Unul din doi ruşi susţine varianta războiului cu scopul de a împiedica aderarea Ucrainei la NATO – CNN

Unul din doi ruşi, adică 50 %, consideră corect ca ţara lor să utilizeze forţa militară împotriva Ucrainei pentru a împiedica guvernul de la Kiev să adere la Alianţa Nord-Atlantică, potrivit unui sondaj publicat miercuri de postul de televiziune CNN, citat de EFE.
AGERPRES - mie, 23 feb. 2022, 14:47
Unul din doi ruşi susţine varianta războiului cu scopul de a împiedica aderarea Ucrainei la NATO - CNN

Sondajul, realizat de compania de consultanţă Savanta ComRes în rândul cetăţenilor din Ucraina şi Rusia, concluzionează că doar 25% dintre ruşi consideră că ar fi greşit să se recurgă la armată împotriva Ucrainei, în timp ce alţi 25% nu sunt siguri care ar fi cea mai bună opţiune pentru rezolvarea crizei actuale.

Totodată, un număr ridicat de ruşi consideră o greşeală încercarea de a ‘reuni’ cu forţa Rusia cu Ucraina, două ţări cu o istorie lungă şi complicată de relaţii întrepătrunse.

Este o decizie pe care cei mai mulţi intervievaţi o consideră dificil de adoptat, dar, potrivit rezultatelor sondajului, 43% dintre ruşi nu sunt în favoarea recurgerii la forţă pentru integrarea Ucrainei în Rusia, în timp ce 36% nu o consideră o idee rea.

Aşa cum era de aşteptat, ancheta relevă că majoritatea ucrainenilor resping utilizarea forţei de către Rusia.

Şapte din 10 intervievaţi ucraineni au declarat că ar fi greşit ca Rusia să utilizeze forţa militară pentru a împiedica aderarea Ucrainei la NATO (70%) sau pentru a reuni cele două ţări (73%).

Majoritatea ucrainenilor resping afirmaţia pe care preşedintele rus Vladimir Putin a susţinut-o într-un discurs rostit luni, potrivit căruia Ucraina nu are nicio bază istorică şi este în esenţă o creaţie a Uniunii Sovietice.

În general, majoritatea celor chestionaţi pe ansamblul ţării şi de toate vârstele în Ucraina declară că nu se simt ‘un singur popor’ cu ruşii şi că cele două ţări nu ar trebui să fie unite.

Doar unul din cinci ucraineni consideră că tensiunile cu Rusia vor fi soluţionate pe cale paşnică, comparativ cu două treimi dintre ruşi (21% faţă de 65%).

Numai un sfert (26%) dintre ucraineni speră într-o apărare militară a Ucrainei din partea NATO şi SUA, dar într-un procent mai mare se aşteaptă la sancţiuni economice împotriva liderilor ruşi (46%) sau a companiilor ruse (34%).

Sondajul, realizat online între 7 şi 15 februarie, pe un eşantion de peste 1.000 de persoane din fiecare ţară, înaintea discursului lui Putin de luni şi a recunoaşterii de către Moscova a suveranităţii republicilor separatiste ucrainene din Donbas, are o marjă de eroare de plus/minus 3,1%.

Te-ar mai putea interesa și
Comisia Europeană investeşte peste un miliard de euro în 54 proiecte industriale în domeniul apărării
Comisia Europeană investeşte peste un miliard de euro în 54 proiecte industriale în domeniul apărării
Comisia Europeană a anunţat, joi, rezultatele cererilor de propuneri din 2023 din cadrul Fondului european de apărare (FEA), în valoare de 1,031 de miliarde de euro sub formă de finanţare din......
Calea ferată Focșani – Roman: Guvernul a aprobat investiții de peste 11 miliarde de lei în reabilitarea liniei de aproape 150 de kilometri
Calea ferată Focșani – Roman: Guvernul a aprobat investiții de peste 11 miliarde de lei în reabilitarea liniei ...
Executivul a aprobat în ședința de joi indicatorii tehnico - economici ai obiectivului de investiții feroviare “Reabilitarea ...
Autostrada A1 București – Pitești: Guvernul a aprobat joi investiții de peste un miliard de lei în lucrări de reabilitare
Autostrada A1 București – Pitești: Guvernul a aprobat joi investiții de peste un miliard de lei în lucrări de ...
Guvernul a aprobat joi indicatorii tehnico - economici aferenți obiectivului de investiții “Autostrada A1: Lot 2 km 44+000 ...
Avertisment din Iran: Ţările europene vor plăti pentru că au susţinut Israelul în timpul atacului din aprilie
Avertisment din Iran: Ţările europene vor plăti pentru că au susţinut Israelul în timpul atacului din aprilie
Corpul Gardienilor Revoluţiei - armata de elită a regimului de la Teheran - a avertizat Marea Britanie, Franţa şi Germania ...