Jumătate dintre români au un buget între 251 şi 1.000 de lei pentru cadourile de Crăciun – sondaj

Peste jumătate dintre români (51%) dispun de un buget cuprins între 251 şi 1.000 de lei pentru cadourile de Crăciun din acest an, iar mai mult de două treimi (68%) au afirmat că îşi vor petrece Sărbătorile de iarnă acasă, arată rezultatele unui sondaj realizat pe o platformă de anunţuri online.
AGERPRES - mar, 21 dec. 2021, 11:29
Jumătate dintre români au un buget între 251 şi 1.000 de lei pentru cadourile de Crăciun  - sondaj

Conform datelor centralizate şi analizate de Olx.ro, 85% dintre consumatorii români plănuiesc să cumpere cadouri de Crăciun pentru rude şi cei apropiaţi, iar cei mai mulţi au făcut cunoscut faptul că au la dispoziţie o sumă cuprinsă între 251 şi 1.000 de lei (51%). 31% dintre respondenţi au un buget disponibil de până la 250 de lei, iar 13% au între 1.001 şi 2.500 de lei.

Întrebaţi ce oferă cel mai des de Crăciun, având la dispoziţie alegerea multiplă, cei mai mulţi respondenţi au ales jucăriile şi suvenirurile (47%), urmate de haine şi accesorii (45%) şi produse cosmetice (39%). În acelaşi timp, 55% dintre aceştia vor continua să cumpere atât online, cât şi din magazinele fizice, iar 44% au optat pentru cumpărăturile efectuate exclusiv online.

În ceea ce priveşte planurile de vacanţă, 32% dintre români au susţinut că vor rămâne în ţară, 14% că nu doresc să intre în contact cu alte persoane, de teama infectării, iar 11% se declară afectaţi de faptul că restaurantele şi hotelurile solicită certificatul verde.

Totodată, pe fondul pandemiei, 68% dintre cei chestionaţi au menţionat că îşi vor petrece sărbătorile de iarnă acasă, 20% plănuiesc vizite la rude şi prieteni, 7% au ales vacanţele în ţară şi doar 3% au intenţia de a călători în străinătate.

Potrivit sursei citate, mai mult de jumătate din totalul celor intervievaţi au declarat că nu au beneficiat de ofertele cu reduceri de Black Friday, în luna noiembrie a acestui an, din lipsă de interes. La polul opus, 28% dintre cei chestionaţi au cumpărat produse pe care le-au descoperit cu ocazia reducerilor de Black Friday, iar 21% au achiziţionat articolele pe care şi le doreau de mult timp şi pe care le aşteptau la un preţ bun.

Comparativ cu ediţia Black Friday din 2020, românii au ales să cumpere şi în acest an, dar au luat decizia de a cheltui mai puţin, deoarece nu şi-au permis să îşi cumpere articolele dorite (23%) sau de a cheltui aceeaşi sumă de bani, planificându-şi din timp cumpărăturile (11%), în timp ce 20% dintre respondenţi au alocat un buget mai mare, spre deosebire de anul trecut, fiind atraşi de ofertele comercianţilor.

De asemenea, la cumpărăturile de Black Friday 2021, aproape 60% dintre subiecţi au cheltuit până în 500 de lei, urmat de intervalul 501 – 2.500 de lei (29% dintre respondenţi) şi peste 5.001 lei (4,5%).

În topul preferinţelor românilor privind achiziţiile în ce mai importantă campanie de reduceri din an s-au aflat: electronice (laptopuri, tablete, telefoane etc.) – pentru 47%, electrocasnice (frigidere, maşini de spălat, aparate de aer condiţionat) – în cazul a 27,5%, articole de modă (haine, accesorii) – pentru 23%, produse cosmetice (13%), călătorii (bilete de avion, rezervări hotel, excursii) – pentru 3%.

În acelaşi context, 95% dintre respondenţi au susţinut că au cumpărat produse doar pentru uz personal şi doar 5% că au făcut acest lucru cu intenţia de a vinde ulterior aceste bunuri pe site-urile de anunţuri generaliste.

Chestionarul a fost publicat pe platforma Olx.ro, în perioada 1 – 15 decembrie 2021, iar răspunsurile au fost colectate de la 1.245 de respondenţi, la nivel naţional.

Olx România, parte a Olx Group, este liderul pieţei locale de anunţuri generaliste, cu peste patru milioane de anunţuri active şi o medie lunară ce depăşeşte 12 milioane de vizitatori, potrivit SATI.

Te-ar mai putea interesa și
Ferrari păstrează tradiția: Înlocuitorul lui 812 Superfast are motor V12
Ferrari păstrează tradiția: Înlocuitorul lui 812 Superfast are motor V12
Marca italiană de vehicule sport de lux Ferrari nu doar că menține tradiția motoarelor V12, dar a decis să menționeze asta clar în numele următorului său vehicul. Comercializat în variante......
Polonia doreşte cele mai bune relaţii cu SUA, indiferent de cine se află la putere – ministru polonez
Polonia doreşte cele mai bune relaţii cu SUA, indiferent de cine se află la putere – ministru polonez
Polonia doreşte să aibă "cele mai bune relaţii posibile cu America, indiferent de cine se află la putere", a declarat ...
Consumul național de energie electrică a coborât de Paști la noi minime istorice, greu de imaginat, sub 3.000 MW. Fotovoltaicele au fost prima sursă de energie electrică a României
Consumul național de energie electrică a coborât de Paști la noi minime istorice, greu de imaginat, sub 3.000 MW. Fotovoltaicele ...
Consumul național de energie electrică din rețele a scăzut duminică după-amiază, în prima zi de Paște, sub incredibilul ...
Numărul actelor antisemite a atins un nivel record, potrivit unui raport internaţional
Numărul actelor antisemite a atins un nivel record, potrivit unui raport internaţional
Liga Anti-Defăimare (ADL) a tras un semnal de alarmă duminică - în raportul său global anual - asupra "nivelului fără ...