INS: Datele finale ale Recensământului nu prezintă diferenţe spectaculoase faţă de estimări

Datele definitive ale Recensământului Populaţiei şi Locuinţelor 2011 /RPL/, pe care Institutul Naţional de Statistică /INS/ le va publica pe 4 iulie, nu prezintă diferenţe spectaculoase faţă de estimările iniţiale, a declarat vineri, la o dezbatere pe această temă, preşedintele INS, Tudorel Andrei.
Economica.net - vin, 28 iun. 2013, 13:43
INS: Datele finale ale Recensământului nu prezintă diferenţe spectaculoase faţă de estimări

INS a comunicat, în 2012, date provizorii despre RPL 2011, în februarie 2012 fiind comunicată o populaţie stabilă a României de 19.042.936 persoane, iar în august 2012 date actualizate care arătau o populaţie stabilă de 19.043.767 persoane, diferenţele între cele două seturi de date fiind nesemnificative.

De asemenea, INS estima că aproape un milion de persoane nu au fost recenzate.

Populaţia stabilă a României include şi cetăţenii străini aflaţi pe teritoriul României pe o perioadă de peste 12 luni. La populaţia stabilă se adaugă peste 1,211 milioane persoane – persoane plecate pe perioadă îndelungată din ţară şi persoane prezente temporar în România, rezultând astfel o populaţie înregistrată de peste 20,25 milioane persoane.

RPL 2011 a costat 40 milioane de euro, fiind procesate 38 de milioane de formulare cu datele culese de pe teren.

Silvia Pisică, director general statistică socială şi demografică în cadrul INS, a declarat pentru AGERPRES, că introducerea formularelor s-a încheiat la mijlocul lunii decembrie 2012, iar în ultimele luni ale anului trecut a început şi verificarea datelor introduse, iar apoi confruntarea cu alte surse de date administrative, pentru corectarea erorilor, dar şi pentru verificarea logicii informaţiilor furnizate. Spre exemplu, era verificată concordanţa între informaţiile privind profesia şi şcoala absolvită.

Reprezentanta INS a spus că au fost corectate o serie de erori ale informaţiilor furnizate, cele mai numeroase fiind cele referitoare la statutul ocupaţional. Au existat însă şi cazuri în care anumite persoane nu au declarat copiii minori.

Pentru acurateţea datelor RPL, în cazul persoanelor INS a verificat informaţia prin 600 de corelaţii, iar în cazul formularelor privind locuinţele prin 250-260 de corelaţii.

Spre exemplu, prezenţa unei persoane pe teritoriul României putea fi verificată şi prin baza de date a Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, prin calitatea de asigurat, dar şi informaţia pe bază de eveniment, cum ar fi cazul în care persoana respectivă a cumpărat medicamente de la o farmacie pe baza unei reţete.

Surse principale de date pentru INS au fost Registrul Naţional de Evidenţa Persoanei şi baza de date a Fiscului cu Declaraţia 112 privind obligaţiile de plată a CAS şi impozitului pe venit şi respectiv cu Declaraţia 70 pentru cei cu profesii libere sau care desfăşoară activităţi economice în mod independent.

Au mai fost efectuate verificări şi cu bazele de date ale Ministerului Educaţiei Naţionale privind elevii înscrişi în anul şcolar 2011-2012, bazele de date de la Inspecţia Muncii, Casa Naţională de Pensii Publice, Agenţia de Plăţi şi Inspecţie Socială.

Conform datelor provizorii INS din august 2012, populaţia stabilă a României se ridică la 19.043.767 persoane, din care populaţia feminină este majoritară, reprezentând 51,3%. Mai mult de jumătate dintre bărbaţi (51,8%) şi dintre femei (53,7%) locuiesc în municipii şi oraşe, iar la nivelul întregii ţări, densitatea populaţiei este de 79,9 locuitori pe kmp.

Gospodăriile populaţiei sunt în număr de 7,1 milioane (7.086.394), locuinţele convenţionale – 8,5 milioane (8.450.942), iar clădirile sunt în număr 5,1 milioane (5.117.777) din care 5.104.662 clădiri cu locuinţe.

În luna martie 2013, preşedintele INS a anunţat că rezultatele finale ale Recensământului Populaţiei şi Locuinţelor vor fi publicate cu trei luni mai devreme decât data programată – octombrie 2013.

RPL s-a desfăşurat în anul 2011, iar rezultatele preliminare au arătat o scădere importantă a populaţiei României, până la 19 milioane de locuitori. Rezultatele preliminare ale RPL au constituit un subiect de dispută în mediul politic, în contextul electoral şi al referendumului privind suspendarea preşedintelui, invocându-se faptul că vechile liste electorale, pe baza unei populaţii mai numeroase, nu mai corespund realităţii.

Te-ar mai putea interesa și
Slovacia va trimite militari pe flancul estic al NATO, inclusiv în România
Slovacia va trimite militari pe flancul estic al NATO, inclusiv în România
Un număr de până la 101 membri ai forţelor armate slovace sunt aşteptaţi să ia parte la întărirea protecţiei spaţiului aerian al statelor din flancul estic al NATO, în cadrul operaţiunii......
Tariful pentru apă în Bucureşti urmează să fie majorat cu 0,85 lei / metru cub
Tariful pentru apă în Bucureşti urmează să fie majorat cu 0,85 lei / metru cub
Tariful pentru apă în Bucureşti urmează să fie majorat cu 0,85 lei / metru cub, în vederea realizării unor bazine ...
Stadiul fizic al secţiunii 3, Cornetu – Tigveni, a autostrăzii A1 Sibiu – Piteşti, a ajuns la 17,35%
Stadiul fizic al secţiunii 3, Cornetu – Tigveni, a autostrăzii A1 Sibiu – Piteşti, a ajuns la 17,35%
Directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, a menționat ...
Meta încheie un acord cu statele americane și plătește 17 miliarde de dolari în dosarul privind siguranța copiilor
Meta încheie un acord cu statele americane și plătește 17 miliarde de dolari în dosarul privind siguranța copiilor
Meta Platforms a convenit cu autoritățile din Statele Unite un acord care poate ajunge la aproximativ 17 miliarde de dolari ...