Erdogan promite să combată inflaţia galopantă în timp ce lira turcească îşi continuă prăbuşirea la un nou minim istoric

Preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a promis din nou să frâneze inflaţia care a atins peste 21% pe parcursul unui an în noiembrie şi reduce zilnic puterea de cumpărare a turcilor, notează AFP.
AGERPRES - lun, 20 dec. 2021, 08:59
Erdogan promite să combată inflaţia galopantă în timp ce lira turcească îşi continuă prăbuşirea la un nou minim istoric

„Am făcut să scadă inflaţia la 4% când am ajuns la putere. Mai devreme sau mai târziu, o vom reduce din nou”, a afirmat el după închiderea summitului Turcia-Africa, sâmbătă.

„Dar nu îi voi lăsa pe concetăţenii mei, poporul meu, să fie zdrobiţi de ratele dobânzilor”, a adăugat el în timpul unei întâlniri cu tineri africani, într-un videoclip difuzat duminică. „Dacă Allah vrea, inflaţia va scădea cât mai curând posibil”, a spus el.

Creşterea oficială a preţurilor a ajuns la 21,3% pe parcursul unui an în noiembrie, dar această cifră face obiectul unei lupte politice acerbe: opoziţia acuză Oficiul naţional de statistică (Tüik) că subevaluează conştient – şi pe scară largă – inflaţia. Produse de bază ca uleiul de floarea-soarelui şi-au văzut preţurile crescând cu 50% pe parcursul unui an.

Viaţa de zi cu zi a turcilor riscă să se complice mai mult: moneda lor a atins joi un nou minim istoric, după o nouă reducere a dobânzii de referinţă, conform dorinţelor preşedintelui Erdogan.

Banca centrală a Turciei a coborât joi dobânda de referinţă cu 100 de puncte de bază, până la 14%, a patra decizie consecutivă de reducere a costului creditului, provocând o nouă prăbuşire a lirei în minutele de după anunţ.

Spre deosebire de teoriile economice clasice, şeful statului susţine că nivelul ridicat al dobânzilor favorizează inflaţia.

Dar politica sa monetară şi lipsa de independenţă a băncii centrale – de la conducerea căreia a demis trei guvernatori din 2019 – nu au făcut decât să tragă în jos lira turcească.

Erdogan, a cărui popularitate este la cel mai scăzut nivel după 19 ani la putere, pare, în perspectiva alegerilor prezidenţiale prevăzute pentru 2023, să mizeze pe creştere cu orice preţ. Aceasta a atins 7,4% pe parcursul unui an în al treilea trimestru, în special pe baza exporturilor, făcute mai puţin costisitoare.

Pentru turci, prăbuşirea monedei se traduce, însă, printr-o creştere a preţurilor care a devenit greu de susţinut, ţara lor fiind foarte dependentă de importuri, în special de materii prime şi energie.

Preşedintele turc a exclus un posibil control al capitalului pentru a încetini căderea monedei naţionale: „economia turcă îşi va continua drumul, în conformitate cu regulile unei economii de piaţă liberă, aşa cum a făcut până în prezent”.

Te-ar mai putea interesa și
Armata SUA a mai lovit o ambarcațiune suspectată că transporta droguri, care naviga în zona Pacificului de Est. Trei persoane au fost ucise
Armata SUA a mai lovit o ambarcațiune suspectată că transporta droguri, care naviga în zona Pacificului de Est. Trei ...
Armata americană a anunţat că a lovit vineri o ambarcaţiune suspectată de trafic de droguri în Pacificul de Est, omorând trei persoane, transmite AFP, relatează Agerpres....
VIDEO Umbrărescu, noul „Malaxa” al României, înregistrează progrese la Oțelu Roșu. Rețeaua feroviară împânzește treptat fostul combinat
VIDEO Umbrărescu, noul „Malaxa” al României, înregistrează progrese la Oțelu Roșu. Rețeaua feroviară ...
Lucrările la rețeaua de cale ferată industrială din cadrul fostului combinat Oțelu Roșu se apropie de finalizare, potrivit ...
Beijingul amenință UE că va răspunde dacă vor fi impuse restricții comerciale noi. China cere Bruxelles-ului să susțină liberul schimb și concurența loială
Beijingul amenință UE că va răspunde dacă vor fi impuse restricții comerciale noi. China cere Bruxelles-ului să susțină ...
China a avertizat Uniunea Europeană împotriva impunerii de noi restricţii comerciale în urma unei discuţii interne a ...
A fost constituită comisia de evaluare a pagubelor provocate de drona care a lovit blocul din Galați, după ce CNSU a aprobat acordarea de ajutoare financiare de urgență
A fost constituită comisia de evaluare a pagubelor provocate de drona care a lovit blocul din Galați, după ce CNSU a aprobat ...
Prefectul judeţului Galaţi, George Toderaşc, a emis ordinul de constituire a comisiei de evaluare a pagubelor provocate ...