Sectoarele orientate către exporturi susţin accelerarea creşterii economice a României în acest an

Sectoarele orientate spre exporturi, în mod particular cel auto, susţin accelerearea creşterii economice în acest an, datorită cererii mai mari de pe pieţele Uniunii Europene şi din afara acesteia, se arată într-o prezentare susţinută marţi de guvernatorul BNR Mugur Isărescu.
Economica.net - mar, 25 iun. 2013, 16:16
Sectoarele orientate către exporturi susţin accelerarea creşterii economice a României în acest an

Prezentarea a fost făcută cu ocazia unei întâlniri trimestriale a Băncii Naţionale a României şi Asociaţiei Române a Băncilor (ARB).

Produsul Intern Brut a crescut în primul trimestru al acestui an, în termeni reali, cu 0,5% comparativ cu trimestrul IV din 2012, iar faţă de primele trei luni ale anului trecut s-a majorat cu 2,1% pe seria brută, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS).

Autorităţile estimează pentru acest an o creştere a PIB de 1,6%.

Producţia industrială a României a crescut cu 8,2% în primul trimestru, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. În cazul exporturilor, în perioada ianuarie-aprilie a avut loc o creştere de 7,2% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Astfel, intensificarea din ultima perioadă a creşterii economice poate fi atribuită în totalitate exporturilor nete, iar această dinamică favorabilă a contribuit la îmbunătăţirea semnificativă a balanţei contului curent, se spune în prezentare.

Potrivit datelor BNR, contul curent al balanţei de plăţi a avut în perioada ianuarie-aprilie un excedent de 54 milioane euro, faţă de un deficit de 1,53 miliarde euro în aceeaşi perioadă din 2012, după reducerea deficitului balanţei comerciale şi al veniturilor şi surplusul consemnat de balanţa serviciilor.

BNR mai notează în prezentare, referitor la sectorul bancar, scăderea intermedierii financiare în 2012 la nivelul din 2008, cu o pondere în PIB de 38,4%, cu rate negative de creştere în cazul împrumuturilor către populaţie şi companii.

Te-ar mai putea interesa și
Germania se aşteaptă la cea mai mică producţie de vin de după 2010
Germania se aşteaptă la cea mai mică producţie de vin de după 2010
Producţia de vin a Germaniei este aşteptată să coboare în acest an la cel mai mic nivel de după 2010, Institutul German al Vinului (DWI) mizând pe o producţie cu aproximativ 20% sub media......
CE Oltenia a avut succes și a vândut toată energia cu livrare în 2027 scoasă pe piață. Nou reper de preț pentru anul viitor: 800 lei/MWh
CE Oltenia a avut succes și a vândut toată energia cu livrare în 2027 scoasă pe piață. Nou reper de preț pentru anul ...
Complexul Energetic Oltenia, singurul producător semnificativ de energie electrică din România, a reușit să vândă ...
Criză ELCEN – Nu suntem în situaţie de insolvenţă sau de faliment şi nici nu vom fi, spune şeful Electrocentrale Bucureşti
Criză ELCEN – Nu suntem în situaţie de insolvenţă sau de faliment şi nici nu vom fi, spune şeful Electrocentrale ...
Datoriile Termoenergetica faţă de ELCEN s-au diminuat la 1,3 miliarde de lei, iar la ora actuală nu suntem în situaţie ...
Leu, euro sau aur: cum îți poți proteja mai bine economiile în noul context internațional
Leu, euro sau aur: cum îți poți proteja mai bine economiile în noul context internațional
Depozitele în valută ale populației au crescut cu 5,2% în august 2026 față de aceeași perioadă a anului trecut. 83% ...