Biden și liderii mai multor țări europene, printre care și România, au o discuție telefonică despre criza provocată de Rusia

Preşedintele american Joe Biden are vineri, începând de la ora 16:00 GMT, o discuţie telefonică cu lideri transatlantici despre criza generată de concentrarea de trupe ruseşti la graniţa cu Ucraina, a anunţat Casa Albă, informează Reuters şi EFE, citate de Agerpres.
AGERPRES - vin, 11 feb. 2022, 21:01
Biden și liderii mai multor țări europene, printre care și România, au o discuție telefonică despre criza provocată de Rusia

La videoconferinţă participă cancelarul german, Olaf Scholz, preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, premierul britanic, Boris Johnson, omologul său canadian, Justin Trudeau, cel italian, Mario Draghi, preşedintele român, Klaus Iohannis, şi cel polonez, Andrzej Duda. La discuţie mai iau parte secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi preşedintele Consiliului European, Charles Michel.

Obiectivul videoconferinţei este ”discutarea preocupărilor comune asupra faptului că Rusia continuă să-şi sporească forţele militare în jurul Ucrainei”, precum şi ”continuarea coordonării” între aliaţi ”atât în ceea ce priveşte diplomaţia, cât şi descurajarea”.

Consilierul pentru securitate naţională al Casei Albe, Jake Sullivan, urmează să susţină o conferinţă de presă la Casa Albă tot vineri, în jurul orei 19:00 GMT.

Tensiunile s-au accentuat în ultima lună după ce Occidentul a denunţat concentrarea a peste 100.000 de militari ruşi la frontiera cu Ucraina, ceea ce a determinat guvernele rus şi american să se lanseze într-o bătălie propagandistică, notează agenţia EFE.

Moscova repetă de atunci că nu are intenţia să atace Ucraina, dar Washingtonul a estimat vineri că un asemenea atac ar putea surveni ”în orice moment”.

Odată cu comasarea de trupe la graniţa ucraineană, Rusia a înaintat Statelor Unite şi NATO o serie de cereri privind arhitectura de securitate europeană, printre care se regăsesc încetarea extinderii NATO şi retragerea trupelor Alianţei din statele care au aderat la ea după 1997, solicitări respinse de Washington, care a propus în schimb Moscovei măsuri de dezarmare şi sporire a încrederii reciproce, cum ar fi de pildă să asigure Rusia prin inspecţii că în bazele pentru scuturile antirachetă din România şi Polonia nu sunt amplasate rachete Tomahawk.

Te-ar mai putea interesa și
PPC Energie a lansat Bright Friday! Oferte la electricitate și gaze, reduceri de până la 2.016 lei la electrocasnice
PPC Energie a lansat Bright Friday! Oferte la electricitate și gaze, reduceri de până la 2.016 lei la electrocasnice
La PPC Energie este în plină desfășurarea campania Bright Friday, prin care furnizorul de energie le propune clienților casnici noi prețuri promoționale la energie electrică și gaze......
Profitul net al Romgaz a scăzut cu 9%, la 2,2 miliarde de lei
Profitul net al Romgaz a scăzut cu 9%, la 2,2 miliarde de lei
Profitul net consolidat înregistrat de Grupul Romgaz în perioada de 9 luni încheiată la 30 septembrie 2026 a fost de ...
Turismul din Deltă nu mai numără turiști, ci nopți
Turismul din Deltă nu mai numără turiști, ci nopți
Turismul din Delta Dunării se joacă în câteva luni pe an, iar turiștii stau puțin. Unii operatori care țin porțile ...
Fermierii afectați de secetă vor primi mai puțini bani. Bugetul alocat este de 1,5 ori mai mic decât valoarea cererilor
Fermierii afectați de secetă vor primi mai puțini bani. Bugetul alocat este de 1,5 ori mai mic decât valoarea cererilor
Peste 53.900 de fermieri vor beneficia de sprijinul financiar de urgență pentru culturile afectate de secetă. Plățile ...