Deutsche Bahn intră din 2016 în tunelul de sub Canalul Mânecii, după un proces prelungit de avizare

Grupul german Deutsche Bahn va inaugura începând cu anul 2016 rute prin tunelul care traversează Canalul Mânecii, în concurenţă cu Eurostar Group, după ce a câştigat dreptul de a opera pe traseul subteran, potrivit Bloomberg.
Economica.net - lun, 17 iun. 2013, 07:43
Deutsche Bahn intră din 2016 în tunelul de sub Canalul Mânecii, după un proces prelungit de avizare

Compania feroviară de stat din Germania a primit avizul comisiei interguvernamentale anglo-franceze Groupe Eurotunnel, care operează tunelul, după un proces prelungit de evaluare, care a durat trei ani deoarece iniţial garniturile de cale ferată propuse de Deutsche Bahn nu se încadrau în regulamentul de siguranţă.

Odată cu intrarea Deutsche Bahn pe acest traseu, numărul pasagerilor care circulă prin acest tunel ar putea creşte cu până la 4 milioane, pe trasee din Germania şi Olanda, faţă de cei 10 milioane care utilizează în prezent serviciul expres al Eurostar.

„Este o veste foarte bună. La 20 de ani după inaugurarea serviciilor comerciale, autorităţile au deschis tunelul pentru toţi concurenţii”, a declarat directorul general al Eurotunnel, Jacques Gounon, într-un comunicat transmis de grup.

Deutsche Bahn a salutat decizia.

„Nu anticipăm că vom avea trenuri în serviciu complet pe rute prin Belgia şi Franţa înainte de anul 2016”, se arată într-un comunicat al Deutsche Bahn.

Eurostar, controlată de grupul francez de stat SNCF, conectează Londra, Paris şi Bruxelles utilizând trenuri produse de grupul Alstom, bazate pe designul TGV, care respectă cerinţa de a putea fi evacuate pe la ambele capete ale unui singur coridor.

Potrivit documentelor din 2010, când a început evaluarea ofertei Deutsche Bahn, compania germană va introduce în tunel trenuri Siemens care pot fi evacuate în mod similar.

Deutsche Bahn anunţa în anul 2011 că inauturarea legăturii Frankfurt – Londra prin Tunelul de sub Canalul Mânecii a fost amânată din 2013 până în 2015 după ce producţia garniturilor Siemens planificate pentru acest traseu a întârziat din cauza unor probleme cu furnizorii de piese.

Compania a precizat că întârzierea serviciului până în 2016 a fost determinată de probleme similare.

Te-ar mai putea interesa și
STB a depus la Tribunalul București cererea deschiderii procedurii de insolvență. Societatea dă asigurări că activitatea sa nu va fi afectată. Ce spune Ciucu
STB a depus la Tribunalul București cererea deschiderii procedurii de insolvență. Societatea dă asigurări că activitatea ...
Societatea de Transport Bucureşti a depus joi, la Tribunalul Bucureşti, cererea de deschidere a procedurii insolvenţei, care va fi analizată de judecătorul sindic, însă acest demers nu......
Dunărea atinge un nou minim istoric, care se va menține staționar până pe 12 august. ANAR anunță că ia măsuri (VIDEO)
Dunărea atinge un nou minim istoric, care se va menține staționar până pe 12 august. ANAR anunță că ia măsuri (VIDEO)
Dunărea înregistrează joi un nou nivel minim istoric, de 1.400 mc/s, care se va menţine staţionar până în data de ...
EasyJet acceptă oferta de preluare în valoare de 7,7 miliarde de dolari făcută de Apollo
EasyJet acceptă oferta de preluare în valoare de 7,7 miliarde de dolari făcută de Apollo
Firma americană de administrare a activelor Apollo Global a convenit achiziţionarea EasyJet, într-o tranzacţi care evaluează ...
SpaceX și Tesla își unesc forțele pentru Terafab: 16,8 miliarde de dolari pentru uzina de cipuri AI
SpaceX și Tesla își unesc forțele pentru Terafab: 16,8 miliarde de dolari pentru uzina de cipuri AI
SpaceX și Tesla, cele două entități private controlate de Elon Musk, vor aloca inițial suma de 16,8 miliarde de dolari ...