Risc de spitalizare redus cu 53% şi de deces cu 91% în cazul infectării cu Omicron, faţă de Delta – studiu american

Un amplu studiu american întreprins pe un număr de aproape 70.000 de persoane testate pozitiv la infecţia cu SARS-CoV-2 a arătat un risc de spitalizare şi de deces substanţial redus în cazul variantei Omicron comparativ cu Delta, iar aceasta independent de nivelurile de imunitate în creştere în rândul populaţiei, informează AFP.
AGERPRES - J, 13 ian. 2022, 10:37
Risc de spitalizare redus cu 53% şi de deces cu 91% în cazul infectării cu Omicron, faţă de Delta - studiu american

Potrivit studiului, persoanele infectate cu Omicron aveau un risc înjumătăţit (mai mic cu 53%) de a fi spitalizate faţă de cele contaminate cu Delta. În acelaşi timp, riscul de a ajunge la terapie intensivă s-a redus cu 74%, iar cel de deces cu peste 90%, scrie Agerpres.

Dintre cele mai mult de 52.000 de persoane infectate cu Omicron urmărite în acest studiu, niciuna nu a avut nevoie de aparat de respiraţie artificială. Pentru comparaţie, 11 pacienţi dintre cei aproape 17.000 infectaţi cu Delta au trebuit conectaţi la un astfel de aparat.

În plus, durata mediană a spitalizărilor a fost de 1,5 zile pentru Omicron şi de aproape 5 zile în cazul infectării cu Delta.

Această analiză a fost întreprinsă pornind de la datele sistemului spitalicesc din California al Kaiser Permanente (un consorţiu de îngrijire integrată), în cursul lunii decembrie, când ambele variante virale aveau o largă circulaţie.

Rezultatele sale vin să confirme datele acumulate de la populaţiile altor ţări, spre exemplu Africa de Sud sau Marea Britanie, dar şi pe cele care au arătat – la experimentele pe animale sau ex-vivo (în afara corpului uman) – că Omicron are o rată mai mare de replicare în căile aeriene superioare (nas, gât) faţă de plămâni, unde se declanşează formele grave de COVID-19.

Studiul american, care nu a fost deocamdată supus procedurii de peer-review, a fost realizat de cercetători de la Universitatea Berkeley din California, Kaiser Permanente şi Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC).

‘Studiul a luat în calcul parametri importanţi precum vârsta, sexul, infectările anterioare cu SARS-CoV-2, statutul vaccinal şi comorbidităţile’, a declarat miercuri directoarea CDC, Rochelle Walensky, citând pe larg din acest studiu într-o conferinţă de presă.

Rezultatele arată că varianta Omicron este ‘intrinsec mai puţin gravă’ decât Delta, nu doar că persoane care au fost imunizate (după o infectare anterioară sau printr-un vaccin) o contractează, explică studiul.

De altfel, chiar dacă studiul a constatat o eficacitate a vaccinurilor mai redusă contra infectărilor cu Omicron, s-a observat că protecţia a rămas considerabilă împotriva formelor grave de boală.

Cu toate acestea, Rochelle Walensky a subliniat că infecţiozitatea foarte ridicată a variantei Omicron duce în mod automat la un număr mare de spitalizări, punând sub presiune un sistem medical al cărui personal a fost deja supus la grea încercare în ultimii doi ani.

Statele Unite înregistrează în această perioadă o medie de 750.000 de cazuri noi de infectare şi circa 1.600 de decese pe zi.

În spitalele americane se află acum un număr record de peste 150.000 de persoane infectate cu SARS-CoV-2.

Te-ar mai putea interesa și
Lanțul de magazine second-hand Humana People to People deschide o unitate nouă la Arad
Lanțul de magazine second-hand Humana People to People deschide o unitate nouă la Arad
Humana People to People România anunță că își extinde rețeaua de retail prin deschiderea unui nou magazin de articole vestimentare second-hand, în Arad. Începând de luni, 20 iulie 2026,......
Noul proiect al Legii salarizării. Guvernul impune un plafon maxim pentru sporurile pe care pot să le ia angajații din instituțiile de stat care se autofinanțează
Noul proiect al Legii salarizării. Guvernul impune un plafon maxim pentru sporurile pe care pot să le ia angajații din ...
Personalul autorităţilor şi instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii va putea beneficia de o diferenţiere ...
Opel anunță că vrea să se extindă în Algeria
Opel anunță că vrea să se extindă în Algeria
Producătorul auto Opel a anunţat vineri că vrea să construiască motoare la fabrica pe care intenţionează să o construiască ...
Noul proiect al Legii salarizării. MMFTSS a stabilit cu cât cresc gradațiile pentru vechime în muncă salariul de bază
Noul proiect al Legii salarizării. MMFTSS a stabilit cu cât cresc gradațiile pentru vechime în muncă salariul de bază
Proiectul legii salarizării prevede şase gradaţii pentru vechimea în muncă iar majorările salariului de bază/indemnizaţiei ...