“Distribuția de energie nu ar trebui să aibă vreun risc, dar vom avea probleme mari în 2022. Nici o reglementare din România nu ne protejează” – Pignoloni, Enel

Country managerul Enel România a spus că operatorii rețelelor de distribuție se vor confrunta cu probleme mari în acest an, iar pierderile nu le vor mai permite să acceseze fonduri europene. Asta în condițiile în care ei nu ar trebui să fie expuși niciunui risc atunci când vine vorba despre energia necesară pentru funcționarea rețelei.
Mihai Nicuţ - mar, 22 feb. 2022, 12:35
“Distribuția de energie nu ar trebui să aibă vreun risc, dar vom avea probleme mari în 2022. Nici o reglementare din România nu ne protejează” – Pignoloni, Enel

“Vreau să mă refer și la distribuție, care de asemenea a fost foarte puternic afectată de criză și pentru care nu s-a luat niciun fel de masură. Suprinzător, în reglementările românești nu există nicio prevedere care să protejeze distribuția la achizițiile făcute pentru acoperirea pierderilor de energie care au loc în orice rețea. Niciun distribuitor nu ar trebui sa fie expus vreunui risc atunci când vine vorba de energia pe care o achiziționează”, a declarat Carlo Pignoloni, country manager al Enel România, la Zf Power Summit.

“Din cauza lipsei măsurilor în ceea ce privește distribuția, majoritatea distribuitorilor se vor confrunta cu probleme mari în 2022, deoarece majoritatea influxului de cash provenit din tarife ar trebui sa fie folosit pentru a achiziționa energie, motiv pentru care nu vor mai putea face investiții. Aș vrea să trag un semnal de alarmă în ce privește măsurile la care ne-am fi așteptat să fie luate și care ar fi trebuit să includă și pași relevanți pentru distribuție, pentru că pierderile suferite pe acest segment îi împiedică pe distribuitori sa acceseze fonduri europene, din cauza regulilor existente”, a mai spus Pignoloni.

Distribuitorii de energie sunt foarte afectați de creșterea prețurilor din piața de energie, care a condus la o creștere a costurilor pentru acoperirea consumului propriu tehnologic, creștere care nu poate fi acoperită prin tarife. Mai multe detalii despre aceste aspecte am scris aici:

Distribuitorii de energie cer compensarea parțială de la stat a prețului energiei necesare pentru funcționarea rețelei. Risc de incapacitate de plată

Oficialul Enel a fost întrebat ce așteptări are după data de 1 aprilie, pentru că Guvernul trebuie să vină cu un nou set de măsuri, în condițiile în care actuala schema de compensare a facturilor și de plafonare a prețurilor va expira.

“Ca sa fiu clar, ne așteptăm ca statul sa compenseze clienții în mod direct, nu să ne pună pe noi, furnizorii, la mijloc, deoarece acest lucru atrage un stres financiar foarte mare asupra noastră. Nu furnizorul trebuie să platească pentru compensare, ci statul. Ținând cont de faptul că rambursarea întârzie și trebuiă facută retroactiv pe mai multe luni, impactul financiar este foarte mare asupra furnizorilor. Vreau să avertizez că nu doar furnizorii sunt afectați, ci vorbim de o problema sistemică ce afecteaza intreg lanțul, și dacă nu va fi rezolvată curând, intreg sistemul energetic va intra în colaps”, a spus Pignoloni.

Enel asigură în România o treime din distribuția de energie electrică cu cele trei regiuni – Muntenia Sud, Dobrogea și Banat – cu circa 3 milioane de locuri de consum.  Pe partea de furnizare, are peste 3 milioane de clienți, și este cel mai mare furnizor pe piața concurențială, cu cele doua companii Enel Energie și Enel Energie Muntenia. Pe partea de producție, Enel Green Power are în România 534 MW putere instalată în regenerabile -498 MW în eolian, 36 MW în fotovoltaic.

Te-ar mai putea interesa și
MAE retrage personalul diplomatic neesențial din Israel
MAE retrage personalul diplomatic neesențial din Israel
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat vineri că a aprobat repatrierea voluntară a personalului neesenţial din Ambasada României de la Tel Aviv, Consulatul General al României la Haifa......
Trump spune că SUA ar putea prelua în mod prietenos conducerea Cubei
Trump spune că SUA ar putea prelua în mod prietenos conducerea Cubei
Preşedintele Donald Trump a afirmat vineri că Statele Unite ar putea opta pentru o "preluare prietenoasă de control asupra ...
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de vineri. Rulajul a fost de 222 de milioane de lei, din care peste 84 de milioane au fost acțiunile BT
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de vineri. Rulajul a fost de 222 de milioane de ...
Acţiunile Băncii Transilvania au fost cele mai tranzacţionate în ultima şedinţă bursieră a acestei săptămâni, ...
Alro raportează o cifră de afaceri de 3,9 miliarde de lei pentru 2025. 82% din aceasta au reprezentat-o exporturile
Alro raportează o cifră de afaceri de 3,9 miliarde de lei pentru 2025. 82% din aceasta au reprezentat-o exporturile
Grupul Alro a înregistrat o creştere a vânzărilor şi a volumelor de producţie, încheind anul 2025 cu o cifră de afaceri ...