FGA a aprobat cereri de plată în cuantum de 10,3 milioane de lei în cazul City Insurance

Fondul de garantare a asiguraţilor (FGA) a aprobat 2.152 cereri de plată depuse de creditorii de asigurare ai City Insurance, în cuantum de 10,3 milioane de lei, conform datelor Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).
AGERPRES - lun, 20 dec. 2021, 12:04
FGA a aprobat cereri de plată în cuantum de 10,3 milioane de lei în cazul City Insurance

„Până la data de 17.12.2021, Fondul de Garantare a Asiguraţilor a aprobat un număr de 2.152 cereri de plată, depuse de creditorii de asigurare ai City Insurance, în cuantum de 10,3 milioane de lei”, se menţionează în comunicat.

Decizia ASF privind retragerea autorizaţiei de funcţionare a societăţii de asigurare – reasigurare City Insurance, constatarea stării de insolvenţă şi promovarea cererii privind deschiderea procedurii falimentului împotriva acesteia a fost publicată pe 27 septembrie, în Monitorul Oficial.

Te-ar mai putea interesa și
Peste 400 de studenți s-au înscris la unul dintre cele mai ample programe de internship în AI. Cum investește Computacenter în viitorii specialiști
Peste 400 de studenți s-au înscris la unul dintre cele mai ample programe de internship în AI. Cum investește Computacenter ...
Peste 400 de studenți din cadrul Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj și Universității Tehnice Cluj au candidat în această vară pentru unul dintre cele mai ample programe de internship......
Un nou pas pentru aderare la UE pentru Ucraina. Anunţ de la Consiliul UE
Un nou pas pentru aderare la UE pentru Ucraina. Anunţ de la Consiliul UE
Uniunea Europeană şi Ucraina au deschis marţi un nou cluster al negocierilor de aderare, referitor la relaţiile externe, ...
Rusia se pregăteşte să îşi redirecţioneze exporturile de cereale către Marea Neagră şi Baltică
Rusia se pregăteşte să îşi redirecţioneze exporturile de cereale către Marea Neagră şi Baltică
Autorităţile ruse au anunţat marţi că se pregătesc să redirecţioneze transporturile de cereale din Marea Azov, după ...
Raiffeisen Bank lansează Treasury Flex, pachet care conține cont de economii, tranzacții valutare, dedicat companiilor cu afaceri de peste 7 mil euro
Raiffeisen Bank lansează Treasury Flex, pachet care conține cont de economii, tranzacții valutare, dedicat companiilor ...
Raiffeisen Bank România lansează Raiffeisen Treasury Flex, un pachet integrat de produse și servicii dedicat exclusiv ...