Renault caută soluţii în afara alianţei cu Nissan şi Mitsubishi pentru a creşte profitul. China este „mărul discordiei”

Directorul general al Renault, Luca de Meo, s-a săturat de afacerea muribundă a producătorului auto din China şi este decis să renunţe la acordul încheiat în urmă cu câţiva ani de Renault şi partenerul său de alianţă Nissan pentru a revitaliza afacerea, transmite Bloomberg.
AGERPRES - vin, 21 ian. 2022, 14:18
Renault caută soluţii în afara alianţei cu Nissan şi Mitsubishi pentru a creşte profitul. China este

În mai 2020, partenerii din cadrul alianţei Renault – Nissan – Mitsubishi au adoptat strategia „leader-follower” pentru a spori eficienţa şi competitivitatea produselor şi tehnologiilor. Într-o declaraţie comună, Renault, Nissan şi Mitsubishi au anunţat că fiecare membru este de referinţă pentru regiuni, acţionând ca o poartă de acces şi ca un mecanism de sprijin pentru competitivitatea tuturor partenerilor. Astfel, Nissan va fi lider în unele regiuni, cum ar fi China, America de Nord şi Japonia, în timp ce Renault va servi de referinţă în Europa, Rusia, America de Sud şi Africa de Nord, iar Mitsubishi în sud-estul Asiei, scrie Agerpres.

Dar punând bazele redresării în China, şeful Renault a căutat alternative în afara alianţei, încheind un parteneriat cu Geely Holding, care include vânzarea de vehicule hibride pe cea mai mare piaţă auto din lume.

„Întreaga strategie a Renault în China este greşită. Nu este vina Nissan. Ei ar putea fi lideri în China, dar nu sunt acolo să fie caritabili”, a declarat Luca de Meo, pentru Bloomberg News.

Anunţat anul trecut, parteneriatul cu Geely, care controlează şi Volvo Car AB şi are legături de acţionariat cu Daimler AG, vorbeşte despre natura natura încă fragilă a relaţiilor dintre Renault şi Nissan. Deşi producătorii auto au stabilit o întâlnire în 27 ianuarie pentru a prezenta proiectele lor comune, colaborarea în China nu este prioritară.

Renault nu a implicat Nissan în discuţiile sale cu Geely, au declarat pentru Bloomberg surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul. Deşi cele două companii colaborau în domenii cum ar fi cercetarea şi personalul, colaborarea şi comunicarea sunt la un nivel redus, susţin sursele.

Reprezentanţii Nissan nu au răspuns solicitărilor de a comenta informaţia. Makoto Uchida, şeful Nissan, a declarat pentru Bloomberg că „alianţa va avea întotdeauna un parteneriat strategic”.

„În cadrul alianţei colaborăm la noile tehnologii multiple pentru electrificare, inclusiv platforme şi baterii. Avem deja 21 de ani de succes în realizarea colaborării şi reducerii de costuri. Vom continua colaborarea şi o vom îmbunătăţi”, a afirmat oficialul Nissan.

Anul trecut, Renault a vândut doar 19.229 de vehicule în China, iar cota sa de piaţă a scăzut la 0,08%, în timp ce livrările Nissan în statul asiatic au scăzut cu 5,2% în 2021, la 1,38 milioane de unităţi.

„Nissan nu ne-ar putea salva”, a avertizat Luca de Meo.

Conform acordului din 2021, Geely va ajuta Renault să vândă vehicule hibride în China, iar Renault va ajuta Geely să intre pe piaţa din Coreea de Sud.

În China, Renault a ieşit în 2020 din societatea mixtă pe care o avea cu Dongfeng Motor Corp, iar în decembrie a iniţiat restructurarea alinaţei cu Brilliance Auto Group Holdings Co. Renault încă are un acord de producţie cu Nissan pentru modelul electric Dacia Spring, care este exportat în Europa, şi o societate mixtă cu Jiangling Motors Corp pentru vehicule electrice.

„Încercăm să o curăţăm”, a declarat Luca de Meo referindu-se la afacerea Renault în China. Acesta a adăugat: „Compania va avea nevoie probabil de câţiva ani pentru a realiza un proiect suficient de inovativ astfel încât să ne majorăm cota pe o piaţă destul de avansată”.

Renault şi Nissan au un parteneriat din anul 1999, în care Renault deţine 44,3% dintre acţiunile Nissan, în timp ce Nissan controlează un pachet de 15% dintre acţiunile Renault, dar nu are drepturi de vot la grupul francez.

Alianţa Renault – Nissan, extinsă în 2016 prin includerea Mitsubishi, a devenit unul dintre cei mai mari producători mondiali de automobile.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american în România, mai multe proiecte comune de producție și tehnologie
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american ...
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a avut o întâlnire cu delegația Congresului SUA condusă de congresmanul Mike Rogers, președintele Comisiei pentru Apărare a Camerei......
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul Izvor – Cum va arăta zona (FOTO)
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul ...
Primăria Municipiului Bucureşti anunţă o licitaţie de aproape 64 de milioane de lei fără TVA pentru lucrări de amenajare ...
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Debitul Dunării la intrarea în ţară va atinge în următoarele zile 1.600 mc/s, apoi va fi în scădere până la valoarea ...
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile ...