Bursele europene au deschis în urcare

Busele europene au deschis vineri în urcare, recuperând o parte din declinul înregistrat în această săptămână, după ce acţiunile asiatice au încheiat o perioadă de scădere abruptă, transmite Bloomberg.
Economica.net - vin, 14 iun. 2013, 08:04
Bursele europene au deschis în urcare

Indicele Stoxx 600 al celor mai importante acţiuni europene a avansat cu 0,2% în debutul şedinţei de tranzacţionare.

Investitorii aşteaptă datele privind producţia industrială din Statele Unite pentru luna mai.

Indicatorul de referinţă al pieţelor vest-europene a scăzut cu 1,5% în această săptămână, cea de-a patra consecutivă de declin. Totodată, Stoxx 600 a pierdut 6,3% din 22 mai, când preşedintele Rezervei Federale a SUA, Ben Bernanke, a declarat că instituţia este pregătită să reducă programul de stimulare monetară a economiei.

Pieţele asiatice au înregstrat vineri o creştere de 1,2%, în timp ce bursa de la Tokyo a urcat cu aproape 2%, revenind după o perioadă de scăderi abrupte datorită datelor peste estimări privind vânzările retail şi piaţa forţei de muncă din SUA.

Te-ar mai putea interesa și
Programul de guvernare. Pensiile vor fi indexate din 2027. Noua lege a salarizării în sectorul public va fi elaborată tot anul viitor
Programul de guvernare. Pensiile vor fi indexate din 2027. Noua lege a salarizării în sectorul public va fi elaborată ...
Indexarea pensiilor începând din 2027 şi elaborarea, anul viitor, a proiectului noii legi a salarizării în sectorul public se numără printre măsurile prevăzute în Programul de guvernare......
Ambasadorul SUA a fost la ASF.  Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, președinte ASF: Am abordat și tema reglementării piețelor cripto
Ambasadorul SUA a fost la ASF. Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, ...
Darryl Nirenberg, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii(SUA) la București, a fost, astăzi, în vizită la Autoritatea ...
ING Bank România a lansat ING Invest. 15.000 dintre clienții săi și-au deschis într-o lună conturi pe platformă
ING Bank România a lansat ING Invest. 15.000 dintre clienții săi și-au deschis într-o lună conturi pe platformă
ING Bank România anunță că 15.000 de clienți și-au deschis deja un cont prin ING Invest, la mai puțin de o lună de ...
Luca Niculescu: Restanțele salariale ale magistraților pun o presiune suplimentară pe buget. O să-i invit pe toți cei care sunt parte a acestei decizii la dialog, să vedem ce soluții găsim
Luca Niculescu: Restanțele salariale ale magistraților pun o presiune suplimentară pe buget. O să-i invit pe toți cei ...
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a declarat joi că restanţele salariale ale magistraţilor, în valoare de 5 miliarde ...