Vosganian: Obiectivul Ministerului Economiei este să asigure funcţionarea continuă a Oltchim

Obiectivul Ministerului Economiei (ME) este să asigure funcţionarea continuă a combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea astfel încât societatea să-şi recâştige credibilitatea, a arătat, marţi, ministrul de resort, Varujan Vosganian, într-o întâlnire cu reprezentanţi ai sindicatului din Oltchim, se arată într-un comunicat ME, remis AGERPRES.
Economica.net - mar, 18 iun. 2013, 19:11
Vosganian: Obiectivul Ministerului Economiei este să asigure funcţionarea continuă a Oltchim

Potrivit documentului, la întâlnire a participat şi avocatul Niculae Bălan, administrator judiciar al societăţii.

Reprezentanţii sindicatelor i-au mulţumit ministrului Economiei pentru disponibilitatea către dialog şi i-au prezentat acestuia aspecte privind situaţia actuală din combinatul vâlcean.

Preşedintele sindicatului „Victoria”, Corneliu Cernev, a prezentat ministrului Vosganian date de actualitate privind personalul şi cifra de afaceri a societăţii şi a semnalat celor prezenţi la discuţii necesitatea găsirii unor soluţii pentru ridicarea nivelului producţiei şi asigurarea în continuare a fondului de salarii.

Liderii sindicali au abordat şi tema perspectivei recâştigării treptate a pieţei şi au solicitat ministrului Economiei informaţii noi privind strategia ministerului în cazul Oltchim.

Ministrul Varujan Vosganian a prezentat delegaţiei sindicale câteva posibile soluţii privind finanţarea Oltchim, reiterând obiectivul Ministerului Economiei de a asigura funcţionarea continuă a Oltchim, astfel încât, în perioada următoare, combinatul să-şi recâştige credibilitatea şi să-şi asigure prin contracte ferme activitatea pe anul viitor.

La finalul întâlnirii, ministrul Varujan Vosganian i-a informat pe reprezentanţii sindicali că va efectua, săptămâna viitoare, o vizită la combinatul de la Râmnicu Vâlcea pentru a discuta cu cei direct implicaţi despre redresarea acestuia.

Potrivit administratorului judiciar al Oltchim, Gheorghe Piperea, planul de reorganizare pentru combinat, societate aflată în insolvenţă, ar putea fi finalizat până în octombrie. Acesta a arătat că, în momentul de faţă, există ‘cel puţin trei investitori care au făcut oferte cu cifre, cu numere’, iar pe lângă aceste oferte concrete ‘mai sunt cel puţin şapte care sunt în stadiul de scrisoare de intenţie’.

Potrivit Ministerului Economiei, din structura actuală a Oltchim SA se va desprinde o structură funcţională din punct de vedere tehnic şi productiv – Oltchim SPV, societate cu personalitate juridică distinctă de Oltchim SA.

Oltchim SPV va fi o societate având ca asociat unic Oltchim SPV – societate în insolvenţă, cu aport integral constituit de aceasta din urmă, sub formă de aport în natură şi numerar. În schimbul activelor transferate la Oltchim SPV, Oltchim SA – societate în insolvenţă, va primi totalitatea părţilor sociale emise de Oltchim SPV.

Memorandumul cu privire la intrarea în insolvenţă a SC Oltchim SA a fost aprobat de Guvern în 23 ianuarie 2013. Administratorul judiciar provizoriu nominalizat pentru Oltchim este consorţiul format din Rominsolv SPRL şi BDO Business Restructuring RPRL.

Te-ar mai putea interesa și
Penny a ajuns la o rețea de 471 de magazine. A inaugurat o nouă unitate în județul Vâlcea
Penny a ajuns la o rețea de 471 de magazine. A inaugurat o nouă unitate în județul Vâlcea
Discounterul german Penny inaugurează primul magazin din Băbeni, județul Vâlcea, și ajunge la 471 de unități la nivel național....
Ce poți face când ai pană, rămâi fără combustibil sau o defecțiune te lasă pe marginea drumului
Ce poți face când ai pană, rămâi fără combustibil sau o defecțiune te lasă pe marginea drumului
Atunci când o mașină se oprește în timpul unei călătorii, problema rareori se rezumă doar la o defecțiune tehnică. ...
Lidl se extinde în România și deschide două magazine în acceași zi
Lidl se extinde în România și deschide două magazine în acceași zi
Lidl România continuă să își extindă rețeaua la nivel național și inaugurează joi, 27 august, două noi magazine, ...
Trei noi magazine-gigant în mallul Sun Plaza din București, în urma modernizării de 100 de milioane de euro
Trei noi magazine-gigant în mallul Sun Plaza din București, în urma modernizării de 100 de milioane de euro
Trei noi magazine-gigant se vor deschide în mallul Sun Plaza din București, în urma unei modernizări de 100 de milioane ...