Serbia a renunțat la proiectul minier de explotare a litiului inițiat de gigantul Rio Tinto

Autorităţile sârbe au renunţat la proiectul de exploatare a unei mine de litiu realizat de compania Rio Tinto, a anunţat joi prim-ministrul Ana Brnabic (foto), după săptămâni de proteste ale ecologiştilor, transmite AFP, citată de Agerpres.
AGERPRES - J, 20 ian. 2022, 21:59
Serbia a renunțat la proiectul minier de explotare a litiului inițiat de gigantul Rio Tinto

Această decizie surpriză a guvernului de la Belgrad intervine cu câteva luni înaintea alegerilor legislative şi prezidenţiale din primăvară, context în care administraţia preşedintelui Aleksandar Vucic încearcă să-şi consolideze susţinerea electoratului.

„Am dat curs tuturor revendicărilor protestatarilor şi am pus capăt Rio Tinto în Serbia”, a afirmat Brnabic într-o declaraţie transmisă la televiziunea de stat RTS.

„Tot ceea ce este legat de proiectul Jadar este încheiat”, a adăugat ea, cu referire la numele văii unde urma să fie exploatat zăcământul.

Zăcăminte importante de litiu, element indispensabil pentru fabricarea bateriilor pentru autovehiculele electrice, au fost descoperite în 2016 în împrejurimile oraşului Loznica, unde compania Rio Tinto a cumpărat terenuri şi aştepta unda verde finală din partea statului pentru a începe exploatarea.

Rio Tinto intenţiona să investească 2,4 miliarde de dolari în acest proiect.

Însă mai multe organizaţii ecologiste au declanşat proteste împotriva a ceea ce considerau a fi un dezastru de mediu.

Te-ar mai putea interesa și
Cum poți cumpăra mai ieftin de la IKEA
Cum poți cumpăra mai ieftin de la IKEA
Retailerul suedez de mobilă IKEA a introdus prețuri cu până la 25% mai mici la unele produse comercializate în magazinele fizice comparativ cu cele vândute de magazinul online, cu scopul de a......
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze pentru pieţele în curs de dezvoltare
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze ...
România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea pieţelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor ...
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Preşedintele Autorității Naționale Palestiniene Mahmoud Abbas a decretat sâmbătă că alegerile prezidenţiale şi ...
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât ...