Marea Britanie a aprobat Paxlovid, medicamentul antiviral împotriva Covid-19 produs de Pfizer

Agenţia britanică de reglementare a medicamentelor şi a produselor de sănătate (MHRA) a anunţat vineri că a aprobat medicamentul antiviral oral al Pfizer Paxlovid pentru persoanele care au o formă uşoară până la moderată de COVID-19 şi care prezintă un risc de agravare a bolii, informează DPA şi Reuters, scrie Agerpres.
AGERPRES - vin, 31 dec. 2021, 19:16
Marea Britanie a aprobat Paxlovid, medicamentul antiviral împotriva Covid-19 produs de Pfizer

Paxlovid este un medicament antiviral cu o combinaţie de ingrediente active, PF-07321332 şi Ritonavir, care fac parte dintr-o clasă de medicamente numite inhibitori de protează, utilizate în prezent pentru tratarea HIV, hepatitei C şi a altor boli virale, care acţionează prin împiedicarea virusului de a se replica. Medicamentul a fost autorizat pentru utilizare la persoanele cu vârsta de 18 ani şi peste cu forme uşoare până la moderate de COVID-19 şi cel puţin un factor de risc pentru dezvoltarea unei boli severe, scrie Agerpres.

Printre aceşti factori de risc se numără obezitatea, vârsta înaintată (60 de ani şi peste), diabetul zaharat sau bolile de inimă.

Cele două substanţe active din Paxlovid se prezintă sub formă de comprimate separate care sunt ambalate împreună şi se iau împreună, de două ori pe zi, pe cale orală, timp de cinci zile. Medicamentul poate fi folosit în afara cadrului spitalicesc.

PF-07321332 este un antiviral nou, ceea ce înseamnă că nu a mai fost aprobat pentru utilizare până acum. Cu toate acestea, Ritonavirul a fost folosit alături de unele medicamente împotriva HIV timp de mulţi ani pentru a le „stimula” activitatea, ceea ce este similar cu ceea ce se face în cazul PF-07321332, a precizat MHRA într-un comunicat.

Într-un studiu clinic, o cură de cinci zile de tratament cu Paxlovid a redus cu 89% riscul de spitalizare şi de deces legat de COVID-19 în decurs de 28 de zile, în comparaţie cu un grup placebo, atunci când tratamentul a fost început în termen de trei zile de la debutul simptomelor, scrie Agerpres.

Numărul de spitalizări şi decese a fost de 0,8% în grupul tratat cu Paxlovid, comparativ cu 7% în grupul placebo.

Pe baza datelor studiilor clinice, Paxlovid este cel mai eficient atunci când este administrat în stadiile incipiente ale infecţiei şi, prin urmare, MHRA recomandă utilizarea sa cât mai curând posibil şi în termen de cinci zile de la începerea simptomelor.

MHRA a declarat că este prea devreme pentru a şti dacă varianta Omicron are vreun impact asupra eficacităţii Paxlovid, dar MHRA colaborează cu compania pentru a stabili acest lucru.

Marea Britanie a asigurat peste 2,75 milioane de doze din acest tratament antiviral.

Pastila anti-COVID-19 a rivalului Merck, Molnupiravir, a fost aprobată de Marea Britanie luna trecută, dar acest medicament a redus doar cu aproximativ 30% spitalizările şi decesele în cadrul studiului clinic la pacienţii cu risc ridicat, scrie Reuters.

Citeşte şi:

Te-ar mai putea interesa și
Antony Blinken a vizitat Kerem Shalom, punct de trecere pentru ajutorul umanitar dinspre Israel spre Fâșia Gaza (Video)
Antony Blinken a vizitat Kerem Shalom, punct de trecere pentru ajutorul umanitar dinspre Israel spre Fâșia Gaza (Video)
Secretarul de stat american Antony Blinken s-a deplasat miercuri la Kerem Shalom, punct de trecere pentru ajutorul umanitar dinspre Israel către Fâşia Gaza, informează AFP şi Reuters, transmite......
Congresmena republicană Marjorie Taylor Greene, o apropiată a fostului președinte Trump, va depune o moțiune împotriva șefului Camerei Reprezentanților, pe care-l acuză de trădare
Congresmena republicană Marjorie Taylor Greene, o apropiată a fostului președinte Trump, va depune o moțiune împotriva ...
Aleasa republicană Marjorie Taylor Greene a anunţat miercuri că ''săptămâna viitoare'' va depune o moţiune pentru ...
MAE: Nouă cetățeni români și membri de familie ai acestora au fost evacuați astăzi din Fâșia Gaza
MAE: Nouă cetățeni români și membri de familie ai acestora au fost evacuați astăzi din Fâșia Gaza
Nouă cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi miercuri din Fâşia Gaza şi au ajuns pe teritoriul ...
Banca spaniolă BBVA vrea să-i preia pe rivalii de la Sabadell, pentru suma de 12 miliarde de euro
Banca spaniolă BBVA vrea să-i preia pe rivalii de la Sabadell, pentru suma de 12 miliarde de euro
Grupul bancar spaniol BBVA a anunţat miercuri că este interesat de preluarea Sabadell, şi a depus o ofertă care evaluează ...