Legea care stabileşte condiţiile de vânzare a imobilelor aflate în administrarea RA-APPS, promulgată

Preşedintele Traian Băsescu a promulgat, miercuri, Legea privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului care stabileşte condiţiile de vânzare a imobilelor proprietate privată a statului aflate în administrarea Regiei Autonome Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS).
Economica.net - mie, 26 iun. 2013, 18:50
Legea care stabileşte condiţiile de vânzare a imobilelor aflate în administrarea RA-APPS, promulgată

Potrivit unui comunicat al Preşedinţiei, Traian Băsescu a semnat, miercuri, „decretul pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 15/2013 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 101/2011 privind reglementarea condiţiilor pentru vânzarea imobilelor, proprietate privată a statului, aflate în administrarea Regiei Autonome Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat, a imobilelor proprietatea Regiei Autonome Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat, precum şi pentru modificarea unor acte normative”.

Pe 11 iunie, Camera Deputaţilor a aprobat Ordonanţa de Guvern care stabileşte condiţiile de vânzare a imobilelor proprietate privată a statului aflate în administrarea RA-APPS. Respectivul proiect prevede flexibilizarea procedurilor de vânzare a acestor imobile astfel încât ”să se elimine pierderile şi să fie create condiţiile pentru creşterea veniturilor regiei”.

”Scopul proiectului legislativ îl reprezintă, pe de o parte, diminuarea fondului administrat de RA-APPS prin vânzarea unei părţi importante a imobilelor aflate în proprietatea privată a statului sau a regiei şi, pe de altă parte, flexibilizarea procedurilor aplicabile operaţiunilor de vânzare a acestor imobile”, precizează Guvernul.

Plenul Camerei Deputaţilor a fost de acord cu amendamentul propus de Comisia juridică şi de Comisia de administraţie, sesizate pe fond pentru raport comun, potrivit căruia se elimină plafonul chiriei şi cheltuielilor de întreţinere de 18.600 de lei plătite anual de beneficiar pentru locuinţa de serviciu care se pune la dispoziţie complet dotată, inclusiv cu mobilier.

„Cheltuielile de cazare se decontează în limita unui plafon maxim, stabilit anual, prin hotărâre a Guvernului’, prevede amendamentul adoptat de plen.

De asemenea, reglementări referitoare la cheltuielile de cazare în unele situaţii speciale au fost stabilite printr-un articol nou introdus în dezbaterea din Camera Deputaţilor.

„Persoanele care ocupă funcţii de demnitate publică numite, respectiv viceprim-ministru, ministru de stat, ministru şi ministru delegat, precum şi funcţii asimilate celei de ministru, secretar de stat, subsecretar de stat şi funcţiile asimilate acestora, care nu deţin în proprietate exclusivă sau în coproprietate imobile în municipiul Bucureşti, beneficiază, pe durata mandatului, de decontarea cheltuielilor de cazare. De prevederile alin. (1) beneficiază şi magistraţii, precum şi înalţii funcţionari publici, pe durata raportului de serviciu, dacă nu deţin în proprietate exclusivă sau în coproprietate imobile în municipiul Bucureşti. La propunerea motivată a conducătorilor instituţiilor publice, dispoziţiile alin. (2) nu se aplică funcţiilor de demnitate publică şi magistraţilor care, în exercitarea atribuţiilor legale, îşi desfăşoară activitatea în condiţii de risc înalt, din motive de siguranţă şi protecţie. Cheltuielile de cazare ale persoanelor îndreptăţite se suportă din bugetele ministerelor, instituţiilor publice şi ale celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale”, se arată în articolul nou propus de Comisia juridică şi Comisia de administraţie şi adoptat de plen.

Un alt amendament adoptat de Camera Deputaţilor stipulează că „persoanele care ocupă funcţii de demnitate publică numite sau funcţii asimilate funcţiilor de demnitate publică, altele decât miniştrii şi asimilaţii acestora, precum şi înalţii funcţionari publici beneficiază lunar de o deplasare dus-întors între municipiul Bucureşti şi localitatea în care îşi au domiciliul, cu orice mijloc de transport, ale cărei cheltuieli se decontează în condiţiile legii”.

O altă Lege promulgată miercuri de preşedintele Băsescu este şi cea „privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 17/2013 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 115/2011 privind stabilirea cadrului instituţional şi autorizarea Guvernului, prin Ministerul Finanţelor Publice, de a scoate la licitaţie certificatele de emisii de gaze cu efect de seră atribuite României la nivelul Uniunii Europene”.

Şeful statului a promulgat miercuri şi Legea privind ratificarea Acordului de împrumut (Proiectul de modernizare a Administraţiei Fiscale) dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, semnat la Bucureşti, la 8 mai 2013.

Te-ar mai putea interesa și
Schimburile comerciale ale României cu cea mai mare economie europeană au crescut cu 5,7% anul trecut
Schimburile comerciale ale României cu cea mai mare economie europeană au crescut cu 5,7% anul trecut
Schimburile comerciale cu bunuri între Germania şi România au însumat anul trecut 42,6 miliarde de euro, consemnând o creştere cu 5,7%, a anunţat marţi Camera de Comerţ şi Industrie......
Schwarz IT, compania de IT a Lidl și Kaufland, își schimbă denumirea și anunță angajări în România
Schwarz IT, compania de IT a Lidl și Kaufland, își schimbă denumirea și anunță angajări în România
Schwarz Digits, divizia IT și digitală a grupului, face un nou pas în modul în care își organizează activitățile ...
Cât timp estimează Israelul că va dura războiul împotriva Iranului
Cât timp estimează Israelul că va dura războiul împotriva Iranului
Purtătorul de cuvânt al armatei israeliene, Nadav Shoshani, a declarat marţi că războiul, început împreună cu SUA ...
Austriecii de la Enery atrag o finanțare verde sindicalizată de 460 milioane de euro pentru proiectul fotovoltaic mare, de 534 MW și stocare de 1 GWh, de la Ogrezeni
Austriecii de la Enery atrag o finanțare verde sindicalizată de 460 milioane de euro pentru proiectul fotovoltaic mare, ...
Austriecii de la Enery atrag o finanțare verde sindicalizată de 460 milioane de euro pentru proiectul fotovoltaic mare, ...