Curtea de Conturi Europeană vrea ca UE să taxeze mai mult energia produsă din combustibili fosili

Politicile fiscale ale statelor membre UE, care continuă să susţină energiile fosile prin faptul că le taxează mai puţin şi le subvenţionează mai mult decât energiile regenerabile, nu concordă cu obiectivele climatice ale UE, a apreciat luni Curtea de Conturi Europeană, informează AFP, citată de Agerpres.
AGERPRES - lun, 31 ian. 2022, 18:54
Curtea de Conturi Europeană vrea ca UE să taxeze mai mult energia produsă din combustibili fosili

„Subvenţiile pentru energia din surse regenerabile au crescut aproape de patru ori în perioada 2008-2019, dar, pe de altă parte, subvenţiile pentru combustibilii fosili au rămas relativ stabile în ultimul deceniu, în pofida angajamentelor asumate de Comisia Europeană şi de unele state membre de a le elimina treptat”, subliniază Curtea de Conturi Europeană.

Auditorii observă că unele subvenţii pentru energie pot fi utilizate pentru a facilita tranziţia către o economie cu emisii mai reduse de dioxid de carbon. În schimb, subvenţiile pentru combustibilii fosili frânează o tranziţie energetică eficientă. Subvenţiile acordate de statele membre pentru combustibilii fosili se ridică, în total, la peste 55 de miliarde de euro pe an, iar 15 state membre (precum Finlanda, Irlanda, Franţa, Belgia, Cipru şi România) cheltuiesc mai mult pe subvenţiile pentru combustibilii fosili decât pe subvenţiile pentru energia din surse regenerabile.

„Impozitarea energiei, stabilirea preţului pentru emisiile de dioxid de carbon şi subvenţiile pentru energie sunt instrumente importante pentru atingerea obiectivelor climatice. Principala provocare, în opinia noastră, constă în a găsi modalităţile de a consolida legăturile dintre măsurile de reglementare şi cele financiare şi de a combina într-un mod optim aceste două tipuri de măsuri. Prin analiza noastră, dorim să contribuim la discuţia pe tema preţurilor la energie şi a schimbărilor climatice şi, în special, la viitoarea dezbatere privind propunerea de revizuire a Directivei privind impozitarea energiei”, a declarat Viorel Ştefan, membrul Curţii de Conturi Europene responsabil de acest document de analiză.

Auditorii recunosc că eliminarea treptată a subvenţiilor pentru combustibilii fosili până în 2025, un obiectiv la care s-au angajat UE şi statele sale membre, va constitui o tranziţie socială şi economică dificilă. În special, percepţia unui tratament inechitabil pentru anumite grupuri sau sectoare poate da naştere unei opoziţii faţă de tranziţia către o economie mai verde. De asemenea, impactul impozitării energiei asupra gospodăriilor poate fi semnificativ şi poate antrena o rezistenţă împotriva taxelor pe energie. Sumele cheltuite de gospodării pentru energie (atât pentru încălzire, cât şi pentru transport) variază considerabil: în unele cazuri, precum cel al gospodăriilor celor mai sărace din Cehia şi din Slovacia, acestea ajung la peste 20% din venitul lor.

Pentru a reduce riscul de respingere a reformelor fiscale, auditorii atrag atenţia asupra recomandărilor formulate deja de mai multe organizaţii internaţionale, de exemplu reducerea altor taxe şi aplicarea unor măsuri de redistribuire, asigurându-se totodată o mai mare transparenţă cu privire la motivele care stau la baza reformelor şi îmbunătăţindu-se comunicarea în acest sens.

Te-ar mai putea interesa și
La un an după maximul istoric al Bitcoinului… ce urmează?
La un an după maximul istoric al Bitcoinului… ce urmează?
Cu un an în urmă, Bitcoin a doborât recorduri, ajungând la peste 126.000 de dolari. Astăzi, se tranzacționează în jur de 83.000 de dolari, în scădere cu 34% față de vârful său, după ce......
Parteneriatul dintre BCR și BID, care permite finanțarea IMM-urilor cu peste 1 miliard de lei, se schimbă. Noi servicii vor fi oferite clienților
Parteneriatul dintre BCR și BID, care permite finanțarea IMM-urilor cu peste 1 miliard de lei, se schimbă. Noi servicii ...
Banca Comercială Română (BCR) anunță că parteneriatul său cu Banca de Investiții și Dezvoltare din România (BID) ...
România nu mai are nevoie de stimulente. Are nevoie de restructurare
România nu mai are nevoie de stimulente. Are nevoie de restructurare
România a ajuns într-un punct în care întrebarea nu mai este cum să stimuleze economia, ci cum să o facă să funcționeze ...
UE trebuie să „blocheze” marea invazie a produselor din China şi în alte sectoare, după acordul pentru mașinile chinezeşti – comisar european
UE trebuie să „blocheze” marea invazie a produselor din China şi în alte sectoare, după acordul pentru mașinile ...
Acordul care reduce la jumătate importurile de automobile hibride chinezeşti în Europa va trebui să fie urmat de o reechilibrare ...