ANAF are în vedere, pentru 2022, o creştere cu minimum 0,5% a ponderii în PIB a veniturilor colectate comparativ cu 2019

Administraţia fiscală are în vederea, anul viitor, o creştere cu minimum 0,5% a ponderii în PIB a veniturilor colectate comparativ cu anul 2019, potrivit proiectului de buget al Ministerului Finanţelor publicat duminică.
AGERPRES - D, 19 dec. 2021, 15:06
ANAF are în vedere, pentru 2022, o creştere cu minimum 0,5% a ponderii în PIB a veniturilor colectate comparativ cu 2019

Un alt obiectiv al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală pentru 2022 vizează îmbunătăţirea capacităţii administrative şi operaţionale a administraţiei vamale şi orientarea activităţii de vămuire către un mediu complet electronic, inclusiv prin investiţii în echipamentele necesare activităţii de control pe teritoriul naţional şi la frontiera externă a UE, scrie Agerpres.

„Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), document strategic dezvoltat în cursul anului 2021, reprezintă una dintre cele mai mari provocări ale ultimilor ani pentru ANAF, oferind cea mai mare/substanţială sursă de finanţare nerambursabilă de care organizaţia a beneficiat de când a fost înfiinţată, 355,7 milioane de euro, fără TVA, pentru implementarea unor reforme fundamentale necesare transformării sale. În egală măsură, PNRR a oferit cadrul de excelenţă pentru dezvoltarea unei serii de reforme structurale care vor remodela administraţia fiscală şi contextul în care aceasta evoluează. Prin intermediul PNRR se vor realiza măsuri de reforma complexă, de natură legală şi organizatorică, care promovează schimbarea, sprijinite de o serie de investiţii în digitalizare cu obiectivul final de modernizare şi digitalizare a ANAF”, se precizează în documentul citat.

Până în 2025, se are în vedere eficientizarea colectării veniturilor la bugetul general consolidat cu consecinţe asupra creşterii ponderii veniturilor în PIB cu 2,5 puncte procentuale comparativ cu 2019.

De asemenea, decalajul fiscal la TVA urmează să fie redus cu 5 puncte procentuale până în trimestrul II 2026, comparativ cu 2019 faţă de nivelul stabilit de Comisia Europeană pentru anul 2019.

ANAF vizează şi intensificarea acţiunilor privind combaterea evaziunii fiscale şi fraudei vamale. Pentru acest obiectiv, instituţia propune operaţionalizarea/aprobarea planului de acţiune comun între ANAF şi Inspecţia Muncii, pentru a preveni şi a limita fenomenul evaziunii privind munca subdeclarată/nedeclarată, şi creşterea numărului de inspecţii fiscale cu 5%.

În ceea ce priveşte managementul resurselor umane, ANAF vizează recrutarea externă de personal (minimum 300 posturi) cu competenţe adecvate, urmărind în primul rând întinerirea aparatului fiscal şi asigurarea de personal pe zone deficitare sau domenii noi de activitate – statisticieni, specialişti în IT, econometrie sau în analiza datelor.

Pentru creşterea conformării voluntare vor fi continuate măsuri precum simplificarea formularelor, finalizarea transpunerii în format electronic a acestora şi eliminarea obligaţiilor de raportare, acolo unde este posibil. De asemenea, se are în vedere derularea de proiecte pilot privind creşterea conformării voluntare în domeniul impozitului pe venit.

Digitalizarea Fiscului rămâne un obiectiv prioritar, potrivit Raportului menţionat.

„Introducerea digitalizării este considerată o abordare inteligentă pentru domeniile operationale ale administraţiei fiscale. Aceasta trebuie însoţită de o consolidare a capacităţii administrative necesare procesului de transformare digitală. Se va asigura cadrul tehnologic necesar tranziţiei către o administraţie fiscală digitală prin trecerea infrastructurii TIC către noi tehnologii. Se va asigura creşterea numărului de echipamente IT utilizate în administraţie, dezvoltarea infrastructurii suport necesare pentru a sprijini dezvoltarea tehnologica continua la nivelul centrelor de date ale MF”, se mai precizează în documentul citat.

Te-ar mai putea interesa și
Nicușor Dan, despre decizia agenţiei Standard & Poor’s de a menține ratingul de țară: Acest rezultat este meritul întregii societăţi şi al politicilor de disciplină financiară. Nu este însă un moment de relaxare
Nicușor Dan, despre decizia agenţiei Standard & Poor’s de a menține ratingul de țară: Acest rezultat este ...
Preşedintele Nicuşor Dan consideră că decizia agenţiei Standard & Poor's de a menţine ratingul de ţară confirmă că România este un partener de încredere pentru investiţii, însă atrage......
XXXLutz, al doilea retailer de mobilă din lume, pregăteşte deschiderea magazinului Momax din Braşov şi face angajări
XXXLutz, al doilea retailer de mobilă din lume, pregăteşte deschiderea magazinului Momax din Braşov şi face angajări
Grupul austriac XXXLutz va deschide în curând al optulea magazin din ţara noastră, la Braşov, unde îşi definitivează ...
Petrolul s-a ieftinit vineri pe piețele internaționale cu 2 dolari, după ce statele UE au convenit să scoată motorină din rezervele de urgență
Petrolul s-a ieftinit vineri pe piețele internaționale cu 2 dolari, după ce statele UE au convenit să scoată motorină ...
Preţurile petrolului au scăzut vineri cu aproximativ 2 dolari pe baril, după ce statele europene au acceptat solicitarea ...
BMW vine cu plan profund de restructurare. Compania germană plănuiește să reducă nivelurile de management, să dea un rol mai important inteligenței artificiale și să lanseze modele noi
BMW vine cu plan profund de restructurare. Compania germană plănuiește să reducă nivelurile de management, să dea un ...
BMW a prezentat un amplu plan de restructurare bazat pe reducerea nivelurilor de management, utilizarea inteligenţei artificiale ...