CSM anunţă concurs pentru 70 de posturi de judecători

Un număr de 70 de posturi de judecători la judecătorii sunt scoase la concurs pentru candidaţii cu o vechime în specialitatea juridică de cel puţin cinci ani, a anunţat Consiliul Superior al Magistraturii (CSM).
Economica.net - mar, 25 iun. 2013, 18:51
CSM anunţă concurs pentru 70 de posturi de judecători

Cererile de înscriere pentru concursul de admitere în magistratură pot fi depuse, până pe data de 16 iulie, la tribunalele în ale căror circumscripţii domiciliază candidaţii.

Potrivit unui anunţ postat pe pagina CSM, pe 25 august candidaţii vor susţine proba scrisă eliminatorie, tip grilă, de verificare a cunoştinţelor juridice la drept civil, drept penal, drept procesual civil şi drept procesual penal. La această probă candidaţii trebuie să obţină minim 70 de puncte pentru a fi declaraţi admişi.

Pe 8 septembrie va fi susţinut testul-grilă de verificare a raţionamentului logic, la care participă doar cei declaraţi admişi la testul grilă de verificare a cunoştinţelor juridice. În această etapă candidaţii trebuie să răspundă corect la minim 30 de întrebări din cele 100 ale căror răspunsuri se punctează, potrivit sursei citate.

„Nota obţinută la prima etapă este suma notelor obţinute la cele două probe, în raport cu următoarea pondere 70 la sută – testul grilă de verificare a cunoştinţelor juridice, 30 la sută – testul grilă de verificare a raţionamentului logic. Sunt declaraţi admişi în etapa a doua candidaţii admişi la fiecare dintree cele două probe, în ordinea descrescătoare a notei obţinute la prima etapă, în limita dublului numărului de locuri scoase la concurs, atunci când acesta este mai mare de 100, respectiv în limita triplului numărului de posturi scoase la concurs, atunci când acesta este mai mic sau egal cu 100”, se arată într-un anunţ postat pe pagina Consiliului Superior al Magistraturii.

Candidaţii admişi în etapa a doua vor susţine, în perioada 1 – 9 octombrie, un interviu.

Concursul de admitere în magistratură se organizează, potrivit hotărârilor plenului CSM din 4 şi 10 iunie, prin intermediul Institutului Naţional al Magistraturii, în perioada 25 iunie- 11 octombrie.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat vineri că nu are de ce să regrete că s-a întâlnit cu preşedinta Curţii Constituţionale, Simina Tănăsescu, la Senat, o instituţie publică în......
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România are nevoie de Guvern, starea de provizorat s-a lungit prea mult, a declarat, vineri, premierul interimar Ilie Bolojan, ...
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe Lars Klingbeil i-a cerut vineri preşedintelui american Donald Trump să pună capăt războiului ...
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
inisterul Energiei a efectuat, până pe 28 august 2026, plăţi către beneficiarii proiectelor finanţate prin Planul Naţional ...