5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă – 21.06.2013

Fondul de Garantare are 3 mld. lei pentru despăgubiri în caz de falimente bancare, cine este "regele vagoanelor" şi BCR vreasă muşte din piaţa ipotecarelor în euro cu credite în lei. iteşte pe larg revista presei din 21 iunie 2013
Economica.net - vin, 21 iun. 2013, 05:08
5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă - 21.06.2013

ZF: Fondul de Garantare are 3 mld. lei pentru despăgubiri în caz de falimente bancare. Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar (FGDB) avea la sfârşitul anului 2012 disponibilităţi de aproape 3 mld. lei (670 mil. euro) cu care ar putea să intervină pentru a despăgubi deponenţii dacă o bancă ar intra în faliment. Potrivit raportului anual al Fondului, disponibilităţile din 2012 au depăşit cu 650 mil. lei nivelul de la sfârşitul anului 2011, fiind de aproape şase ori mai mari decât compensaţiile plătite deponenţilor garantaţi în cazul a şapte bănci intrate în faliment în ultimii 12 ani, reprezentând circa 500 mil. lei. Faţă de anul 2007, resursele Fondului de Garantare s-au majorat de aproape patru ori, în timp ce nivelul compensaţiilor potenţiale s-a dublat, la 123,3 mld. lei.

Capital: Cât costă achiziţiile ipotecare prin băncile pentru locuinţe. Cum creditele ipotecare clasice presupun un avans considerabil, acesta poate fi acumulat cel mai bine prin băncile pentru locuinţe, putând apoi contracta un credit locativ la cele mai bune costuri. În ultima vreme se observă că băncile acordă o atenţie tot mai mare creditării ipotecare în moneda naţională, dată fiind subţierea finanţării în euro de la băncile mamă, dar şi marjele prea mici de profit pe euro. În acest context, băncile pentru locuinţe, care finanţează doar în lei şi la dobânzi fixe, devin tot mai vizibile.

ZF: BCR: Vom muşca din piaţa ipotecarelor în euro cu credite în lei. BCR, cea mai mare bancă de pe piaţă, a ajuns la o cotă de piaţă de 7,6% la creditele ipotecare în lei în aprilie, în creştere cu trei puncte procentuale faţă de nivelul din urmă cu un an, în timp ce pe euro a pierdut teren până la 27,5%, însă nu va da înapoi de la decizia de a opri creditul de retail în valută şi se pregăteşte să „muşte“ din piaţa de euro cu un nou ipotecar în lei, afirmă Martin Skopek, vicepreşedinte executiv pe retail al BCR.

Hotnews: Cum a ajuns Gruia Stoica de la afaceri cu fier vechi la privatizarea CFR Marfa. Gruia Stoica ste un controversat om  de afaceri, supranumit „regele vagoanelor” fiind plasat in 2011 de revista Forbes in Top 10 „Cei mai bogati romani”. Intr-un interviu acordat ziarului Libertatea, spunea ca a  intrat in afaceri in 1990, iar pana la 25 de ani avea deja stransi patru milioane de dolari. Potrivit informatiilor aparute in presa de-a lungul timpului,  primii bani i-a castigat din afaceri cu fier vechi. Apoi s-a orientat catre transportul feroviar de marfa. Asa a luat fiinta, in 2000, Grup Feroviar Roman,  companie care a ajuns sa fie cel mai important operator privat de marfuri din tara. In timp ce compania privata GFR crestea, compania de stat CFR Marfa  pierdea. De altfel, Gruia Stoica s-a folosit foarte mult de operatorul de stat de la care a preluat atat active, cat si personal. Multe din vagoanele  preluate de la CFR Marfa ar fi ajuns la fier vechi.

Capital – Schimbare pentru toţi şoferii: Se modifică Legea amenzilor. În vederea aplicării noii legi, se modifică şi Ordonanţa Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor. Cea mai importantă modificare este cea de la Articolul 14, alineatul (1), care va avea următorul cuprins: „Executarea sancţiunilor contravenţionale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenţiei nu a fost comunicat contravenientului în termen de 2 luni de la data aplicării sancţiunii.”

Te-ar mai putea interesa și
După ce aplicația Achiziţii Beneficiari Privaţi a MIPE a fost atacată cibernetic, instituția a decis ca derularea procedurilor să fie prelungită pe perioada în care aceasta nu poate fi folosită
După ce aplicația Achiziţii Beneficiari Privaţi a MIPE a fost atacată cibernetic, instituția a decis ca derularea procedurilor ...
Toate termenele reglementate pentru derularea procedurilor de achiziţii de către beneficiarii privaţi se prelungesc cu perioada corespunzătoare intervalului de indisponibilitate a aplicaţiei......
Sindicatele din învățământ critică Legea salarizării promovată de Guvern, prin care condamnă educația la subfinanțare, și cer Parlamentului să corecteze nedreptatea
Sindicatele din învățământ critică Legea salarizării promovată de Guvern, prin care condamnă educația la subfinanțare, ...
Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) şi Federaţia Sindicatelor din Educaţie "Spiru Haret" condamnă ...
Trump critică aspru Canada pentru poluarea masivă a aerului din nordul SUA, cauzată de incendiile de pădure din acestă țară, și nu uită să amenințe cu taxe vamale mai mari
Trump critică aspru Canada pentru poluarea masivă a aerului din nordul SUA, cauzată de incendiile de pădure din acestă ...
Donald Trump a criticat vineri Canada pentru poluarea gravă a aerului care afectează nord-estul SUA, provocată de incendii ...
Teheranul a atacat o a doua centrală electrică și de desalinizare a apei din Kuweit. Bahreinul a anunțat că a interceptat mai multe rachete trase de iranieni
Teheranul a atacat o a doua centrală electrică și de desalinizare a apei din Kuweit. Bahreinul a anunțat că a interceptat ...
Kuweitul a anunţat sâmbătă că o a doua centrală electrică şi de desalinizare a apei a fost atacată de Iran, provocând ...