China a instalat panouri fotovoltaice cu capacităţi de 29 de Gigawaţi, în 2021

China a instalat anul trecut un număr record de panouri fotovoltaice pe acoperişurile locuinţelor, în condiţiile în care creşterea din zonele rezidenţiale a depăşit capacităţile instalate în parcurile fotovoltaice, transmite Bloomberg.
AGERPRES - J, 20 ian. 2022, 10:03
China a instalat panouri fotovoltaice cu capacităţi de 29 de Gigawaţi, în 2021

Din panourile fotovoltaice cu o capacitate totală de 51 de Gigawaţi instalate în 2021, mai mult de jumătate (sau 29 de Gigawaţi) au reprezentat panourile fotovoltaice instalate pe acoperişurile locuinţelor, potrivit datelor furnizate de organismul oficial National Energy Administration (NEA).

Potrivit NEA, China are acum instalate pe acoperişurile locuinţelor panouri fotovoltaice cu o capacitate de 108 de Gigawaţi, mai mult decât în orice altă ţară a lumii. Majoritatea capacităţilor suplimentare au fost instalate în trimestrul patru al anului trecut, când dezvoltatorii s-au grăbit să respecte termenul limită până la care se acordau subvenţii, scrie Agerpres.

În paralel însă, deschiderea de noi parcuri fotovoltaice de mari dimensiuni a fost afectată de costurile mari şi întârzierile întâmpinate de aceste proiecte. Principalul grup reprezentantiv al industriei chineze estima la începutul anului trecut că în 2021 ar putea fi instalate parcuri fotovoltaice cu o capacitate de 65 de Gigawaţi, dar ulterior a fost nevoit să îşi revizuiască estimările.

Experţii se aşteaptă ca în 2022 creşterea instalaţiilor fotovoltaice să se accelereze până la peste 75 de Gigawaţi, ceea ce ar însemna un nou record istoric. Expansiunea energiei fotovoltaice va fi stimulată de crearea unor mari hub-uri de energie curată în interiorul ţării precum şi de sprijinul guvernului de la Beijing pentru instalarea de panouri fotovoltaice în sectorul rezidenţial.

Cu toate acestea, China este mai dependentă ca niciodată de combustibili fosili. Anul trecut ponderea ocupată de cărbune şi gaze naturale în producţia de electricitate a rămas blocată la 71%, la fel ca şi în 2020. În pofida progreselor realizate în extinderea energiei curate, creşterea economiei chineze a însemnat că a fost nevoie de o mai mare producţie de electricitate, generată de toate sursele de energie, pentru a menţine lumina aprinsă. Iar cărbunele, cel mai poluant combustibil, este în continuare principala sursă de energie a Chinei.

Te-ar mai putea interesa și
Lumea, tot mai aproape de sursa nelimitată de energie curată? Investițiile în fuziunea nucleară cresc accelerat, livrarea comercială ar putea începe în 2030
Lumea, tot mai aproape de sursa nelimitată de energie curată? Investițiile în fuziunea nucleară cresc accelerat, livrarea ...
Investițiile private în fuziunea nucleară au atins un nivel record de 4,48 miliarde de dolari în 2025, iar majoritatea majoritatea firmelor de fuziune vizează comercializarea în anii 2030.......
Rusia susţine că a atacat fabrici de drone cu rază lungă de acţiune la Kiev
Rusia susţine că a atacat fabrici de drone cu rază lungă de acţiune la Kiev
Ministerul rus al Apărării a informat joi că forţele sale au atacat în noaptea de miercuri spre joi fabrici de drone ...
Nouă șosea în București: Drumul Radial DR1 – Vest Expres, aprobat de Ministerul Transporturilor
Nouă șosea în București: Drumul Radial DR1 – Vest Expres, aprobat de Ministerul Transporturilor
Ministerul Transporturilor aprobă studiul de fezabilitate pentru DR1 - Vest Expres, proiectul care va prelungi Bulevardul ...
VIDEO Autostrada Bucureștiului A0: Sectoarele unde trebuie accelerate lucrările pentru respectarea termenului contractual
VIDEO Autostrada Bucureștiului A0: Sectoarele unde trebuie accelerate lucrările pentru respectarea termenului contractual
Lucrările la lotul 1 Joița - Corbeanca din Autostrada Bucureștiului A0 Nord se apropie de 68%, însă pe unele sectoare ...