Trump îl susține pe Viktor Orban la alegerile din Ungaria din acest an

Fostul preşedinte american Donald Trump şi-a declarat susţinerea pentru premierul conservator ungar Viktor Orban la alegerile legislative în care acesta din urmă se va confrunta cu un front unit al opoziţiei, relatează Politico.eu, citat de Agerpres.
AGERPRES - lun, 03 ian. 2022, 18:48
Trump îl susține pe Viktor Orban la alegerile din Ungaria din acest an

Liderul ungar ”îşi iubeşte cu adevărat ţara şi vrea siguranţă pentru poporul său”, menţionează Trump într-o declaraţie transmisă luni. ”El a făcut o treabă puternică şi minunată în protejarea Ungariei, oprind migraţia ilegală, creând locuri de muncă, comerţ şi ar trebui să i se permită la următoarele alegeri să continue astfel”, a adăugat fostul preşedinte american.

Viktor Orban şi-a manifestat şi el sprijinul pentru Donald Trump înaintea alegerilor din noiembrie 2020, pierdute însă de acesta în faţa democratului Joe Biden.

Cu patru ani mai devreme, Orban fusese singurul şef de guvern din UE care şi-a declarat explicit sprijinul pentru Donald Trump în confruntarea de atunci cu Hillary Clinton.

În timpul mandatului preşedintelui Trump ”relaţiile ungaro-americane şi-au recăpătat strălucirea de altădată”, spunea Orban cu câteva zile înaintea alegerilor desfăşurate în SUA în 2020. Dar odată ce Biden a ajuns la Casa Albă aceste relaţii s-au răcit, iar noul preşedinte american nu l-a invitat pe premierul ungar la ”Summitul pentru Democraţie” organizat la iniţiativa Washingtonului luna trecută.

Aflat în conflict cu instituţiile UE şi cu lideri vest-europeni care-l acuză că încalcă statul de drept şi valorile europene, în special pentru respingerea migranţilor şi restrângerea drepturilor comunităţii LGBT, Viktor Orban se va confrunta la scrutinul din aprilie cu un front unit al opoziţiei.

Şase partide ungare, incluzând aici social-democraţii, liberalii şi fosta extremă-dreaptă Jobbik, redefinită acum ca formaţiune de centru-dreapta, au decis să lase la o parte diferenţele dintre ele pentru a se uni împotriva partidului Fidesz al actualului premier şi au desemnat un candidat comun pentru conducerea guvernului, Péter Márki-Zay, care se descrie ca fiind tot un conservator. Sondajele arată Fidesz şi alianţa de opoziţie oarecum umăr la umăr.

Viktor Orban a acuzat Washingtonul şi Bruxellesul că încearcă să se amestece în politica internă a Ungariei pentru ca Péter Márki-Zay să câştige alegerile. Vorbind în octombrie în faţa a zeci de mii de simpatizanţi adunaţi la Budapesta pentru a marca revolta anti-sovietică din anul 1956, el a spus că Washingtonul şi miliardarul George Soros ajută opoziţia ungară cu bani, reţele de activişti şi mass-media. La un miting separat al opoziţiei, Marki-Zay a promis atunci că, dacă va deveni premier, guvernul său va elabora o nouă Constituţie, va combate corupţia, va introduce moneda euro şi va garanta libertatea presei.

Te-ar mai putea interesa și
Exporturile germane de armament au crescut de peste patru ori în primele șase luni din 2026. Ucraina a fost prima țară de destinație a vânzărilor
Exporturile germane de armament au crescut de peste patru ori în primele șase luni din 2026. Ucraina a fost prima țară ...
Exporturile de armament autorizate de Guvernul german au crescut puternic în prima jumătate a anului în comparaţie cu aceeaşi perioadă a lui 2025, arată datele provizorii publicate miercuri de......
Christian Mumssen, noul șef de strategie al FMI, cere statelor să mențină stabilitatea prețurilor, în contextul incertitudinilor globale
Christian Mumssen, noul șef de strategie al FMI, cere statelor să mențină stabilitatea prețurilor, în contextul incertitudinilor ...
Noul director de strategie al FMI, Christian Mumssen, a cerut miercuri oficialilor guvernamentali să menţină credibilitatea ...
Șeful Trezoreriei SUA Scott Bessent anunță că va fi lansată în scurt timp o monedă de aur cu chipul lui Trump
Șeful Trezoreriei SUA Scott Bessent anunță că va fi lansată în scurt timp o monedă de aur cu chipul lui Trump
Imaginea preşedintelui american Donald Trump va apărea în curând pe încă un obiect, de data aceasta, o monedă de aur ...
Elcen: Avariile de la CET Vest au lăsat fără energie electrică un bloc de pe Bulevardul Timișoara din Sectorul 6
Elcen: Avariile de la CET Vest au lăsat fără energie electrică un bloc de pe Bulevardul Timișoara din Sectorul 6
Întreruperea alimentării cu energie electrică a unui imobil din Bulevardul Timişoara, Sectorul 6, a fost cauzată de ...