Portugalia impune noi restricţii din cauza creşterii numărului de contaminări cauzate de Omicron

Guvernul portughez a decis sa impuna începând cu saptamâna viitoare o noua serie de masuri care sa încetineasca epidemia de COVID-19, din cauza cresterii numarului de contaminari cauzate de varianta Omicron, a anuntat marti premierul Antonio Costa, informeaza AFP.
AGERPRES - J, 23 dec. 2021, 14:49
Portugalia impune noi restricţii din cauza creşterii numărului de contaminări cauzate de Omicron

În fata unei variante „mult mai transmisibile”, care reprezinta deja aproape jumatate dintre noile cazuri detectate în Portugalia, telemunca va deveni obligatorie timp de doua saptamâni, iar barurile si discotecile vor fi închise, scrie Agerpres.

Vor fi impuse din nou limite pentru numarul de persoane în magazine, iar prezentarea unui test va deveni obligatorie pentru a putea asista la un spectacol sau la un eveniment sportiv, la fel si pentru a merge la restaurant în ajunul Craciunului sau de Revelion.

„Suntem constienti de impactul acestor masuri, însa, daca nu le vom adopta, consecintele vor fi mult mai grave”, a subliniat premierul Portugaliei.

Iarna trecuta, Portugalia a fost lovita de un val violent de contaminari, care au supraaglomerat spitalele.

Guvernul portughez a restabilit deja la începutul lui decembrie mai multe masuri de control sanitar, pentru a extinde utilizarea mastii sanitare, a certificatului de vaccinare si a testelor de depistare.

Pentru a reduce contactele în timpul reuniunilor prevazute pentru sarbatorile de iarna, executivul socialist portughez a anuntat din 25 noiembrie ca vacantele scolare vor fi prelungite si telemunca va fi obligatorie în timpul primei saptamâni din ianuarie.

Portugalia se numara printre tarile care cer un test negativ la COVID-19 pentru calatorii care sosesc pe teritoriul sau, inclusiv pentru cei vaccinati. Aceasta masura va fi prelungita dincolo de data prevazuta initial, 9 ianuarie, a anuntat acum Costa.

În pofida acestor restrictii, numarul de noi contaminari zilnice a atins în Portugalia cel mai înalt nivel al sau din februarie anul trecut, iar numarul de persoane spitalizate la terapie intensiva s-a dublat într-o luna.
Cu 89% din populatia sa de 10,3 milioane vaccinata, Portugalia se afla în ceea ce priveste vaccinarea pe locul doi în lume, dupa Emiratele Arabe Unite, potrivit site-ului Our World in Data.

Te-ar mai putea interesa și
Csoma Botond: UDMR îl va putea vota pe domnul Luca Niculescu. Singura „linie roşie” pentru noi este să purtăm negocieri cu AUR și SOS
Csoma Botond: UDMR îl va putea vota pe domnul Luca Niculescu. Singura „linie roşie” pentru noi este să purtăm ...
Parlamentarii UDMR l-ar putea vota pe Luca Niculescu pentru funcţia de premier, singura "linie roşie" fiind legată de faptul că nu vor purta negocieri cu AUR şi SOS România pentru constituirea......
Dominic Fritz: USR va analiza programul, echipa de miniştri şi majoritatea care îl susţine pe Luca Niculescu. Vom discuta cu premierul desemnat
Dominic Fritz: USR va analiza programul, echipa de miniştri şi majoritatea care îl susţine pe Luca Niculescu. Vom discuta ...
Uniunea Salvați România va analiza programul, echipa de miniştri şi majoritatea care îl susţine pe Luca Niculescu pentru ...
George Simion, după nominalizarea lui Luca Niculescu: Zero voturi de la AUR! Libertate pentru Călin Georgescu
George Simion, după nominalizarea lui Luca Niculescu: Zero voturi de la AUR! Libertate pentru Călin Georgescu
Preşedintele Alianţei pentru Unirea Românilor, George Simion, a fost printre primii oameni politici care au reacţionat ...
Reacția lui Sorin Grindeanu după nominalizarea lui Luca Niculescu. „Noua nominalizare de premier a preşedintelui continuă să sfideze matematica parlamentară. PSD nu va da voturi în alb”
Reacția lui Sorin Grindeanu după nominalizarea lui Luca Niculescu. „Noua nominalizare de premier a preşedintelui ...
Preşedintele Partidului Social Democrat, Sorin Grindeanu, consideră că noua nominalizare de premier a preşedintelui Nicuşor ...