AFEER: Preţul energiei electrice a ajuns la recorduri istorice, după oprirea unor reactoare nucleare în Franţa

Preţul-record la energie electrică din aceste zile din România şi din toată Europa este cauzat de oprirea unor reactoare nucleare în Franţa, după descoperirea unor defecţiuni, a declarat, luni, Ion Lungu, directorul executiv al Asociaţiei Furnizorilor de Energie din România (AFEER).
AGERPRES - lun, 20 dec. 2021, 12:31
AFEER: Preţul energiei electrice a ajuns la recorduri istorice, după oprirea unor reactoare nucleare în Franţa

„Franţa a închis unele capacităţi nucleare, după ce au fost descoperite defecţiuni. Preţurile sunt foarte mari în aceste zile în toată Europa”, a spus Lungu.

La bursa OPCOM de la Bucureşti, preţul cu livrare luni pe piaţa spot a atins recordul de 1.591 lei (321,5 euro) pe MWh în medie şi maximul orar de 2.306 lei pe MWh.

În toată Europa, preţurile se apropie de pragul psihologic de 400 de euro pe MWh. În Elveţia preţul a ajuns luni la 396 euro, în Franţa – 382 euro, Olanda – 360 euro, Austria – 344 euro, Germania – 331 euro, Ungaria – 322 euro.

Franţa a închis două reactoare nucleare la finele săptămânii trecute, după ce a găsit nişte fisuri în echipamente, şi le va deschide abia la sfârşitul lunii ianuarie, potrivit Bloomberg.

Pornirea altor două reactoare, care erau oprite pentru mentenanţă de la începutul toamnei şi ar fi trebuit redeschise acum, a fost amânată pentru primăvară, după ce au fost descoperite alte defecţiuni.

Aceste reactoare, cu o putere de 1.500 de MW fiecare, reprezintă circa 10% din capacitatea instalată a Franţei.

Te-ar mai putea interesa și
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești
O navă comercială ar fi fost lovită de o dronă miercuri seară, 14 octombrie, în rada Sulina, în apele teritoriale ale României. În urma exploziei, la bord ar fi izbucnit un incendiu, iar......
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte la așa ceva
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte ...
Kremlinul a asigurat miercuri că acordul privind armistiţiul energetic dintre Rusia şi Ucraina, anunţat de preşedintele ...
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dominic Fritz, a anunţat că va propune Comitetului Politic, în şedinţa de vineri, ...
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl România deschide joi, 15 octombrie, noul magazin din Târgu Secuiesc, care va înlocui unitatea situată pe Strada ...