Populaţia Terrei ar putea ajunge la 11 miliarde de oameni până în anul 2100

Populaţia Terrei ar putea ajunge la 11 miliarde de oameni până în anul 2100, o prognoză care depăşeşte cu 800 de milioane de persoane o previziune precedentă din 2011, potrivit unei noi analize de ordin statistic, informează huffingtonpost.com.
Economica.net - lun, 17 iun. 2013, 12:07
Populaţia Terrei ar putea ajunge la 11 miliarde de oameni până în anul 2100

Această creştere a populaţiei mondiale va avea loc datorită faptului că numărul naşterilor din Africa nu a scăzut la fel de repede şi de mult pe cât arătau proiecţiile statistice iniţiale.

„Rata natalităţii din Africa a încetinit sau s-a oprit la un nivel mai ridicat decât prevăzusem iniţial şi, ca urmare, populaţia din Africa va creşte”, a declarat coautorul acestui studiu, Adrian Raftery, profesor de statistică la Universitatea Washington.

Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) a anunţat că populaţia Terrei a ajuns la 7 miliarde de persoane în octombrie 2011 – o creştere uluitoare, în condiţiile în care doar 5 milioane de oameni trăiau pe Terra în anul 8000 î.e.n. şi doar 1 miliard în 1805.

Experţii se aşteaptă ca această creştere uriaşă a populaţiei mondiale să ducă la o creştere şi mai mare a populaţiei din marile oraşe, fapt care ar putea să agraveze problemele de mediu.

În prezent, populaţia Africii este de 1,1 miliarde de oameni, însă ea va creşte până în 2011 de aproape patru ori şi va ajunge la 4,2 miliarde de persoane.

Potrivit estimărilor, populaţia de pe celelalte continente nu va cunoaşte schimbări dramatice. Europa ar putea cunoaşte o mică scădere a populaţiei sale, întrucât acest continent continuă să înregistreze un ritm de înnoire negativ, ca urmare a faptului că numărul deceselor este mai mare decât cel al naşterilor.

Noua analiză statistică a folosit o metodă de calcul mai sofisticată pentru estimarea speranţei de viaţă, metode actualizate de previzionare a natalităţii şi o serie de date recente privind populaţia.

Noul model prevede că populaţia mondială va ajunge cel mai probabil la un număr cuprins între 9 miliarde şi 13 miliarde până în 2100. În schimb, estimările de creştere a populaţiei realizate de ONU susţin că rata medie a natalităţii ar putea creşte cu 0,5 copii per femeie, iar acest fapt va duce la o creştere mai mare a populaţiei mondiale la sfârşitul acestui secol – între 7 miliarde şi 17 miliarde.

Te-ar mai putea interesa și
EdF, colosul nuclear el Europei, va accelera planul de adaptare la schimbările climatice, după opririle reactoarelor din acest an cauzate de temperaturile foarte mari. 15 TWh de energie electrică nu au fost produși
EdF, colosul nuclear el Europei, va accelera planul de adaptare la schimbările climatice, după opririle reactoarelor din ...
Compania franceză EdF, cel mai mare producător de energie electrică din nuclear din Europa, își va accelera planul de adaptare la schimbările climatice pentru parcul său de reactoare, după ce......
Ciprian Ciucu, despre votul PNL pentru noul guvern: Nu e o decizie care să ne facă plăcere şi nu va fi un vot dat cu entuziasm
Ciprian Ciucu, despre votul PNL pentru noul guvern: Nu e o decizie care să ne facă plăcere şi nu va fi un vot dat cu ...
Primarul general al Capitalei, liberalul ciprian Ciucu, afirmă, în legătură cu decizia luată sâmbătă după-amiază ...
Incendiu la CET 1 din Iași: focul se manifestă la primul etaj al unei hale industriale
Incendiu la CET 1 din Iași: focul se manifestă la primul etaj al unei hale industriale
Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Mihail Sturdza" al judeţului Iaşi intervin, ...
Două drone au fost doborâte de piloții militari români deasupra Mării Negre
Două drone au fost doborâte de piloții militari români deasupra Mării Negre
Două drone care au intrat în spațiul aerian național au fost doborâte la câteva minute de la intrare, anunță Radu ...