Distribuţie Oltenia își extinde rețeaua inteligentă în zona Caracal, o investiție de 43 de milioane de lei cofinanțată din fonduri europene

Distribuție Oltenia își extinde rețeaua inteligentă, în beneficiul prosumatorilor și a celor 13.600 de consumatori de energie din Caracal și localitățile adiacente, informează compania prin intermediul unui comunicat transmis către Economica.net.
Ion Dobreanu - mie, 19 ian. 2022, 20:17
Distribuţie Oltenia își extinde rețeaua inteligentă în zona Caracal, o investiție de 43 de milioane de lei cofinanțată din fonduri europene

Firma are cel mai mare număr de prosumatori racordați la rețea la nivel național,

Proiectul beneficiază de fonduri europene și are în vedere modernizarea rețelei de distribuție și creșterea capacității de distribuție a stației de transformare 110/ 20 kV Caracal Vest pentru evacuarea energiei electrice produse de CEF-uri.
Investiția este cofinanțată din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014 – 2020, Axa Prioritară 6: Promovarea energiei curate şi eficienţei energetice în vederea susţinerii unei economii cu emisii scăzute de carbon.

Care vor fi beneficiile consumatorilor/ prosumatorilor din Caracal și localitățile adiacente?

Cei peste 13.600 de consumatori de energie, casnici sau agenți economici dar și prosumatorii existenți și cei viitori din municipiul Caracal și localitățile adiacente (Drăghiceni, Redea, Vlădila, Dobrosloveni, Osica de Jos, Osica de Sus, Falcoiu, Dobrun, Rotunda) vor beneficia de:

reducerea întreruperilor accidentale în alimentarea cu energie electrică și a fluctuațiilor de tensiune;
creșterea siguranței în alimentarea cu energie electrică prin identificarea și izolarea zonelor cu defect ca urmare a modernizării instalațiilor Distribuție Oltenia;

reducerea emisiilor de carbon prin asigurarea evacuării energiei electrice produse de centralele electrice fotovoltaice racordate la stația Caracal Vest (aproximativ 12, 7 MWh).

Ce va realiza Distribuție Oltenia prin acest proiect?

Operatorul de distribuție vizează prin implementarea acestui proiect:

reducerea timpului în realimentarea cu energie electrică a consumatorilor;
creșterea semnificativă (cu 80 %) a capacității de transport și distribuție a energiei electrice produsă de centralele fotovoltaice (cu o putere de 7 MW) precum și creșterea capacității de racordare de noi prosumatori la rețeaua DEO.

Totodată, cu ocazia acestei lucrări operatorul de distribuție va avea în vedere și:

– înlocuirea totală a echipamentelor electrice din stația Caracal Vest;
– realizarea celei de-a doua căi de evacuare a energiei produse de centralele fotovoltaice prin înlocuirea rețelei electrice aeriene 20 kV Caracal Vest – Redea 1 cu rețea electrică subterană;
– realizarea unui sistem modern de monitorizare, comandă, achiziție de date și supraveghere a tuturor echipamentelor din stația Caracal Vest prin integrarea în SCADA a stației;
– montarea de fibră optica pentru realizarea unei comunicații în timp real cu stațiile de transformare adiacente din zonă (Caracal Nord, Caracal Sud, Studina).
– asigurarea posibilității de racordare de noi capacități de productie a energie electrice din surse regenerabile (fotovoltaic, eolian, biomasă, microhidro, geotermic);
– modernizarea/ realizarea a 11,29 km de linii de medie tensiune din care 4,10 km linii electrice aeriene si 7,19 km de linii electrice subterane.

Valoarea totală a proiectului este de 43.463.529,58 lei din care 31.538.861,77 lei reprezintă cofinanțare din fonduri europene.

Ce alte planuri/ proiecte marca Distribuție Oltenia urmează în județul Olt?

Tot în zona Municipiului Caracal, Distribuție Oltenia are în plan implementarea a 12.100 de contoare inteligente. Proiectul a fost depus pentru obținerea de co-finanțare din fonduri europene și este în curs de analiză la autoritățile competente.

Te-ar mai putea interesa și
Şeful Anthropic cere încetinirea dezvoltării AI şi propune un plan în trei etape; Sam Altman şi Elon Musk susţin iniţiativa
Şeful Anthropic cere încetinirea dezvoltării AI şi propune un plan în trei etape; Sam Altman şi Elon Musk susţin iniţiativa
Dario Amodei, CEO-ul Anthropic, a cerut companiilor de inteligenţă artificială să încetinească în mod deliberat ritmul în care dezvoltă modele tot mai performante, avertizând că măsurile......
Românii cu experiență în IT pot lucra la UE. Uniunea Europeană deschide recrutările pentru posturi în administrație
Românii cu experiență în IT pot lucra la UE. Uniunea Europeană deschide recrutările pentru posturi în administrație
Uniunea Europeană caută experți înalt calificați în domeniul IT care să devină parte din corpul funcționarilor publici ...
VIDEO Insula Lacul Morii: Imagini spectaculoase cu câteva zile înainte de marea redeschidere
VIDEO Insula Lacul Morii: Imagini spectaculoase cu câteva zile înainte de marea redeschidere
Pasionații de infrastructură au postat săptămâna aceasta imagini din dronă cu Insula Lacul Morii, ce urmează să fie ...
Serghei Lavrov susţine că Rusia e gata de negocieri cu #Ucraina, dar nu doreşte un armistiţiu simultan cu acestea
Serghei Lavrov susţine că Rusia e gata de negocieri cu #Ucraina, dar nu doreşte un armistiţiu simultan cu acestea
Rusia este gata de negocieri cu Kievul dar nu şi pentru un armistiţiu simultan în războiul său cu Ucraina, a declarat ...