Ponta, către Fenechiu: Procedura de privatizare a CFR s-a făcut conform legii. Nu pot să vă critic

Procedura de privatizare a companiei CFR Marfă s-a derulat conform legii şi în consultare cu partenerii internaţionali, a precizat miercuri premierul Victor Ponta, susţinând că nu are de ce să-l critice pe ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu.
Economica.net - mie, 19 iun. 2013, 09:52
Ponta, către Fenechiu: Procedura de privatizare a CFR s-a făcut conform legii. Nu pot să vă critic

„Toate acţiunile prioritare pe care ni le-am asumat le-am îndeplinit sau le avem în grafic şi vreau să spun public şi cu asumarea întregii responsabilităţi: procedura de privatizare de la CFR Marfă, evident, coordonată de către ministrul Transporturilor, este o procedură pe care nu doar eu, ci toate structurile guvernamentale am cunoscut-o, ştim, s-a făcut în condiţiile legii, s-a făcut mereu în consultare cu partenerii noştri internaţionali. Eu nu pot să vă critic, domnule Fenechiu, că nu am de ce, că le-aţi explicat de o mie de ori, că inclusiv ştergerea datoriilor era trecută de la început de către consultant în procedura de privatizare, că altfel nu venea nimeni probabil, dacă nu treceam de la început că într-o anumită fază a procedurii o să ştergem datoriile. De fapt, nu le ştergem, le convertim în acţiuni”, a spus Ponta.

Comisia Europeană (CE) nu a primit o notificare formală din partea autorităţilor române privind măsuri legate de privatizarea CFR Marfă şi, în consecinţă, nu are un punct de vedere asupra acestui subiect, a declarat marţi Antoine Colombani, purtătorul de cuvânt al comisarului european pentru concurenţă, Joaquin Almunia.

Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, declara la începutul lunii mai că autorităţile române au acordul de principiu din partea instituţiilor financiare internaţionale şi a CE privind ştergerea datoriilor CFR Marfă către statul român, a căror valoare este în jur de 1,5 miliarde de lei, mult mai mare decât cea a activelor societăţii.

Datoriile totale ale CFR Marfă către bugetul statului vor fi transformate în acţiuni, conform proiectului de ordonanţă de urgenţă privind reglementarea unor măsuri financiare fiscale publicat luni pe site-ul Ministerului Transporturilor.

De asemenea, Guvernul a adoptat, săptămâna trecută, o ordonanţă de urgenţă prin care a stins parţial datoria companiei CFR Marfă către CFR SA cu suma de peste 127,4 milioane de lei, pentru a creşte atractivitatea companiei la privatizare.

‘Ordonanţa de Urgenţă adoptată de guvern urmăreşte o echilibrare economico-financiară a CFR Marfă în vederea creşterii atractivităţii la privatizare. Caracterul de urgenţă este dat de necesitatea de a îndeplini obiectivele asumate prin înţelegerile cu FMI. În esenţă, prin aplicarea Ordonanţei, se stinge parţial datoria pe care CFR Marfă SA o are de achitat către CFR SA cu suma de 127.412.327 lei”, se arată într-un comunicat al Guvernului.

Privatizarea CFR Marfă se realizează printr-o procedură de vânzare de acţiuni prin metode combinate cu criterii de precalificare, constând în negociere pe bază de oferte preliminare şi neangajante, urmată de licitaţie cu ofertă în plic pentru un pachet majoritar de 51% din capitalul social al companiei.

Vineri, la ora 11,00, la sediul MT, Comisia de Privatizare va proceda la deschiderea plicurilor cu documentele ofertanţilor prezenţi şi va stabili câştigătorul. Aceasta este a doua tentativă de privatizare a CFR Marfă după ce, într-o primă fază, toate ofertele au fost respinse pentru că, potrivit Ministerului Transporturilor, erau incomplete.

Te-ar mai putea interesa și
Alertă pentru cultura porumbului. Seceta patologica va afecta suprafețele neirigate
Alertă pentru cultura porumbului. Seceta patologica va afecta suprafețele neirigate
Conținutul de umiditate pe profilul de sol 0-100 centimetri în cultura de porumb neirigat se va situa în următoarele zile în limite scăzute și deosebit de scăzute (secetă pedologică......
Un feribot cu aproximativ 270 de persoane la bord s-a scufundat în largul Ciprului de Nord. Cel puțin o persoană a murit
Un feribot cu aproximativ 270 de persoane la bord s-a scufundat în largul Ciprului de Nord. Cel puțin o persoană a murit
Un feribot cu aproximativ 270 de persoane la bord s-a scufundat duminică în largul Ciprului de Nord.
Premieră în România. Prima licitație de tauri de reproducție Limousine şi Charolaise. Prețurile pornesc de la 4.000 de euro
Premieră în România. Prima licitație de tauri de reproducție Limousine şi Charolaise. Prețurile pornesc de la 4.000 ...
Prima licitaţie din România dedicată taurilor de reproducţie din rasele Limousine şi Charolaise va avea loc pe data ...
Turcii de la AC&CO, unul dintre cei mai mari producători de textile din Europa, mai aduc 1 milion de euro în România
Turcii de la AC&CO, unul dintre cei mai mari producători de textile din Europa, mai aduc 1 milion de euro în România
Retailerul de fashion pentru bărbați AC&CO, originar din Turcia și prezent în mai multe centre comerciale din București ...