Cursul s-a întors la 4,44 lei/euro spre finalul şedinţei, iar volumele au continuat să fie ridicate

Cursul de schimb s-a întors la 4,44 lei/euro spre finalul şedinţei interbancare de miercuri, după ce la mijlocul zilei a coborât chiar sub 4,41 lei/euro, într-o piaţă unde potrivit dealerilor volumele de tranzacţionare au atins cel mai ridicat nivel din acest an.
Economica.net - mie, 26 iun. 2013, 14:31
Cursul s-a întors la 4,44 lei/euro spre finalul şedinţei, iar volumele au continuat să fie ridicate

La deschiderea şedinţei, euro a fost tranzacţionat la 4,48 lei, în imediata apropiere a nivelurile de marţi din jurul orei 16:30, de 4,4800 – 4,4810 lei/euro.

Ulterior, ordinele de vânzare de euro au dus cursul în jos, iar cel mai redus nivel tranzacţionat a fost atins cu puţin înaintea orei 13:00, când euro a fost la 4,4080 lei/euro.

Potrivit dealerilor, volumele de tranzacţionare au atins cele mai ridicate nivele din acest an, iar dealerii cred că ordinele de cumpărare de lei ar putea să fi fost plasate de operatori telecom, având în vedere că în această săptămână trebuie plătite unele licenţe telecom, în valoare de circa 500 milioane lei.

După ora 13:00, cotaţiile au urcat spre 4,43 lei/euro, iar în jurul orei 16:30 euro era cotat la 4,4395 – 4,4450 lei, respectiv cu 3,6 – 4,05 bani sub închiderea de marţi. Astfel, leul este în creştere cu 0,9% în raport cu euro, în timp ce zlotul era în scădere cu 0,3%, iar forintul stagna.

Cursul de referinţă afişat, miercuri, de Banca Naţională a României (BNR) a scăzut la 4,4161 lei/euro şi a atins cel mai redus nivel din ultimele trei săptămâni. Rata de schimb afişată miercuri este cu 7,09 bani, respectiv cu 1,58%, sub cea publicată marţi, de 4,4870 lei/euro. O paritate mai redusă decât cea de miercuri a fost anunţată de Banca Naţională a României în data de 4 iunie, când euro a fost la 4,4008 lei.

După ce joi cursul a urcat peste 4,53 lei/euro şi s-a apropiat de maximul anului, cotaţiile au început să scadă, cu un ritm mai alert în şedinţele de marţi şi miercuri, când leul s-a întărit cumulat cu peste 2,3%. Raportat la nivelul de joi, leul este în creştere cu 2,6%.

Pentru dolarul american, BNR a publicat miercuri un curs de 3,3881 lei/dolar, cu 3,29 bani sub nivelul de marţi, de 3,4210 lei/dolar.

În acelaşi timp, rata de schimb pentru francul elveţian a coborât cu 5,9 bani, respectiv cu 1,6%, la 3,6013 lei/franc. În şedinţa precedentă, francul a fost cotat la 3,6603 lei. O paritate mai redusă decât cea de miercuri a fost anunţată pe 5 iunie, dată la care francul a fost la 3,5737 lei.

Ratele de schimb leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculate de Banca Naţională a României în funcţie de paritatea leu/euro şi ratele de schimb euro/dolar şi euro/franc elveţian.

Dobânzile practicate miercuri de băncile comerciale pentru depozitele atrase (ROBID) şi plasate (ROBOR) în lei pe termen de o zi au scăzut foarte uşor, la 4,16% – 4,66% pe an, după ce marţi au urcat la 4,27% – 4,77% pe an, în prima zi a actualei perioade în care băncile trebuie să constituie rezervele minime obligatorii cerute de BNR. Astfel, randamentele sunt în continuare sub rata dobânzii de politică monetară a BNR, de 5,25% pe an.

Totodată, dobânzile pentru plasamentele pe termen de o săptămână au scăzut de la 4,28% – 4,78% pe an la 4,2% – 4,7% pe an.

Te-ar mai putea interesa și
IKEA investește 1,2 miliarde de euro pentru a subvenționa prețurile în Europa. Ieftinește cu până la 25% începând de azi
IKEA investește 1,2 miliarde de euro pentru a subvenționa prețurile în Europa. Ieftinește cu până la 25% începând de azi
Ingka Group, cel mai mare retailer IKEA care operează și magazinele din România, alături de alți francizați IKEA și Inter IKEA Group, investesc 1,2 miliarde euro pentru a reduce prețurile pe......
Polonia își construieşte cea mai mare armată din Europa cu „arme Made in Polonia”
Polonia își construieşte cea mai mare armată din Europa cu „arme Made in Polonia”
Pe măsură ce îşi construieşte cea mai mare armată din Europa, Polonia se orientează către companii de apărare interne ...
Putin îşi îndeamnă aliaţii din OCS să prevină instigarea conflictelor armate la nivel mondial
Putin îşi îndeamnă aliaţii din OCS să prevină instigarea conflictelor armate la nivel mondial
Preşedintele rus Vladimir Putin a îndemnat marţi ţările membre ale Organizaţiei de Cooperare de la Shanghai (OCS), ...
Roşu pe BVB şi marţi. Scăderi puternice pentru Rompetrol Rafinare, Romgaz şi Transelectrica – Ce se întâmplă pe bursa de la Bucureşti
Roşu pe BVB şi marţi. Scăderi puternice pentru Rompetrol Rafinare, Romgaz şi Transelectrica – Ce se întâmplă ...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a deschis în scădere pe majoritatea indicilor şedinţa de marţi, cu un rulaj de 24,98 ...