Românii cumpără mezeluri de trei ori pe săptămână, câte 2-300 de grame – producător

Românii cumpără câte 200-300 de grame de mezeluri, în medie, de trei ori pe săptămână, iar consumul cel mai ridicat se înregistrează toamna, potrivit reprezentanţilor producătorului de profil Meda, deţinut de Luchi Georgescu, proprietara Vincon Vrancea.
Economica.net - mie, 26 iun. 2013, 11:04
Românii cumpără mezeluri de trei ori pe săptămână, câte 2-300 de grame - producător

Piaţa de mezeluri este estimată la aproximativ 800 de milioane de euro, iar consumul scade în postul Crăciunului, în luna ianuarie şi în perioada Paştelui.

Reprezentanţii companiei au afirmat miercuri, într-o conferinţă, că în perioada de criză din ultimii ani este o performanţă pentru un producător de mezeluri dacă reuşeşte să nu înregistreze pierderi.

„Materiile prime pentru mezeluri s-au scumpit la sfârşitul anului trecut cu 30-60%, în principal membranele. Am plătit 500.000 de euro diferenţă de preţ doar pentru membrane şi un milion de euro în plus pentru carnea de porc, care s-a scumpit la rândul ei”, a spus Luchi Georgescu.

Meda estimează pentru acest an o cifră de afaceri de 28,5 milioane de euro, cu 5% mai mare comparativ cu anul 2012. Firma urmează să investească în acest an 1,3 milioane de euro în echipamente de producţie şi modernizarea identităţii vizuale.

În cei 15 ani de la înfiinţare, Meda a investit peste 20 de milioane de euro în extinderea capacităţii de producţie şi achiziţionarea de echipamente de procesare a cărnii. Capacitatea de producţie a fabricii Meda a ajuns astfel la 12.000 de tone pe an.

Aproximativ 10% din volumul producţiei este exportat în ţări în care există comunităţi mari de români.

Te-ar mai putea interesa și
FOTO Cine îi va lua locul lui Jensen Huang la conducerea Nvidia. Financial Times: Sunt deja discuții cu Rene Haas
FOTO Cine îi va lua locul lui Jensen Huang la conducerea Nvidia. Financial Times: Sunt deja discuții cu Rene Haas
oard-ul Nvidia face demersuri pentru a găsi un potenţial succesor al lui Jensen Huang şi l-a abordat pe şeful Arm Holdings, Rene Haas, a anunţat vineri Financial Times (FT), citând surse care......
Când va fi repornită Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă, amânată din nou
Când va fi repornită Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă, amânată din nou
Nou grafic de repornire a Unității 1 a centralei nucleare de la Cernavodă: sincronizarea cu sistemul energetic național ...
SUA au confiscat criptomonede de 1,2 miliarde de dolari, furate de la Binance de hackeri nord-coreeni
SUA au confiscat criptomonede de 1,2 miliarde de dolari, furate de la Binance de hackeri nord-coreeni
Autorităţile americane au confiscat sau au obţinut blocarea unor criptomonede în valoare de peste 1,2 miliarde de dolari, ...
Președintele Nicușor Dan, despre negocierile de pace pentru Ucraina: Am stabilit de principiu să fim parte
Președintele Nicușor Dan, despre negocierile de pace pentru Ucraina: Am stabilit de principiu să fim parte
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat la finalul Consiliului European informal care a avut loc la Dublin, în Irlanda, că ...