Acțiunile Sphera Franchise Group vor fi incluse începând din luna martie în indicele FTSE Global Micro Cap

Sphera Franchise Group, prima companie din industria de food service listată la Bursa de Valori București din 2017, va fi inclusă oficial în indicele FTSE Global Micro Cap începând din luna martie 2022, informează societatea prin intermediul unui comunicat transmis către Economica.net.
Ion Dobreanu - lun, 21 feb. 2022, 18:16
Acțiunile Sphera Franchise Group vor fi incluse începând din luna martie în indicele FTSE Global Micro Cap

Includerea în Indicele Global Micro Cap validează Sphera Franchise Group ca jucător important pe piața de capital care a reușit să îndeplinească criterii exigente de lichiditate și de performanță.

”Decizia FTSE Russell de a include acțiunile Sphera în indicele piețelor emergente confirmă că, deciziile noastre de business, au fost corecte și orientate către performanță. În ultimii doi ani ne-am concentrat pentru a îmbunătăți performanța operațională și financiară, dar și aspectele privind guvernanța corporativă. Suntem încântați de această recunoaștere, iar în perioada următoare ne așteptăm la o creștere a atractivității acțiunilor noastre odată ce vom intra pe radarul investitorilor internaționali”, a declarat Călin Ionescu, director general al Sphera Franchise Group.

Despre Sphera Franchise Group S.A.

Sphera Franchise Group S.A. este cel mai mare grup din industria de food service din România şi deţine companiile care operează în sistem de franciză brandurile KFC, Pizza Hut şi Taco Bell, iar la nivel internațional, operează restaurante KFC la Chişinău și în Italia. Grupul deține peste 165 de restaurante pe cele trei piețe, dintre care 148 în România și are peste 4.400 de angajați.

Despre indicele FTSE Russell

Indicele FTSE Global Micro Cap face parte din seria FTSE Russell Global Equity Index Series (FTSE GEIS) și este creat pentru a oferi un barometru cuprinzător și imparțial pentru tranzacționarea segmentului de microcap la bursele naționale. FTSE GEIS include peste 16 000 de titluri de valoare cu capitalizare mare, medie, mică și micro pe 49 de piețe dezvoltate și emergente la nivel global, cu o gamă largă de indici modulari disponibili pentru a viza piețe și segmente de piață specifice.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO Autostrada Bucureștiului A0: Când și cum va fi dat în trafic ultimul lot în construcție. Estimările șefului CNAIR
VIDEO Autostrada Bucureștiului A0: Când și cum va fi dat în trafic ultimul lot în construcție. Estimările șefului CNAIR
Lucrările pe lotul 1 (Joița - Corbeanca) al A0 Nord au ajuns la un stadiu fizic de 82%, anunță sâmbătă Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a......
Bruxelles-ul a selectat 46 de noi proiecte strategice în domeniul mineralelor critice în Europa. România are două
Bruxelles-ul a selectat 46 de noi proiecte strategice în domeniul mineralelor critice în Europa. România are două
Comisia Europeană a selectat 46 de noi proiecte strategice în 16 state membre pentru a diversifica sursele de materii prime ...
Meta interzice reclamele pentru TikTok pe Facebook şi Instagram în Statele Unite şi alte şase ţări
Meta interzice reclamele pentru TikTok pe Facebook şi Instagram în Statele Unite şi alte şase ţări
Meta Platforms, compania care deţine Facebook şi Instagram, a interzis publicitatea pentru TikTok şi alte servicii ale ...
Luca Niculescu, despre aderarea României la OCDE: Tehnic vorbind, suntem gata. Mai este un mic detaliu pe care trebuie să-l rezolvăm şi pe care îl vom rezolva dacă vom avea Guvern
Luca Niculescu, despre aderarea României la OCDE: Tehnic vorbind, suntem gata. Mai este un mic detaliu pe care trebuie să-l ...
Premierul desemnat, Luca Niculescu, negociator pentru aderarea României la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare ...