Autostrada Ploiești – Brașov ar putea fi scoasă la licitație pentru construcție abia din 2025. Contractul pentru SF și PT, realizat 21%

Termenul pentru finalizarea proiectării Autostrăzii Ploiești - Brașov este ianuarie 2025. Abia după parcurgerea acestei etape va putea fi lansată licitația pentru construcția celei mai așteptate autostrăzi din România, au spus pentru ECONOMICA.NET reprezentanții Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
Anemona Andone - D, 16 ian. 2022, 22:02
Autostrada Ploiești - Brașov ar putea fi scoasă la licitație pentru construcție abia din 2025. Contractul pentru SF și PT, realizat 21%

„Stadiul fizic este de 21% pentru contractul de servicii ˮ, au spus pentru ECONOMICA.NET reprezentanții CNAIR.

Aceștia au explicat că lansarea procedurii pentru execuția Autostrăzii Ploiești-Brașov va fi demarată ulterior finalizării serviciilor de proiectare. „În conformitate cu prevederile din Contractul de servicii pentru “Completare / Revizuire Studiu de Fezabilitate, elaborare Proiect Tehnic pentru “Autostrada București – Brașov, tronson Ploiești – Brașovˮ, perioada aferentă încheierii etapei de proiectare (revizuire SF/ elaborare PAC/ elaborare PTE și pregătirea documentației de atribuire a contractului de execuție lucrări) este ianuarie 2025„, au precizat reprezentanții CNAIR.

autostrada ploiesti brasov

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Ei au menționat și ce se va întâmpla în situația în care proiectantul nu va furniza la timp serviciile stabilite prin contract sau serviciile vor fi necorespunzătoare. Astfel, CNAIR este îndreptățită să pretindă penalități pentru fiecare zi de întârziere, până la momentul îndeplinirii obligațiilor contractuale. „Valoarea penalităților este de 0,01%/zi din prețul contractului până la îndeplinirea obligațiilor contractuale”, au mai spus reprezentanții CNAIR.

Pe 11 martie 2021, CNAIR a dat ordinul de începere pentru serviciile necesare completării/revizuirii Studiului de Fezabilitate, elaborarării Proiectului Tehnic, pentru Autostrada București – Brașov, tronson Ploiești – Brașov. Durata contractului este de 107 luni (opt ani și nouă luni), conform anunțului din SEAP. Aceasta include 46 de luni pentru studii, proiectare și pregătire licitație pentru execuție, iar restul perioadei vizează asistența tehnică pe perioada construcției.

autostrada ploiesti brasov

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Pe 12 februarie 2021, CNAIR a semnat cu CONSITRANS S.R.L. contractul pentru „Completare/Revizuire Studiu de Fezabilitate, elaborare Proiect Tehnic, pentru Autostrada București – Brașov, tronson Ploiești – Brașov”.

Valoarea contractului este de 46,55 milioane de lei fără TVA, obiectivul fiind finanțat din Fonduri Europene Nerambursabile.

La acest contract se adaugă servicii similare de 5,2 milioane de lei pentru un sector de 5,2 kilometri de la Comarnic. Noile servicii au fost contractate pe 21 iulie 2021 tot cu Consitrans, în baza unei negocieri fără anunț prealabil de licitație. „Activitățile din cadrul contractului de servicii constau în repetarea unor servicii similare prevazute in contractul de servicii inițial și sunt conforme cu cerințele prevăzute în Caietul de Sarcini, inclus în documentația de atribuire elaborată cu ocazia atriburii contractului inițial, în cadrul căruia se completează/revizuiește Studiul de Fezabilitate și se elaborează Proiectul Tehnic pentru 99,8 km de autostradă de la Ploiești la Brașov fără porțiunea Comarnic”, se explică în anunțul de atribuire a serviciilor suplimentare.

Autostrada Ploiești – Brașov este cel mai așteptat proiect de infrastructură al României. Drumul național existent, cu o singură bandă pe sens pe porțiunea Comarnic – Brașov, reprezintă un adevărat coșmar pentru șoferii nevoiți să stea bară la bară, ore în șir. De altfel, acest tronson de drum a ajuns să fie denumit „cea mai mare parcare națională”.

FOTO: Valea Prahovei, imagini din dronă (sursa: ploiesti-brasov.ro)

Te-ar mai putea interesa și
UPDATE: Trump anunță majorarea la 25% a taxelor vamale pentru importurile de mașini din UE. Europenii reacționează
UPDATE: Trump anunță majorarea la 25% a taxelor vamale pentru importurile de mașini din UE. Europenii reacționează
Preşedintele american Donald Trump a anunţat astăzi că va majora la 25% taxele vamale pentru automobilele şi vehiculele comerciale importate în SUA din Uniunea Europeană. Președintele......
Arhiepiscopia New Yorkului va plăti 800 de milioane de dolari către 1.300 de victime ale abuzurilor sexuale comise de preoții catolici din subordine
Arhiepiscopia New Yorkului va plăti 800 de milioane de dolari către 1.300 de victime ale abuzurilor sexuale comise de preoții ...
Arhiepiscopia catolică a New Yorkului a ajuns la un acord extrajudiciar cu 1.300 de victime ale unor abuzuri sexuale, cărora ...
Criza combustibililor. Carburanții s-au ieftinit în benzinăriile germane după reducerea taxelor
Criza combustibililor. Carburanții s-au ieftinit în benzinăriile germane după reducerea taxelor
Preţurile la staţiile de alimentare cu combustibili au scăzut vineri în diverse zone din Germania, odată cu intrarea ...
Dragoș Pîslaru anunță că România a primit decizia finală pe cererea de plată numărul 3 din PNRR. Au fost recuperați 350,7 milioane de euo și pierduți 458,7 milioane de euro
Dragoș Pîslaru anunță că România a primit decizia finală pe cererea de plată numărul 3 din PNRR. Au fost recuperați ...
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, a anunțat astăzi că România a primit din partea ...