Veşti bune despre autostrăzile României: UE a deblocat banii pentru Transporturi

Comisia Europeană a comunicat oficial autorităţilor române reluarea plăţilor prin intemediul Programului Operaţional Sectorial Transport (POS Transport), ca urmare a măsurilor implementate de Guvernul României, potrivit unui comunicat al Ministerului Fondurilor Europene.
Economica.net - mar, 25 iun. 2013, 12:23
Veşti bune despre autostrăzile României: UE a deblocat banii pentru Transporturi

“Comisia a decis reluarea plăţilor pe Axele prioritare 1 şi 2 ale programului, cele care au fost afectate de decizia de sistare a plăţilor. În perioada presuspendării programului România nu a transmis declaraţii de cheltuieli către Comisia Europeană nici pe Axele prioritare 3 şi 4, deoarece sistarea plăţilor a fost cauzată de deficienţe înregistrate la nivelul întregului sistem de management şi control al programului” se arată în comunicatul Ministerului.

Programul sectorial Transporturi este cel mai bine finanţat din toate programele sectoriale. În exerciţiul financiar 2007-2013, România beneficiază de fonduri structurale nerambursabile în valoare de circa 20 de miliarde de euro, dar rata efectivă de absorbţie era, la finalul lunii mai, de  6,46%, România primind efectiv doar 295 de milioane de euro. 

Programul Operaţional Sectorial Transport 2007-2013 asigură finanţarea unor proiecte strategice pentru România în domeniile rutier, feroviar şi naval. Dintre cele 11 companii beneficiare, cele mai importante sunt CNADNR şi CFR SA.

Ministerul precizează că în decembrie 2012, la nivelul POS-Transport era implementată doar o singură măsură dintre cele dispuse de către Comisia Europeană, iar în perioada martie – aprilie 2013, fosta conducere a CFR SA nu a derulat nicio procedură de achiziţie publică, blocând astfel implemetarea procedurilor operaţionale necesare procesului de evaluare a achiziţiilor publice.

„Acum, principalul nostru obiectiv îl reprezintă asigurarea unui nivel cât mai ridicat de absorbţie din bugetul alocat POS-T, în valoare de 4,5 miliarde euro, pentru perioada de programare 2014-2020”, a declarat în comunicat ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu.

Ştirea se actualizează

Te-ar mai putea interesa și
Prețul petrolului scade, pe fondul speranței că va fi reulat traficul prin Strâmtoarea Ormuz
Prețul petrolului scade, pe fondul speranței că va fi reulat traficul prin Strâmtoarea Ormuz
Prețurile petrolului au scăzut miercuri, 26 august, pe piețele asiatice cu peste 2 dolari americani pe baril, în condițiile în care discuțiile dintre Iran și Oman au reaprins speranțele că......
Ce spune Bolojan despre legea ANI: Mai putem face corecţii dacă se constată că lucrurile nu sunt în regulă
Ce spune Bolojan despre legea ANI: Mai putem face corecţii dacă se constată că lucrurile nu sunt în regulă
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat că a aflat de luni despre solicitarea PPE privind verificarea legii ANI şi ...
Un fragment de dronă descoperit  de turişti, pe plaja din Olimp. Marţi seară, un fragment de dronă a fost adus de valuri lângă Cazinoul din Constanţa
Un fragment de dronă descoperit de turişti, pe plaja din Olimp. Marţi seară, un fragment de dronă a fost adus de valuri ...
Un fragment de dronă a fost găsit, miercuri dimineaţă, pe plaja din Olimp. Accesul turiştilor în zonă a fost restricţionat.
SUA suspendă programările pentru vize în întreaga lume
SUA suspendă programările pentru vize în întreaga lume
SUA - Guvernul Statelor Unite a suspendat marţi programările pentru vize la ambasadele şi consulatele din întreaga lume, ...