Samaras: Guvernul elen „va continua” cu sau fără Dimar

Guvernul grec "va continua" cu sau fără Dimar (stânga moderată) în coaliţie, a declarat joi premierul grec Antonis Samaras, într-o scurtă intervenţie televizată, părând să respingă perspectiva unor noi alegeri, relatează AFP.
Economica.net - vin, 21 iun. 2013, 06:49
Samaras: Guvernul elen

„Sperăm la susţinerea Dimar, dar vom continua cu sau fără” această formaţiune, a declarat premierul, care dispune în Parlament de o majoritate fragilă de 153 de amndate, împreună cu aliatul său Pasok (socialişti), în cazul în care Dimar părăseşte coaliţia, după eşecul găsirii unei înţelegeri în urma crizei cu privire la audiovizualul public.

„Nimeni nu vrea alegeri acum. Chiar astăzi marcăm primul an de guvernare şi ne vom duce la capăt mandatul de patru ani”, a declarat premierul, totodată preşedintele Noii Democraţii (ND, dreapta), care refuză să dea curs solicitărilor Dimar de a redeschide posturile televiziunii publice până la constituirea unei noi societăţi a audiovizualului.

„Ecranele negre vor dispărea, însă noi nu ne vom întoarce la trecutul pătat de păcate” al radioteleviziunii publice ERT, a spus el.

Samaras şi-a justificat decizia unilaterală de a închide posturile publice săptămâna trecută – fără preaviz sau negocieri – prin motive de ordin economic, cu scopul de a suprima locuri de muncă în sectorul public şi de a îndeplini, astfel, obiectivele stabilite de creditorii ţării, apreciind că ERT este un simbol al clientelismului şi proastei gestiuni trecute.

„Reformele nu pot avansa dacă repetăm erorile trecutului”, a subliniat Samaras.

Contrar zvonurilor puse în circulaţie de presă joi seara, premierul nu a anunţat că va recurge la un vot de încredere în Parlament.

Te-ar mai putea interesa și
ONRC: Peste 94.000 de persoane fizice şi juridice, înmatriculate în primele opt luni din 2026
ONRC: Peste 94.000 de persoane fizice şi juridice, înmatriculate în primele opt luni din 2026
Numărul înmatriculărilor de persoane fizice şi juridice a scăzut în primele opt luni din 2026 cu 2,09% comparativ cu aceeaşi perioadă din 2025, totalizând 94.078 de înmatriculări, din care......
Europa va avea cea mai mică producție de zahăr din ultimii 9 ani. Cum se descurcă România
Europa va avea cea mai mică producție de zahăr din ultimii 9 ani. Cum se descurcă România
România este una dintre puținele țări care va produce mai mult zahăr anul acesta față de anul trecut, pe fondul creșterii ...
Cel puţin 12 morţi şi sute de răniţi într-un atac al rebelilor Houthi asupra aeroportului din Riad, capitala Arabiei Saudite
Cel puţin 12 morţi şi sute de răniţi într-un atac al rebelilor Houthi asupra aeroportului din Riad, capitala Arabiei ...
Cel puţin 12 persoane au fost ucise şi peste 309 rănite sâmbătă într-un atac al rebelilor pro-iranieni Houthi din ...
PepsiCo îşi reduce estimările de profit şi anunţă noi măsuri de reducere a costurilor, pe fondul dificultăţilor din America de Nord
PepsiCo îşi reduce estimările de profit şi anunţă noi măsuri de reducere a costurilor, pe fondul dificultăţilor ...
PepsiCo şi-a redus estimările privind creşterea profitului pentru 2026 şi a anunţat noi măsuri de reducere a costurilor, ...