Bursele europene au deschis în urcare uşoară

Bursele europene au deschis miercuri în urcare uşoară, după estomparea temerilor privind o posibilă criză de lichiditate în China, în timp ce un indice al încrederii consumatorilor din Germania a evoluat pozitiv, transmite Bloomberg.
Economica.net - mie, 26 iun. 2013, 08:29
Bursele europene au deschis în urcare uşoară

Indicele Stoxx 600 al celor mai importante acţiuni europene a avansat cu 0,1% în debutul şedinţei de tranzacţionare, însă afişează o scădere de 9,8% din 22 mai.

Preşedintele Rezervei Federale a SUA, Ben Bernanke, a anunţat săptămâna trecută că programul de stimulare monetară a economiei derulat de bancă va fi redus treptat începând din acest an şi se va încheia la mijlocul anului viitor, declaraţie care a inflamat temerile investitorilor privind o posibilă criză de lichiditate.

Pieţele asiatice au avansat miercuri cu 0,9%, stabilizându-se după mai multe zile de volatilitate ridicată.

Banca centrală a Chinei a luat măsuri pentru a preveni o criză de lichiditate, oferind finanţare unor instituţii de credit pentru a stabiliza dobânzile de pe piaţa interbancară. Totodată, instituţia va utiliza operaţiuni de lichiditate pe termen scurt şi o facilitate existentă de finanţare pentru a garanta stabilitatea pieţelor.

În Germania, încrederea consumatorilor va creşte în luna iulie la cel mai ridicat nivel din 2007, potrivit estimărilor GfK.

Ministrul britanic al Finanţelor George Osborne va prezenta miercuri în Parlament planul de reducere a cheltuielilor publice pentru anul 2015. Proiectul de buget vizează economii de 11,5 miliarde lire sterline negociate cu ministerele pentru anul fiscal care va începe în aprilie 2015. Astfel, cel mai dur program de austeritate derulat de Marea Britanie în vremuri de pace va fi extins pentru cel de-al şaselea an consecutiv.

Osborne mizează pe un program de investiţii publice în infrastructură de 50 miliarde lire pentru a stimula economia.

Te-ar mai putea interesa și
Polonezii de la Symfonia Group, activi și în România, intră pe piața austriacă a software-ului pentru consultanță fiscală prin achiziția dvo Software
Polonezii de la Symfonia Group, activi și în România, intră pe piața austriacă a software-ului pentru consultanță ...
Symfonia Group, companie de software din Europa Centrală cu peste 30 de ani de experiență și peste 55.000 de clienți, dintre care 6.700 de firme de consultanță fiscală, prezentă în România......
Banca Transilvania şi Endeavor Romania continuă în Grecia programul Beyond Borders, de susținere a dezvoltării externe a companiilor românești
Banca Transilvania şi Endeavor Romania continuă în Grecia programul Beyond Borders, de susținere a dezvoltării externe ...
Banca Transilvania şi Endeavor Romania organizează, în perioada 12-14 octombrie, la Atena, cea de-a doua etapă a programului ...
Una dintre cele mai înalte clădiri de locuințe din România: One United Properties investește 130 de milioane de euro într-un turn de peste 100 de metri în Capitală
Una dintre cele mai înalte clădiri de locuințe din România: One United Properties investește 130 de milioane de euro ...
One United Properties a mai cumpărat un teren în zona Floreasca din Capotală, unde vrea să construiască un turn înalt ...
Comisia Europeană: Noul pod rutier peste Tisa dintre România și Ucraina va spori semnificativ capacitatea de trecere a frontierei și rezilienţa regiunii
Comisia Europeană: Noul pod rutier peste Tisa dintre România și Ucraina va spori semnificativ capacitatea de trecere a ...
Noul pod rutier peste Tisa, care leagă judeţul Maramureş, din nord-vestul României, de regiunea Transcarpatia din Ucraina, ...