UniCredit Leasing lansează GoGreen, soluție financiară ce încurajează achiziția de mașini electrice și hibrid 

UniCredit Leasing lansează o nouă soluție de finanțare în euro destinată achiziției prin leasing financiar a unor vehicule 100% electrice sau hibrid, oferind tuturor celor interesați beneficii de structură și preț, respectiv: un avans de doar 5% din valoarea de achiziție si o dobândă variabilă compusă din Euribor la 3 luni plus o marjă promoțională începând de la 2,99%. Astfel, GoGreen este soluţia financiară care face ca achiziția unui autoturism fără emisii de gaze de eşapament sau cu emisii reduse să fie accesibilă, date fiind efortul financiar inițial diminuat și dobânda atractivă.
Gabriela Ţinteanu - J, 24 feb. 2022, 11:18
UniCredit Leasing lansează GoGreen, soluție financiară ce încurajează achiziția de mașini electrice și hibrid 

erioada de finanțare în cadrul GoGreen poate varia de la un an la cinci ani, iar valoarea reziduală este de 1%. Pentru aceste achiziții, clienții pot beneficia, în condițiile prevăzute de legislația în vigoare, și de avantajele disponibile prin Programele RABLA 2022 (Clasic și Plus).

Daniela Bodîrcă, CEO UniCredit Leasing Corporation: „GoGreen este o alternativă de finanțare aliniată strategiei noastre de a contribui la reducerea impactului emisiilor de CO2 și are ca scop, prin structură și preț, încurajarea achiziției de autovehicule cu impact redus asupra mediului. Astfel, prin noul GoGreen susținem creșterea segmentului mașinilor eco.”  

La ora actuală, în UE, piața mașinilor electrice și hibrid este în plină ascensiune. Potrivit Financial Times, în decembrie 2021 au fost vândute 176.000 vehicule complet electrice în Europa Occidentală, un nivel record, și cu peste 6% mai mare decât numărul vândut în decembrie 2020. Conform Asociației Europene a Producătorilor de Automobile, europenii preferă mașinile electrice sau hibrid, Grecia deținând recordul la achizițiile unor astfel de autovehicule. România figurează și ea în acest top, înregistrând anul trecut o creștere de peste 120% față de 2020 pentru autoturisme electrice, peste media Uniunii Europene. În 2021, piața de mașini electrice din România s-a dublat, ajungând la 15,5% din totalul vânzărilor de automobile noi, potrivit APIA.

Potrivit informațiilor publice, România are în plan ca până în 2025 să fie scoase din circulație nu mai puțin de 250.000 de vehicule mai vechi de 15 ani, în acest scop fiind adoptate și programele Rabla 2022 (CLASIC ȘI PLUS). Prin GoGreen UniCredit Leasing își propune să contribuie la demersurile de stimulare a înnoirii parcului auto național și de încurajare a achiziției și utilizării autovehiculelor cu impact redus asupra mediului.

 

Te-ar mai putea interesa și
ANAR anunță că realimentarea cu apă a localității Vălenii de Munte a fost reluată astăzi după-amiază
ANAR anunță că realimentarea cu apă a localității Vălenii de Munte a fost reluată astăzi după-amiază
Alimentarea cu apă la Vălenii de Munte a fost reluată vineri, în jurul orei 15:00, după întreruperea temporară cauzată de creşterea turbidităţii apei pe fondul precipitaţiilor abundente,......
Un fost șef de la Transelectrica din Cluj, nume cunoscut în piața de energie, se face furnizor de gaze. A primit licență
Un fost șef de la Transelectrica din Cluj, nume cunoscut în piața de energie, se face furnizor de gaze. A primit licență
O firmă controlată de Ioan Mircea Bica, om cu experiență vastă în sectorul energetic și apropiat de și mai cunoscutul ...
Inflația în Turcia a crescut în mai, pentru a doua lună consecutiv
Inflația în Turcia a crescut în mai, pentru a doua lună consecutiv
Rata anuală a inflaţiei în Turcia crescut uşor în luna mai, tensiunile din Orientul Mijlociu provocând creşterea preţurilor ...
Firmele de asigurări din România au plătit anul trecut 21 de dosare de daune în fiecare zi ca urmare a furtunilor și inundațiilor
Firmele de asigurări din România au plătit anul trecut 21 de dosare de daune în fiecare zi ca urmare a furtunilor și ...
Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR) anunță că, potrivit datelor colectate ...