Confiscări de bijuterii de argint de la Lidl. ANPC a sancționat compania cu 272.000 lei

Pentru că nu deține autorizație pentru comercializare a produselor din metale prețioase, ANPC a confiscate câteva sute de seturi de bijuterii din argint de la Lidl. Bijuteriile au fost depuse la Trezorerie. Compania a fost amendată cu 272.000 de lei.
Alina Stanciu - J, 23 dec. 2021, 15:31
Confiscări de bijuterii de argint de la Lidl. ANPC a sancționat compania cu 272.000 lei

ANPC a sancționat Lidl pentru comercializarea  bijuteriilor de argint  fără autorizație, potrivit unui comunicat al Instituției. Comisiarii ANPC au identificat în 63 de magazine Lidl 619 seturi de bijuterii de argint, care, în majoritate au fost deja depuse la Trezorerie, în urma confiscării, foarte puține dintre acestea fiind deja vândute. De asemenea, Comisarii ANPC au sancționat și cu amendă operatorul economic, fiind aplicate, până acum, 36 de astfel de sancțiuni contravenționale, în valoare de 272.000 lei.

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) se află, de câteva zile, într-o amplă campanie de control, la nivelul întregii țări, care vizează comercializarea, în cadrul magazinelor Lidl, a unor seturi de bijuterii din argint.

Dat fiind că lanțul de magazine nu deține autorizație pentru comercializare a produselor din metale prețioase, furnizată, pe teritoriul României, conform legii, de ANPC, echipele de control, însoțite de specialiști ai Direcției de Metale Prețioase, din cadrul instituției au procedat la identificarea, confiscarea sau indisponibilizarea produselor din argint și depunerea acestora la Trezoreria locală. Mai apoi, conform procedurii, în urma unei sesizări realizată de ANPC către Serviciul de Investigare al Criminalității Economice (SICE), din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, să fie confiscate și sumele obținute de operatorul economic, în urma vânzării acestor produse.

Acțiunea de verificare, în acest caz, este în derulare.

Te-ar mai putea interesa și
Şeful Anthropic cere încetinirea dezvoltării AI şi propune un plan în trei etape; Sam Altman şi Elon Musk susţin iniţiativa
Şeful Anthropic cere încetinirea dezvoltării AI şi propune un plan în trei etape; Sam Altman şi Elon Musk susţin iniţiativa
Dario Amodei, CEO-ul Anthropic, a cerut companiilor de inteligenţă artificială să încetinească în mod deliberat ritmul în care dezvoltă modele tot mai performante, avertizând că măsurile......
Românii cu experiență în IT pot lucra la UE. Uniunea Europeană deschide recrutările pentru posturi în administrație
Românii cu experiență în IT pot lucra la UE. Uniunea Europeană deschide recrutările pentru posturi în administrație
Uniunea Europeană caută experți înalt calificați în domeniul IT care să devină parte din corpul funcționarilor publici ...
VIDEO Insula Lacul Morii: Imagini spectaculoase cu câteva zile înainte de marea redeschidere
VIDEO Insula Lacul Morii: Imagini spectaculoase cu câteva zile înainte de marea redeschidere
Pasionații de infrastructură au postat săptămâna aceasta imagini din dronă cu Insula Lacul Morii, ce urmează să fie ...
Serghei Lavrov susţine că Rusia e gata de negocieri cu #Ucraina, dar nu doreşte un armistiţiu simultan cu acestea
Serghei Lavrov susţine că Rusia e gata de negocieri cu #Ucraina, dar nu doreşte un armistiţiu simultan cu acestea
Rusia este gata de negocieri cu Kievul dar nu şi pentru un armistiţiu simultan în războiul său cu Ucraina, a declarat ...