Parlamentul se reuneşte astăzi în sesiune extraordinară

Senatorii şi deputaţii se vor reuni luni, de la ora 15,00, în sesiune comună extraordinară pentru a dezbate şi vota reexaminarea Legii privind Statutul deputaţilor şi senatorilor, ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale din România.
Economica.net - lun, 01 iul. 2013, 06:14
Parlamentul se reuneşte astăzi în sesiune extraordinară

„Camera Deputaţilor şi Senatul sunt convocate în sesiune extraordinară în şedinţă comună în data de 1 iulie 2013, ora 15,00, până la finalizarea dezbaterilor şi a votului asupra reexaminării Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr.96/2006 privind statutul deputaţilor şi al senatorilor, ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale (Pl-x 1/2013, L1/2013)”, se arată în decizia de convocare a Parlamentului publicată în Monitorul Oficial.

Tot luni, de la ora 14,00, înainte de şedinţa comună va avea loc şedinţa Birourilor permanente ale Senatului şi Camerei Deputaţilor.

Deputaţii au fost convocaţi luni şi marţi în sesiunea extraordinară pe ordinea de zi urmând să se afle proiectul pentru punerea în aplicare a legii 135/2010 privind Codul de procedură penală.

Luni, la ora 13,30, se va întruni şi Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor.

Plenul Camerei Deputaţilor a decis miercuri să retrimită la Comisia juridică, pentru o săptămână, proiectul pentru punerea în aplicare a legii 135/2010 privind Codul de procedură penală, iar în aceste condiţii preşedintele forului, social-democratul Valeriu Zgonea, a spus că va convoca sesiune extraordinară.

Te-ar mai putea interesa și
Cel mai bogat om din lume: E timpul ca Zelenski să plece de la conducerea Ucrainei – Ce spune Elon Musk
Cel mai bogat om din lume: E timpul ca Zelenski să plece de la conducerea Ucrainei – Ce spune Elon Musk
Miliardarul Elon Musk şi-a reiterat joi apelul pentru plecarea preşedintelui Volodimir Zelenski de la conducerea Ucrainei, pe fondul tot mai multor întrebări cu privire la sprijinul Statelor......
O veste bună pentru oraşele din România. Piaţa obligaţiunilor municipale are un potenţial ridicat de creştere – ASF
O veste bună pentru oraşele din România. Piaţa obligaţiunilor municipale are un potenţial ridicat de creştere – ...
Piaţa obligaţiunilor municipale din România are un potenţial ridicat de dezvoltare, în condiţiile în care valoarea ...
Companiile care angajează în Q4: cum își extind spațiile de lucru
Companiile care angajează în Q4: cum își extind spațiile de lucru
Dacă firma ta face angajări în ultimul trimestru al anului, ești într-un grup mai mic decât ai crede. În studiul ManpowerGroup ...
Producţia industrială a scăzut cu 3,4%, pe serie brută, în primele opt luni din 2026 – date INS
Producţia industrială a scăzut cu 3,4%, pe serie brută, în primele opt luni din 2026 – date INS
Producţia industrială (serie brută) a scăzut cu 3,4% în primele opt luni ale acestui an, comparativ cu perioada similară ...