Poarta Albă - Midia Năvodari, conform unei hotărâri adoptate de Guvern în şedinţa de miercuri.
Economica.net - mie, 12 iun. 2013, 20:42
Peste un mld. de lei pentru modernizarea Canalelor Dunăre-Marea Neagră şi Poarta Albă-Midia Năvodari

„Realizarea obiectivului de investiţii va facilita accesul la un sistem de transport viabil pe termen lung pentru aproximativ 350.000 locuitori din zona riverană. De asemenea, o capacitate mai mare a ecluzelor, reducerea costurilor de întreţinere şi reparaţii vor determina diminuarea taxelor de ecluză, stimulându-se astfel transportul pe canal”, se arată într-un comunicat transmis de Guvern.

Valoarea totală a investiţiei este de 1.022.566.000 lei iar finanţarea se va face de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, de la titlul 56 „Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile postaderare”.

Canalul Dunăre-Marea Neagră este crucial pentru ţările fără ieşire la mare, se arată într-un reportaj realizat de CNN la începutul acestei luni, reportaj în care a fost intervievat şi Traian Băsescu, Preşedintele României.

Al treilea ca mărime din lume, 95,6 km, după Suez şi Panama, canalul Dunăre-Marea Neagră, a fost inaugurat acum 29 de ani, pe 26 mai 1984, în prezenţa cuplului dictatorial Nicolae şi Elena Ceauşescu. Planurile de construcţie a canalului existau încă din secolul al XIX-lea. Ideea nu a fost abandonată, iar în 1949 a început efectiv munca la canal.

Mulţi dintre muncitorii folosiţi atunci au fot deţinuţi politici din închisorile comuniste, dar şi persoane din rândul minorităţilor etnice şi religioase. Sistate în 1955, lucrările au fost reluate în 1976. La canalul principal, de 64,4 km, au fost excavate 294 milioane de metri cubi de pâmânt, iar la ramura nordică, de 31,2 km, au fost excavate 87 de milioane de metri cubi de pământ. În total, s-au turnat cinci milioane de metri cubi de beton. Adâncimea canalului canalului principal este de 7 m, iar la bază are o lăţime de 70 de metri, în timp ce la suprafaţă lăţimea este de 90-120 de metri.

Capacitatea anuală maximă de transport a canalului principal este de 80-100 de milioane de tone. Anul trecut, traficul pe canal a ajuns la un record de 31 de milioane de tone, la doar o treime din capacitatea maximă.

Te-ar mai putea interesa și
România, singura ţară din UE unde motorina s-a scumpit în luna mai faţă de luna precedentă
România, singura ţară din UE unde motorina s-a scumpit în luna mai faţă de luna precedentă
Preţul combustibililor şi lubrifianţilor pentru transportul personal în Uniunea Europeană a crescut cu 20,7% în luna mai 2026 comparativ cu aceeaşi perioadă din 2025, după un avans de 20,8%......
VIDEO Activitate în Portul Brăila. O navă încarcă 4.500 de tone de malț pentru Turcia
VIDEO Activitate în Portul Brăila. O navă încarcă 4.500 de tone de malț pentru Turcia
Nava BALTIC SPIRIT, sub pavilion Barbados, încarcă în dana 25/26 a Portului Brăila o cantitate de 4.500 tone de malț, ...
Cât costă o casă verde, cât economisesc la întreținere cei care locuiesc în ea, în cât timp se pot recupera banii – analiza Ecovillas
Cât costă o casă verde, cât economisesc la întreținere cei care locuiesc în ea, în cât timp se pot recupera banii ...
Pentru o casă eficientă energetic prețurile de achiziție sunt cu 25%-30% mai mari decât pentru una obișnuită. Costurile ...
Plenul comun al Parlamentului se reuneşte luni, de la ora 21:30, pentru votul în cazul Guvernului Veştea
Plenul comun al Parlamentului se reuneşte luni, de la ora 21:30, pentru votul în cazul Guvernului Veştea
Birourile permanente reunite ale Parlamentului au decis ca plenul comun în care se va da votul în cazul Guvernului condus ...