Aderarea la UE va schimba Croaţia pentru totdeauna – Van Rompuy

'Aderarea la Uniunea Europeană va schimba Croaţia pentru totdeauna', a declarat preşedintele Consiliului European Herman Van Rompuy la Zagreb, la scurtă vreme după miezul nopţii duminică, felicitând fosta republică iugoslavă pentru că a devenit cea de-a 28 membră a blocului comunitar, transmite Hina.
Economica.net - lun, 01 iul. 2013, 06:26
Aderarea la UE va schimba Croaţia pentru totdeauna - Van Rompuy

‘Felicitări Croaţia! Odată cu miezul nopţii, această ţară a trecut un prag important, ce va schimba viaţa acestei naţiuni pentru totdeauna. Întotdeauna aţi fost europeni, iar acum sunteţi membri ai Uniunii. În numele liderilor celor 27 de state membre, mulţi dintre care sunt aici, vă spun bun-venit din toată inima’, a afirmat Van Rompuy cu ocazia unei ceremonii desfăşurate în piaţa centrală Trg Bana Jelacica.

‘Începând de mâine, reprezentanţii voştri vor sta alături de celelalte state membre. Şi vor modela împreună decizii în beneficiul tuturor cetăţenilor din Uniune – de la Zagreb la Zaragoza, de la Split la Stockholm’, a subliniat înaltul responsabil.

Totodată, Van Rompuy a apreciat că accederea Croaţiei la UE are o semnificaţie importantă asupra întregii regiuni. ‘În istoria recentă a Balcanilor Occidentali, aderarea ţării dumneavoastră marchează o etapă importantă spre un viitor comun în care să trăim împreună, în pace şi prosperitate’.

‘Sunt mândru să fiu aici în această noapte pentru acest moment istoric’, a precizat el, lăudând Croaţia pentru că a reuşit să îşi surmonteze problemele în relaţiile cu Slovenia şi Bosnia şi Herţegovina şi exprimându-şi speranţa că alţi paşi pozitivi vor fi făcuţi în regiune. ‘În acelaşi sens, Belgrad şi Pristina au ajuns la un acord istoric. Sunt încrezător că noi paşi pozitivi vor urma. Ca un element stabilizator pentru regiune, ţara dumneavoastră, acum un stat membru, are un rol vital de jucat’, a conchis şeful Consiliului European.

Te-ar mai putea interesa și
Trump a dat un ordin prin care lacul Ontario se numește acum lacul America
Trump a dat un ordin prin care lacul Ontario se numește acum lacul America
Președintele american Donald Trump a semnat joi un ordin executiv prin care Lacul Ontario va fi numit „Lacul America” („Lake America”) în nomenclatura oficială a Statelor Unite, schimbarea......
Trump dă asigurări că Putin „nu va ataca un teritoriu al NATO”
Trump dă asigurări că Putin „nu va ataca un teritoriu al NATO”
Preşedintele american Donald Trump a dat asigurări joi că omologul său rus, Vladimir Putin, 'nu va ataca un teritoriu ...
Polonezii de ORLEN încep producția de gaze din trei noi zăcăminte offshore din Norvegia
Polonezii de ORLEN încep producția de gaze din trei noi zăcăminte offshore din Norvegia
Compania poloneză ORLEN Upstream Norway a început producția în zăcământul Idun Nord din Marea Norvegiei. În următoarele ...
Gigantul francez TotalEnergies iese din proiectul Arctic LNG 2 din Rusia
Gigantul francez TotalEnergies iese din proiectul Arctic LNG 2 din Rusia
Supermajorul francez de petrol și gaze TotalEnergies a finalizat transferul participației sale de 10% din proiectul Arctic ...