Agenţia Paralela 45 a cerut insolvenţa Institutului Cantacuzino pentru o datorie de 175.000 de lei

Agenţia Paralela 45, deţinută de Alin Burcea, a cerut în instanţă insolvenţa Institutului Cantacuzino, pentru a putea recupera o datorie de 175.000 de lei pe care institutul trebuie să o plătească după ce a beneficiat de cazare, masă şi transport la evenimente în cadrul unui proiect cu fonduri UE.
Economica.net - lun, 01 iul. 2013, 18:37
Agenţia Paralela 45 a cerut insolvenţa Institutului Cantacuzino pentru o datorie de 175.000 de lei

Paralela 45 a asigurat servicii turistice – cazare, transport, transfer aeroport, servicii hoteliere, servicii de asigurare a meselor, închiriere sală de conferinţe – în cadrul proiectului cofinanţat de Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 „Formarea profesională şi organizaţională a angajaţilor din laboratoarele de imunologie prin implementarea tehnologiilor de vârf şi a managamentului calităţii”.

Agenţia a încheiat cu institutul patru contracte de prestări servicii turistice, în valoare totală de 175.664 de lei, constând în cazare în hotelul Best Western Stil din Bucureşti, precum şi servicii de transfer la aeroport în perioada 9-15 decembrie 2012, servicii turistice (bilete de avion Otopeni – Amsterdam – Gotteborg şi retur), cazare Hotel Nya Varvet Studios, şi cazare, mese şi coffe-break la Iaşi, Cluj-Napoca şi Târgu Mureş.

„Nici până la această dată Institutul Cantacuzino nu şi-a îndeplinit obligaţiile de plată, figurând în evidenţele noastre cu un debit restant de 175.664 lei. Prin urmare, am întreprins numeroase conversaţii telefonice pentru clarificarea situaţiei, am stabilit întâlniri cu reprezentanţii institutului, cu domnul director general dr. Radu Iordăchel şi doamna director economic Camelia Petrică, toate acestea rămase fără niciun rezultat. Reprezentanţii Institutului Cantacuzino sustin că nu au încasat sumele de bani de la instituţiile abilitate şi, prin urmare, nu pot onora plata către Paralela 45”, a declarat agenţiei MEDIAFAX Alin Burcea, proprietarul agenţiei Paralela 45.

Agenţia a formulat o adresă către Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, căreia i-a cerut sprijinul pentru clarificarea situaţiei, iar din răspunsul primit reiese că, pentru a fi eligibilă, o cheltuială trebuie să fie efectiv plătită de către beneficiar, adică de către Institutul Cantacuzino.

„Întrucât toate demersurile noastre au rămas fără niciun rezultat, am înaintat către Tribunalul Bucureşti o cerere de deschidere a procedurii de insolvenţă împotriva Institutului Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Microbiologie Imunologie Cantacuzino, cu sediul în Municipiul Bucureşti, Splaiul Independenţei nr. 103, sector 5”, a mai spus Burcea.

Dosarul în care SC Paralela 45 Turism SRL cere insolvenţa Institutului Cantacuzino a fost înregistrat la Tribunalul Bucureşti în 21 iunie.

Până la ora transmiterii acestei ştiri, reprezentanţii Institutului Cantacuzino nu au putut fi contactaţi pentru a prezenta un punct de vedere.

Te-ar mai putea interesa și
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze pentru pieţele în curs de dezvoltare
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze ...
România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea pieţelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor româneşti la finanţare şi să ţină cont de particularităţile......
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Preşedintele Autorității Naționale Palestiniene Mahmoud Abbas a decretat sâmbătă că alegerile prezidenţiale şi ...
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât ...
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...