Introducerea cărţilor de identitate electronice, amânată din nou, pentru 2014

Introducerea cărţilor de identitate electronice, programată pentru data de 1 iulie, a fost amânată din nou, pentru anul viitor, după ce comisiile de specialitate din Camera Deputaţilor au formulat mai multe amendamente, potrivit Ministerului Afacerilor Interne (MAI).
Economica.net - J, 20 iun. 2013, 20:28
Introducerea cărţilor de identitate electronice, amânată din nou, pentru 2014

Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date (DEPABD) din MAI, termenul pentru emiterea documentelor de identitate electronice, programat pentru data de 1 iulie, a fost amânat pentru 2014.

Potrivit sursei citate, cartea electronică va fi opţională iar cetăţenii vor putea, în continuare, să opteze pentru documentele de identitate clasice.

„Amendamentele formultate asupra proiectului vizează modificarea termenului privind realizarea platformei-pilot pentru constituirea sistemului informatic de emitere a cărţii electronice de identitate, care va fi prorogat pentru anul următor, stabilirea altui termen pentru generalizarea activităţii de emitere a cărţii de identitate la nivel naţional faţă de cel prevăzut (şase luni), precum şi eliminarea normelor referitoare la preschimbarea actelor de identitate, respectiv analizarea calendarului urmează a fi efectuată după desfăşurarea activităţii de generalizare a implementării noilor acte de identitate”, arată DEPABD.

Nu este pentru prima dată când termenul prevăzut pentru introducerea cărţii electronice este prelungit.

Termenul prevăzut iniţial pentru emiterea acestui document a fost 1 ianuarie 2003 şi a fost amânat succesiv de Executiv până la 1 ianuarie 2006 şi, ulterior, până la 1 ianuarie 2009.

Noua extindere a termenului a fost atunci explicată de Guvern prin faptul că îndeplinirea acestui obiectiv este condiţionată de modernizarea Sistemului Naţional Informatic de Evidenţă a Populaţiei şi că platforma-pilot de constituire a sistemului informatic pentru emiterea cărţii electronice de identitate va fi realizată începând cu 1 iulie 2010.

Te-ar mai putea interesa și
Netanyahu reafirmă că doar un guvern de uniune naţională poate „garanta securitatea Israelului”. Ce spune Eisenkot
Netanyahu reafirmă că doar un guvern de uniune naţională poate „garanta securitatea Israelului”. Ce spune ...
Premierul israelian la final de mandat Benjamin Netanyahu a cerut din nou sâmbătă un guvern de uniune naţională cu rivalul său Gadi Eisenkot, considerând că este singura modalitate de a......
Rusia: Europa ar fi mai sigură fără NATO
Rusia: Europa ar fi mai sigură fără NATO
Europa ar fi mai sigură fără NATO, a declarat sâmbătă purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria ...
Amendă mare pentru Meta în Italia
Amendă mare pentru Meta în Italia
Compania-mamă a Facebook, Meta, a fost amendată cu 805 milioane de euro în Italia pentru accesarea de fotografii fără ...
Microsoft anunţă că a restabilit complet serviciul Outlook după întreruperea sa la nivel mondial
Microsoft anunţă că a restabilit complet serviciul Outlook după întreruperea sa la nivel mondial
Microsoft a anunţat sâmbătă că a restabilit complet serviciul, punând capăt unei întreruperi globale a programelor ...