Trecerea la televiziunea digitală terestră ar putea genera o creştere a PIB cu 0,5%

Trecerea de la televiziunea analogică la televiziunea digitală terestră ar putea genera o creştere a PIB-ului României cu 0,5%, a declarat Liviu Nistoran, directorul general al Evolio, care a precizat că acest proces ar trebui finalizat până în 2015.
Economica.net - J, 20 iun. 2013, 19:41
Trecerea la televiziunea digitală terestră ar putea genera o creştere a PIB cu 0,5%

„Avem în România o mină de aur pe care nu am exploatat-o, este vorba de tranziţia la transmisia digitală terestră. Este un proiect început undeva prin 2008, care a stat prin diverse sertare, prin diverse ministere, şi nu s-a făcut nimic. Recepţia canalelor TV se poate face fără să ai o antenă de satelit sau să fie necesară instalarea de cablu TV, se poate face cu televizorul echipat cu tehnologia necesară, şi cele noi sunt. Dezvoltarea acestui segment ar putea aduce României o creştere a PIB de 0,5%, pentru că numai investiţia în infrastructra de transmisie este undeva pe la 400-500 milioane euro”, a arătat Nistoran.

El estimează că în doi ani această tranziţie, care implică pe lângă investiţii în infrastructură şi dezvoltarea de televizoare şi alte dispozitive, va genera un plus de un miliard de euro în economie.

Ministerul pentru Societatea Informaţională (MSI) a anunţat joi că ANCOM va acorda prin procedură de selecţie, până în iunie 2015, cinci licenţe de televiziune digitală terestră (multiplexe). Acordarea licenţelor este inclusă în Strategia privind tranziţia de la televiziunea analogică terestră la cea digitală terestră, aprobată miercuri în şedinţa Guvernului, prin hotărâre.

„Miercuri, 19 iunie, a fost aprobată în şedinţa de Guvern Strategia privind tranziţia de la televiziunea analogică terestră la cea digitală terestră şi implementarea serviciilor multimedia digitale la nivel naţional. Principalul obiectiv al acesteia este realizarea tranziţiei complete şi efective de la serviciile de televiziune analogice terestre la serviciile de televiziune terestre în format digital şi încetarea completă a emisiilor analogice până la data de 17 iunie 2015, în conformitate cu obligaţiile internaţionale”, se arată într-un comunicat al MSI.

Punerea în practică obiectivelor strategiei va fi posibilă printr-un plan de acţiuni care prevede, printre altele implementarea, la nivel naţional, a patru licenţe de televiziune digitală (multiplexe) în banda UHF şi unul în banda VHF, rămânând ca la nivel regional/local să existe posibilitatea alocării unor multiplexe suplimentare în funcţie de posibilităţile tehnice.

De asemenea, un multiplex din cele patru disponibile în banda UHF se va acorda cu impunerea unor condiţii de acoperire teritorială şi de populaţie, de preluare şi transmisie necriptată a programelor, respectiv recepţia liberă a acestora în condiţii economice transparente şi nediscriminatorii, pentru programele publice de televiziune.

„Cele cinci multiplexe vor fi acordate simultan prin procedură de selecţie organizată de ANCOM înainte de 17 iunie 2015. Acordarea unuia dintre cele cinci multiplexe va trebui să respecte condiţiile de acoperire teritoriale şi de populaţie, precum şi condiţii tehnice. Acest multiplex va funcţiona în banda UHF, va fi implementat ulterior datei de 17 iunie 2015 şi va trebui să asigure o acoperire în recepţie fixă de 90% din populaţie şi 80% din teritoriu la 31 decembrie 2016”, se arată în comunicatul MSI.

Celelalte patru multiplexe digitale naţionale (3 multiplexe în UHF şi unul în VHF) vor fi acordate conform legii, prin procedură de selecţie organizată de către ANCOM cu posibilitatea de furnizare a serviciilor comerciale de retransmisie a posturilor de televiziune după 17 iunie 2015.

Strategia mai prevede că operatorul care transmite terestru în prezent programele publice de televiziune în format analogic poate implementa un program de extindere la nivel naţional a experimentului existent de televiziune digitală în standard DVB-T.

Te-ar mai putea interesa și
UE alocă peste 56 de milioane de euro drept ajutare de urgență pentru fermierii din Portugalia, România, Cipru, Croația și Slovenia
UE alocă peste 56 de milioane de euro drept ajutare de urgență pentru fermierii din Portugalia, România, Cipru, Croația ...
Statele membre UE au aprobat luni propunerea Comisiei Europene de a mobiliza peste 56 de milioane euro din rezerva pentru agricultură pentru fermierii din Portugalia (30 de milioane de euro),......
Parlamentul a început ședința comună pentru învestirea Guvernului Veștea
Parlamentul a început ședința comună pentru învestirea Guvernului Veștea
Senatul şi Camera Deputaţilor s-au reunit, luni, în şedinţă comună, pentru învestirea Guvernului propus de premierul ...
Christian Tour a devenit de astăzi prima agenție de turism din România listată la BVB
Christian Tour a devenit de astăzi prima agenție de turism din România listată la BVB
Christian Tour este primul operator de turism care s-a listat la Bursa de Valori Bucureşti, acţiunile sale debutând luni ...
Parcagii și lipitorii de afișe, luați la ochi de Poliția Locală din București. Instituția a împărțit amenzi în valoare de 15.900 de lei săptămâna trecută
Parcagii și lipitorii de afișe, luați la ochi de Poliția Locală din București. Instituția a împărțit amenzi în ...
Poliţia Locală a Capitalei anunţă că în cursul săptămânii trecute a aplicat amenzi de 11.000 de lei pentru lipirea ...