Sindicatul Drumarilor: Personalul muncitor este insuficient şi cu salarii indecente

Personalul desemnat pentru activităţile de deszăpezire are o activitate permanentă, "24 din 24", în lunile octombrie - aprilie, indiferent de condiţiile meteorologice vitrege, personalul muncitor este insuficient şi cu salarii indecente, anunţă reprezentanţii Sindicatului Drumarilor "Elie Radu".
AGERPRES - lun, 07 feb. 2022, 10:26
Sindicatul Drumarilor: Personalul muncitor este insuficient şi cu salarii indecente

Totodată, sindicaliştii susţin că şefii bazelor de deszăpezire şi personalul implicat în această activitate sunt apelaţi telefonic în afara programului de lucru indiferent de oră, scrie Agerpres.

„În ciuda acestora, în fapt, se constată multe probleme şi lipsuri precum: lipsa depozitelor de sare care creează dificultăţi în procesul de lucru cu materiale (materiale uscate), prezenţa terţilor care prestează activităţi la costuri ridicate, care ar putea fi prestate de către personalul nostru la costuri rezonabile şi personal muncitor insuficient şi cu salarii indecente. Chiar şi sub influenţa acestor aspecte, drumarii îşi exercită atribuţiile de serviciu necondiţionat şi indiferent de condiţiile meteorologice, pentru a asigura condiţiile optime de circulaţie pe drumurile publice în sezonul rece”, se precizează în comunicat.

Conform sursei citate, de multe ori, când ninge, drumarii Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) sunt nevoiţi să acţioneze sub presiunea autorităţilor care, uneori, „confundă relaţia de colaborare, care există între instituţii, cu cea de subordonare”.

„Compania de drumuri are 45 de secţii de drumuri naţionale şi 318 districte, iar când ninge, toată lumea sună, începând cu primari, preşedinţi de consilii judeţene, prefecţi, poliţişti, deputaţi, senatori şi până la miniştri. Toată lumea dă ordine şi cere să se cureţe drumurile cât mai repede şi la ‘negru’. Toţi ‘demit’ din funcţie şefii sau ‘plătesc’ orele suplimentare ale oamenilor care lucrează în frig şi pe viscol, riscându-şi viaţa”, se mai spune în comunicat.

Sindicaliştii susţin că activitatea desfăşurată privind prevenirea şi combaterea înzăpezirii drumurilor publice reprezintă procesul ce priveşte managementul resurselor umane şi materiale. Prevenirea şi combaterea înzăpezirilor drumurilor publice este stipulată în normative şi ghiduri, respectiv Normativul indicativ AND – 525 – 2013, precum şi în Ghidul privind prevenirea şi combaterea înzăpezirilor drumurilor publice – 2021.

Totodată, prezentele documente legislative reglementează modul de organizare a intervenţiilor şi modul de conducere şi coordonare a activităţii de combatere a fenomenelor caracteristice perioadei reci.

„Deşi în normativ sunt stabilite modul de activitate, precum şi perioadele de timp necesare intervenţiilor în funcţie de intensitatea traficului, drumarii îşi desfăşoară activitatea permanent, indiferent de condiţiile meteorologice (viscol, ninsori abundente, ger) pentru a asigura condiţiile optime de circulaţie”, susţin reprezentanţii sindicatului.

Astfel, conform Normativului, activitatea de deszăpezire are stabilite intervale de timp în care să se acţioneze, cum ar fi: pe drumurile cu nivel de viabilitate 1 (autostrăzi, drumuri publice cu o medie zilnică mai mare de 8.000 autovehicule) deszăpezirea drumului pentru o singură bandă de circulaţie pe sens ar trebui să se efectueze după încetarea viscolului sau a ninsorii viscolite în maximum 8 ore: 24 de ore pentru deszăpezirea întregii părţi carosabile şi maxim două zile pentru curăţarea zăpezii de pe platforma drumului.

„În ciuda acestori factori, personalul acţionează sub presiunea unor autorităţi care deseori îşi depăşesc limitele (Poliţie, Prefectură, Primării etc.), cu care ar trebui să existe o relaţie de colaborare şi nu una de subordonare. Se doreşte ca partea carosabilă să fie în permanenţă umedă chiar în timpul fenomenelor meteorologice extreme (viscol, ninsori abundente etc.), lucru care în mod practic este imposibil de realizat”, se mai precizează în comunicat.

Te-ar mai putea interesa și
MAE a transmis o atenționare de călătorie în Turcia. E cod roșu de vreme rea pentru regiunea Istanbul
MAE a transmis o atenționare de călătorie în Turcia. E cod roșu de vreme rea pentru regiunea Istanbul
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în regiunea Istanbul din Republica Turcia asupra faptului că......
Reuniunea anuală a Fondului Monetar Internațional și Băncii Mondiale s-a încheiat cu un amestec de optimism și îngrijorare, suține șefa FMI Kristalina Georgieva
Reuniunea anuală a Fondului Monetar Internațional și Băncii Mondiale s-a încheiat cu un amestec de optimism și îngrijorare, ...
Directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Kristalina Georgieva, a declarat sâmbătă că reuniunea anuală ...
Cele trei metode prin care poți cumpăra RCA mai ieftin. Reduceri de până la 40% în București și Ilfov
Cele trei metode prin care poți cumpăra RCA mai ieftin. Reduceri de până la 40% în București și Ilfov
Există cel puțin trei metode prin care puteți cumpăra RCA mai ieftin, într-o perioadă în care prețurile au început ...
Acțiunile companiei franceze Eutelsat au crescut cu aproape 18%, în contextul restricționării accesului Ucrainei la sistemle Starshield ale SpaceX
Acțiunile companiei franceze Eutelsat au crescut cu aproape 18%, în contextul restricționării accesului Ucrainei la sistemle ...
Acţiunile grupului francez de comunicaţii prin satelit Eutelsat au crescut vineri cu până la 17,7%, pe fondul tensiunilor ...