Lulache: Nuclearelectrica va deveni mult mai profitabilă după liberalizarea pieţei

Nuclearelectrica este producătorul cel mai favorizat de liberalizarea pieţei de energie, ceea ce va creşte semnificativ profitabilitatea companiei, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, Daniela Lulache, directorul general al societăţii.
Economica.net - mie, 26 iun. 2013, 10:32
Lulache: Nuclearelectrica va deveni mult mai profitabilă după liberalizarea pieţei

„Am convingerea că Nuclearelectrica este un motor de mare forţă care are potenţial de creştere ca profitabilitate în condiţiile în care în ultimii ani compania a evoluat într-o marjă de profit cuprinsă între 2% şi 5%. În acest sens amintesc că Nuclearelectrica este producătorul cel mai favorizat de liberalizarea pieţei de electricitate ca efect al scăderii cotelor impuse de a vinde pe piaţa reglementată de la 50%, cât este în prezent, până la valoarea zero în 2018. Un astfel de proces de dereglementare va avea efecte pozitive semnificative asupra veniturilor şi profiturilor Nuclearelectrica, conducând inerent la marje de profit net superioare celor înregistrate până acum. De altfel, anul 2013 este unul în care aceste modificări vor ilustra în mod favorabil contul de profit al companiei prin scăderea cotei aferente pieţei reglementate de la 71% în 2012 la 50% în prezent şi prin stabilirea unui preţ mai bun pentru piaţa reglementată”, a spus Daniela Lulache.

Aceasta a subliniat că listarea companiei, programată pentru jumătatea lunii iulie, va fi efectuată conforma calendarului.

„Calendarul este stabilit de Guvern, se va respecta şi vom detalia foarte curând un termen precis. Am auzit scenarii care spun că ar fi util să amânăm listarea la bursă pentru a fi mai bine pregătiţi. Trebuie spus ceva: listarea la bursă a companiilor s-a tot amânat de mai bine de 10 ani şi în logica aceasta, niciodată nu am fost pregătiţi. Semnalul de deschidere spre management privat şi spre reforme structurale este profitabil pentru SNN şi pentru economie”, a explicat Daniela Lulache.

Noul director a spus că listarea reprezintă un semnal de deschidere spre capitalul privat şi reforme structurale pe care compania are nevoie să îl dea. De asemenea, listarea este justificată de nevoia ca societatea să atragă finanţare şi să se conecteze la circuitul capitalurilor globale.

„Toate companiile sunt sleite după perioada de criză economică, iar conectarea cu circuitul capitalurilor globale înseamnă de fapt securizarea capacităţii de creştere prin investiţii. Câştigăm acces la finanţare, know-how şi conectare cu piaţa globală dar mai ales, reîmprospătarea resurselor de creştere. Din acest motiv, listarea se poate traduce, simplificând şi prin absorbţie de capital pentru fortificarea capacităţii de creştere a companiei. În al doilea rând, listarea la bursă este şi un impuls pentru eficientizare”, a explicat managerul companiei.

Sindicatul de intermediere care se ocupă de listarea Nuclearelectrica la Bursa de Valori Bucureşti este format din Swiss Capital (lider de sindicat) şi BT Securities, consultanţii juridici ai sindicatului fiind Muşat & Asociaţii, alături de Hogan Lovells.

Prin oferta publică primară care se va derula la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), statul intenţionează să vândă acţiuni noi reprezentând 10% din capitalul Nuclearelectrica.

În perioada următoare, Adunarea Generală a Acţionarilor Nuclearelectrica urmează să aprobe majorarea capitalului social, precum şi prospectul de ofertă ce va fi supus aprobării Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).

În prezent, statul este acţionar majoritar al Nuclearelectrica cu 90,28% din capitalul companiei, iar Fondul Proprietatea deţine restul de 9,72% din acţiuni.

Recent, Executivul a aprobat Hotărârea de Guvern privind strategia de privatizare a companiei Nuclearelectrica.

„S-a aprobat HG privind modul în care se face această privatizare. Sigur, diferă de cea de la Transgaz, având în vedere că este prin majorarea capitalului social şi, prin urmare, există o altă procedură. După HG trebuie să fie celelalte etape, respectiv Adunarea Generală a Acţionarilor, după AGA urmează publicarea prospectului, a hotărârii – tot procesul durează până în jurul datei de 10 iulie – este o procedură puţin mai complicată faţă de cealaltă. Am dori o subscriere cât mai mare. Mizăm la investitorii instituţionali să fie de 150% sau peste şi, în funcţie de asta, sperăm să obţinem un preţ cât mai bun”, a afirmat recent ministrul delegat de profil Constantin Niţă, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

El a precizat că 85% din acţiuni vor fi oferite investitorilor instituţionali, iar diferenţa – investitorilor de retail.

Te-ar mai putea interesa și
Italia l-a convocat pe ambasadorul rus după ce Moscova a naționalizat filiala locală a companiei Ariston
Italia l-a convocat pe ambasadorul rus după ce Moscova a naționalizat filiala locală a companiei Ariston
Italia l-a convocat sâmbătă pe ambasadorul rus după ce Moscova a anunţat că a trecut filiala Ariston Thermo Group sub controlul gigantului energetic rus de stat Gazprom, a anunţat şeful......
Șeful CIO Thomas Bach se opune în numele solidarității deciziei Federației Internaționale de Atlestism de a acorda recompense pentru medaliile de aur cucerite la Paris
Șeful CIO Thomas Bach se opune în numele solidarității deciziei Federației Internaționale de Atlestism de a acorda ...
Preşedintele Comitetului Internaţional Olimpic (CIO), Thomas Bach, s-a distanţat de decizia inedită a Federației Internaționale ...
Ciolacu: Statul român trebuie să aibă o aeronavă pentru delegaţiile guvernamentale, pentru sportivi, pentru preşedinte
Ciolacu: Statul român trebuie să aibă o aeronavă pentru delegaţiile guvernamentale, pentru sportivi, pentru preşedinte
Premierul Marcel Ciolacu a declarat sâmbătă că dacă statul român ar fi avut o aeronavă proprie, acum nu ar mai fi ...
Internetul cu tot mai puțini oameni. Jumătate din trafic a fost generat de roboți, în 2023
Internetul cu tot mai puțini oameni. Jumătate din trafic a fost generat de roboți, în 2023
Aproape jumătate (49,6%) din tot traficul de internet de anul trecut a fost generat de roboți, cu 2% mai mult față de ...