Rafila: În valul 5 s-ar putea să avem o dublare a numărului de cazuri faţă de valul Delta. Ce spune despre certificatul COVID

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a afirmat, luni seară, că ar fi trebuit să existe un instrument care să îşi poată face efectul atunci când se înregistrează o creştere a numărului de cazuri de infectare cu coronavirus, scrie News.ro. ”Cu cât întârzie adoptarea unui astfel de document, certificat electronic COVID, sigur că şi eficacitatea lui devine tot mai puţin relevantă”, a declarat Rafila. Ministrul aşteaptă în valul 5 o dublare a numărului de cazuri faţă de valul Delta.
News.ro - mar, 04 ian. 2022, 08:55
Rafila: În valul 5 s-ar putea să avem o dublare a numărului de cazuri faţă de valul Delta. Ce spune despre certificatul COVID

„În legătură cu certificatul verde, ştiţi bine că este atributul Parlamentului să ia o decizie. Există un proiect de lege depus în Parlament de mai mult timp, care a fost respins de Senat, iar în momentul de faţă se găseşte în Camera Deputaţilor. Probabil există un blocaj la nivel legislativ şi sigur atunci când a existat o propunere tehnică din partea Ministerului Sănătăţi, a INSP, ea ar fi trebuit să fie sau nu îmbrăţişată, încât să îşi poată face efectul atunci când se înregistrează o creştere care ar putea să sugereze un val pandemic important. Cu cât întârzie adoptarea unui astfel de document, certificat electronic COVID, sigur că şi eficacitatea lui devine tot mai puţin relevantă”, a declarat, luni seară, la Antena 3, Alexandru Rafila, scrie News.ro.

Acesta a precizat că autorităţile monitorizează situaţia.

”Rămâne să vedem dacă acest trend crescător se confirmă, dacă se va accelera transmiterea şi, atunci, sigur, că trebuie să găsim şi soluţii la situaţia de fapt”, a mai declarat ministrul.

Întrebat despre renunţarea la certificatul verde profesional în România, ministrul a declarat: „Nu ştiu să vă spun în acest moment, probabil că săptămânile următoare vor fi hotărâtoare şi vom avea un răspuns legat de acest certificat (…) Cu cât se introduce mai târziu în evoluţia unui val pandemic, cu atât utilitatea lui scade”.

Totodată, ministrul a precizat la Antena 3 că se aşteaptă ca în valul 5 să avem o dublare a numărului de cazuri de infectare, scrie News.ro.

”În valul 4 am avut circa 400.000 de îmbolnăviri confirmate, prin diagnostic. Câte îmbolnăviri vom avea în valul 5 rămâne de văzut – noi estimăm probabil o dublare a numărului de cazuri în acest val”, a mai afirmat ministrul.

Te-ar mai putea interesa și
Grupul IKEA aduce bani în România: finanțează cu încă 28,5 milioane de euro parcul solar de la Butimanu
Grupul IKEA aduce bani în România: finanțează cu încă 28,5 milioane de euro parcul solar de la Butimanu
Ingka Investments, divizia de investiții a grupului suedez Ingka, proprietarul magazinelor IKEA, a efectuat o nouă majorare de capital de 28,5 milioane de euro pentru subsidiara locală pentru......
Călin Georgescu rămâne în arest preventiv pentru 30 de zile. Decizia e definitivă
Călin Georgescu rămâne în arest preventiv pentru 30 de zile. Decizia e definitivă
Curtea de Apel Bucureşti a admis miercuri contestaţia DIICOT şi a decis prelungirea cu 30 de zile a măsurii arestării ...
PMB anunță că a finalizat lucrările din șantierul de pe Bulevardul Chișinău
PMB anunță că a finalizat lucrările din șantierul de pe Bulevardul Chișinău
Şantierul a fost închis pe Bulevardul Chişinău iar modernizarea şinelor de tramvai pe Lotul 9, pe unde trece 36, este ...
Premieră pe piața pensiilor private din România. Compania de asigurări NN integrează un ETF administrat activ în fondul Global Opportunities
Premieră pe piața pensiilor private din România. Compania de asigurări NN integrează un ETF administrat activ în fondul ...
Societatea de asigurări NN a anunțat astăzi că începând cu 2 noiembrie 2026 va introduce Goldman Sachs Alpha Enhanced ...