Noi sancţiuni rutiere pentru comportament agresiv sau depășiri neregulamentare

Guvernul urmează să aprobe printr-o ordonanţă modificarea şi completarea OUG nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, stabilind noi amenzi pentru mai multe abateri de la legislaţia rutieră.
AGERPRES - J, 27 ian. 2022, 08:39
Noi sancţiuni rutiere pentru comportament agresiv sau depășiri neregulamentare

Potrivit notei de fundamentare, proiectul cuprinde mai multe dispoziţii.

Se defineşte comportamentul agresiv în conducerea vehiculelor pe drumurile publice, precum şi sancţiunea corelativă adoptării acestui comportament cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancţiuni (580 lei – 725 lei) şi cu aplicarea sancţiunii contravenţionale complementare a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioada de 30 de zile, iar în cazul în care s-a produs un accident de circulaţie din care a rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale se stabilesc amenzi prevăzute în clasa a III-a de sancţiuni (870 lei – 1.160 lei) şi cu aplicarea sancţiunii contravenţionale complementare a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 60 de zile.

Se trece într-o clasă superioară de contravenţii fapta de a circula nejustificat cu un autovehicul pe banda de urgenţă a autostrăzii (de la 580 lei – 725 lei la 1.305 lei – 2.900 lei); totodată, sancţiunea contravenţională complementară privind punctele de penalizare (3 puncte de penalizare) se înlocuieşte cu suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru 90 de zile.

Se introduce sancţiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 120 de zile pentru executarea pe autostradă a manevrei de întoarcere sau de mers înapoi, de a circula sau de a traversa de pe un sens de circulaţie pe celălalt prin zonele interzise, respectiv prin zona mediană sau racordurile dintre cele două părţi carosabile, de a circula în sens contrar direcţiei de mers pe calea unidirecţională.

Se majorează sancţiunea contravenţională complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce de la 90 de zile la 120 de zile pentru nerespectarea regulilor la trecerea la nivel cu calea ferată.

Se trece într-o clasă superioară de contravenţii fapta privind nerespectarea regulilor referitoare la efectuarea manevrei de depăşire (de la 580 lei – 725 lei la 870 lei – 1.160 lei). Totodată, se majorează sancţiunea contravenţională complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce de la 30 de zile la 60 de zile.

Se trece într-o clasă superioară de amenzi abaterea de la regulile privind depăşirea, dacă prin aceasta s-a produs un accident de circulaţie din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale (de la 870 lei -1.160 lei la 1.305 lei – 2.900 lei); totodată, se majorează sancţiunea contravenţională complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce de la 60 de zile la 90 de zile.

Se trece într-o clasă superioară de contravenţii nerespectarea regulilor privind acordarea de prioritate (de la 580 lei – 725 lei la 870 lei – 1.160 lei); totodată, se majorează sancţiunea contravenţională complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce de la 30 de zile la 60 de zile.

Se trece într-o clasă superioară de contravenţii fapta de a nerespecta regulile privind acordarea de prioritate, dacă prin aceasta s-a produs un accident de circulaţie din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale (de la 870 lei – 1.160 lei la 1.305 lei – 2.900 lei); totodată, se majorează sancţiunea contravenţională complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce de la 60 de zile la 90 de zile.

Se reglementează un nou prag de viteză, respectiv depăşirea cu peste 70 km/h a limitei legale de viteză, pentru care se va aplica o perioadă majorată de suspendare a exercitării dreptului de a conduce, respectiv 120 de zile.

În cazul în care prin încălcarea regulilor de circulaţie privind circulaţia pe sens opus, conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice ori conducerea pe autostradă s-a produs un accident de circulaţie din care a rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale, perioada de suspendare a exercitării dreptului de a conduce să majorează cu 30 de zile.

Se reglementează interdicţia de a conduce un vehicul pe drumurile publice din România, urmare a condamnării penale pentru săvârşirea unor infracţiuni la regimul rutier pe teritoriul României, pentru titularul de permis de conducere emis de o autoritate străină.

Te-ar mai putea interesa și
Ministerul Mediului a atras în ultimele 10 luni 118 milioane de euro din finanțări externe. Cei mai mulți bani au ajuns la Programul RO-Tranziţie Verde
Ministerul Mediului a atras în ultimele 10 luni 118 milioane de euro din finanțări externe. Cei mai mulți bani au ajuns ...
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a atras peste 118 milioane de euro din finanţări externe în ultimele 10 luni, mai mult decât în întreg intervalul 2021 - iunie 2025, perioadă......
Contracte de achiziții semnate rapid de MApN după incidentul cu drona din Galați. Armata cumpără mașini de luptă, sisteme antidronă, sisteme de apărare antiaeriană
Contracte de achiziții semnate rapid de MApN după incidentul cu drona din Galați. Armata cumpără mașini de luptă, ...
Ministerul Apărării Naţionale (MApN), prin Direcţia Generală pentru Armamente, a semnat vineri mai multe contracte majore ...
Apare un nou lanț de magazine în București și Timișoara: Ce salarii pune pe masă gigantul danez Normal pentru angajați
Apare un nou lanț de magazine în București și Timișoara: Ce salarii pune pe masă gigantul danez Normal pentru angajați
Normal, lanțul de magazine deținut de miliardarul danez Anders Holch Povlsen, intră în România și are planuri ambițioase ...
Responsabili militari americani şi cubanezi de rang înalt au avut întâlnire la baza SUA din Guantanamo Bay
Responsabili militari americani şi cubanezi de rang înalt au avut întâlnire la baza SUA din Guantanamo Bay
Responsabili militari americani şi cubanezi de rang înalt au avut o întâlnire vineri în apropierea bazei navale americane ...