Bulgaria reduce de la 6 la 3 luni termenul pentru administrarea dozei booster

Bulgaria, ţara din UE cu procentul cel mai mic de vaccinare împotriva coronavirusului, va reduce de la 6 la 3 luni termenul prevăzut între schema completă de vaccinare anticoronavirus şi administrarea dozei booster (a treia, în general), a anunţat joi inspectorul sanitar şef al ţării, Anghel Kuncev, transmite EFE.
AGERPRES - J, 30 dec. 2021, 13:25
Bulgaria reduce de la 6 la 3 luni termenul pentru administrarea dozei booster

„Noul val care afectează acum Europa Occidentală ne va lovi imediat după petrecerile de Revelion şi vom înregistra un nou vârf pe 4 sau 5 ianuarie”, a prognozat expertul bulgar.

Kuncev a menţionat că, pe fondul unei aşteptate recrudescenţe a coronavirusului din cauza răspândirii variantei mai contagioase, Omicron, autorităţile bulgare vor aproba în următoarele zile o nouă legislaţie privind doza booster.

Până acum, Bulgaria nu a confirmat prezenţa variantei Omicron pe teritoriul său, dar există însă câteva cazuri suspecte, aflate deocamdată în analiză.

Doar 27,1% din cele 6,8 milioane de locuitori ai Bulgariei au primit schema completă de vaccinare, mult sub media de vaccinare din blocul comunitar, care se situează la 67,8%.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...