Americanii de la Lufkin au deschis fabrica de utilaj petrolier din Prahova. Au primit ajutor de stat

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la inaugurarea unei fabrici de utilaj petrolier a companiei americane Lufkin la Ariceştii-Rahtivani (Prahova), că investiţia, în valoare de 140 milioane de dolari, a primit şi un ajutor de stat de 28 milioane de euro din partea Guvernului român.
Economica.net - mie, 19 iun. 2013, 11:59
Americanii de la Lufkin au deschis fabrica de utilaj petrolier din Prahova. Au primit ajutor de stat

„Când Lufkin a hotărât să investească în România, am spus că participăm şi noi cu un ajutor de stat la această investiţie. Sunt 28 de milioane de euro în momentul de faţă investiţi de statul român”, a afirmat preşedintele Băsescu la inaugurarea fabricii, arătând că această sumă s-a adăugat investiţiei de 140 de milioane de dolari a companiei Lufkin.

El a subliniat că România va fi „un partener al oricărui investitor care transferă tehnologie în România şi creează locuri de muncă”, precizând că din 2010 Guvernul român a acordat ajutoare de stat de peste 450 de milioane de euro în sprijinul unor investiţii de peste 2,5 miliarde de euro.

„Poate multora li se pare ciudat că în perioadă de criză România şi-a permis astfel de investiţii. Ne-am permis pentru că vedeam viitorul şi întotdeauna ajutoarele de stat au fost acordate companiilor care dezvoltă încredere”, a spus şeful statului.

El a mai afirmat şi că partenerul american şi-a respectat „la milimetru” toate obligaţiile asumate în contracte, asigurând că şi statul român îşi va îndeplini toate obligaţiile care îi revin în acest sens.

Totodată, preşedintele Băsescu a arătat că această investiţie americană, precum şi cele ale Ford de la Craiova şi Oracle de la Bucureşti, este şi rezultatul parteneriatului strategic încheiat în 2011 cu SUA, în care sunt prevăzute şi astfel de cooperări economice.

„Parteneriatul strategic cu SUA al României este mult mai amplu decât suntem noi dispuşi să îl înţelegem”, a spus şeful statului, adăugând că şi alte state şi-ar dori o astfel de relaţie cu SUA, însă numai câteva chiar o au.

Preşedintele a mai arătat că, prin fabrica Lufkin de lângă Ploieşti, „România se reafirmă ca o ţară în care se produce înaltă tehnologie pentru industria petrolieră şi a gazelor”, tehnologie necesară având în vedere exploatările care vor fi realizate pe termen mediu în platforma de la Marea Neagră, la gazele de şist sau în puţurile abandonate care vor fi reactivate pentru extracţia integrală a resurselor.

Băsescu şi-a mai exprimat speranţa că şi în viitor Lufkin va investi pentru a produce la Ploieşti noua generaţie de tehnologie de extracţie petrolieră care va fi dezvoltată în anii următori.

La inaugurarea fabricii, alături de preşedintele Băsescu a fost şi Nadia Comăneci.

„Chiar dacă azi vorbim de o investiţie americană de 140 de milioane de dolari, care generează producţie reprezentând un vârf tehnologic, nu cred că ceva poate fi de nota 10 pentru că cercetarea va face ca tot aici să se producă noua generaţie de produse petroliere. Spun asta pentru că de zece nu putea fi decât Nadia şi ea este irepetabilă”, a adăugat Băsescu.

Te-ar mai putea interesa și
Preţul petrolului scade după ce Trump anunţă că discuțiile cu Iranul continuă
Preţul petrolului scade după ce Trump anunţă că discuțiile cu Iranul continuă
Preţurile petrolului au scăzut marţi după avansul de 5% consemnat în şedinţa anterioară, după ce Donald Trump a anunţat că dialogul cu Iranul continuă....
Anunţ din Rusia pentru România: Nu vom lăsa fără răspuns decizia de a închide Consulatul General al Federaţiei Ruse din Constanţa
Anunţ din Rusia pentru România: Nu vom lăsa fără răspuns decizia de a închide Consulatul General al Federaţiei Ruse ...
Rusia nu va lăsa fără răspuns decizia neprietenoasă a României privind închiderea Consulatului General al Federaţiei ...
Atac masiv al Rusiei în Ucraina – Cel puţin nouă morţi şi peste 60 de răniţi în Kiev, Dnipro şi Harkov
Atac masiv al Rusiei în Ucraina – Cel puţin nouă morţi şi peste 60 de răniţi în Kiev, Dnipro şi Harkov
Bombardamente masive ale Rusiei în Ucraina au provocat cel puţin nouă morţi şi peste 60 de răniţi în Kiev, Dnipro ...
Stanford: România ține pasul cu valul global de angajări în AI. Suntem în topul țărilor unde angajările de specialiști AI cresc mai rapid decât piața muncii
Stanford: România ține pasul cu valul global de angajări în AI. Suntem în topul țărilor unde angajările de specialiști ...
România se află în topul țărilor în care între anii 2018 și 2025 rata angajărilor în domeniul inteligenței artificiale ...