Anchetele CE şi ale Consiliului Concurenţei la Hidroelectrica, finalizate până la finele anului

Investigaţiile Consiliului Concurenţei (CC) şi Comisiei Europene (CE), declanşate în cazul Hidroelectrica, ar putea fi încheiate până la sfârşitul acestui an, a declarat, duminică, la Realitatea TV, Bogdan Chiriţoiu, preşedintele CC.
Economica.net - lun, 24 iun. 2013, 05:16
Anchetele CE şi ale Consiliului Concurenţei la Hidroelectrica, finalizate până la finele anului

‘La ora actuală, există două investigaţii ale Comisiei Europene pe subiectul Hidroelectrica şi o investigaţie a Consiliului Concurenţei. Noi ne uităm şi aplicăm Legea Concurenţei din România. Ne uităm dacă nu cumva contractele pe termen foarte lung au închis piaţa concurenţială, adică nu au mai permis intrarea altor actori pe piaţă. În mod normal, investigaţia pe Hidroelectrica ar trebui să o finalizăm undeva la sfârşitul acestui an, dar avem nişte probleme tehnice din punct de vedere juridic. Suntem blocaţi în instanţă, ni se blochează accesul la anumite documente de către avocaţii traderilor sau ‘băieţilor deştepti’, cum li se mai spune’, a spus Chiriţoiu.

Acesta a adăugat că, în ceea ce priveşte investigaţia forului european, care urmăreşte două aspecte, rezultatele pot apărea în cursul acestui an.

‘Comisia Europeană are şi ea o investigaţie împărţită în două: se uită la ALRO şi la Mittal, pe de o parte, şi la traderi şi câteva companii de stat, gen Termoelectrica, pe de alta. Practic, se analizează dacă nu cumva energia vândută la preţuri aparent scăzute de către Hidroelectrica nu reprezintă o formă de ajutor de stat către cei care au avut contracte. După informaţiile mele, Comisia este destul de aproape să dea un verdict şi cred că, undeva în acest an, vom avea răspunsul de la Bruxelles’, a afirmat şeful CC.

Hidroelectrica a intrat în insolvenţă în data de 20 iunie 2012, cu peste 4,4 miliarde de lei datorii şi cu pierderi de 350 milioane de lei după primul semestru al anului 2012. Termenul de ieşire din insolvenţă a companiei este de 26 iunie 2013.

Recent, administratorul judiciar al companiei, Euro Insol, a anunţat că datoria Hidroelectrica către creditori este, în prezent, cu 1,2 miliarde lei mai mică decât sumele solicitate la momentul deschiderii procedurii de insolvenţă, compania urmând să achite către creditori suma de 3,59 miliarde lei, în timp ce alte 760 milioane lei sunt înscrise sub condiţie.

Până în prezent, un număr de 75 de creditori cărora li s-au respins creanţele au formulat contestaţii la Tabelul Preliminar întocmit de administratorul judiciar al Hidroelectrica, iar cuantumul solicitărilor în bani este de 1,9 miliarde lei.

Te-ar mai putea interesa și
Tranzacție în brokerajul de asigurări: Cosmin Angheluță nu este implicat în planurile lui Antonio Babeti, fost Globasig, pentru înființarea unui nou broker
Tranzacție în brokerajul de asigurări: Cosmin Angheluță nu este implicat în planurile lui Antonio Babeti, fost Globasig, ...
Cosmin Angheluță, profesionist cu o experiență de peste 25 de ani în asigurări și fost director adjunct al Gothaer, neagă orice intenție de a participa în acționariatul unui nou broker de......
UE ar trebui să impună taxe mai mari pe importul de mașini din China, pentru a forța firmele din această țară să intre în parteneriate cu constructorii europeni, consideră ministrul Economiei din landul Saxonia
UE ar trebui să impună taxe mai mari pe importul de mașini din China, pentru a forța firmele din această țară să ...
Uniunea Europeană ar trebui să ia în considerare majorarea taxelor vamale la maşinile produse în China pentru a spori ...
CCR declară neconstituțională ordonanța de ugență prin care se introduce o practică unitară în soluționarea litigiilor de salarizare
CCR declară neconstituțională ordonanța de ugență prin care se introduce o practică unitară în soluționarea litigiilor ...
Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, a decis joi că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind ...
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a ajuns la aproape 1,5 miliarde de lei, în contextul preluării Biofarm
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a ajuns la aproape 1,5 miliarde ...
Bursa de Valori Bucureşti a închis în creştere şedinţa de joi, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a apropiat de ...